Bună tuturor! Iau în considerare posibilitatea de a deveni donator de organe post-mortem așa că mă interesez despre subiect și caut cât mai multe informații. Am o nelămurire.

Din câte înțeleg, pentru a deveni donator voluntar de organe post-mortem trebuie să merg la notar să declar lucrul ăsta și să specific ce organe/țesuturi sunt de acord să se recolteze. Problema ar fi următoarea: se pare că această înscriere e practic nulă dacă rudele mele cele mai apropiate nu sunt de acord cu donarea, și că li se va cere acordul pentru a evita eventuale probleme juridice, chiar dacă eu am declarat că vreau să fiu donator de organe în timpul vieții prin acest document.

Întreb asta și e o întrebare super-importantă pentru că unul din părinții mei (care în momentul ăsta și în viitorul apropiat sunt rudele cu drept de decizie) a spus că o să refuze dacă este întrebat, indiferent de ce doresc eu, deci înseamnă asta că indiferent de ce fac, nu voi putea fi donator de organe dacă va fi cazul? Celălalt părinte este de acord, dar ce rezultat ar fi atunci, când unul dintre ei spune "Da", iar celălalt "Nu"? Din punct de vedere legal, presupun că rămâne "Nu", având în vedere că scopul obținerii acordului rudelor este ca nu cumva să fie dați în judecată.

Deci ar deveni astfel tot procesul ăsta inutil, și dacă da, nu este nicio cale de a ocoli?

Sunt destul de sigură că sunt exact aceleași informații pe care le-am găsit aici: http://www.e-transplant.ro/transplant/donarea-de-organe/, dar mulțumesc!
Nu știu câți oamenii mor înainte de vârsta de 40 de ani, ar trebui văzute niște statistici în privința asta, dar nu cred că este super-neobișnuit. Toată lumea pleacă de la premiza că vor muri de bătrânețe, în afară de cazul în care știu că suferă de niște boli grave sau au ceva circumstanțe în viața lor care sunt periculoase sau potențial fatale, cum ar fi locul de muncă sau hobby-uri. Să fii conștient de propria mortalitate nu înseamnă să fii pesimist, ci realist. Nici asigurare de sănătate, de viață sau la proprietate nu-ți faci cu gândul că mâine o să afli că ai cancer sau că-ți va lua foc apartamentul-o faci pentru că ești conștient că ceva de genul s-ar putea întâmpla, așa că dacă poți să ai o plasă de siguranță în loc de a fi luat complet pe nepregătite, nu numai că de ce să nu o faci, dar mi se pare iresponsabil să nu o faci. Nimeni nu se trezește gândindu-se "Da, presimt că azi mă va călca un autobuz". Și totuși lucrurile astea se întâmplă suficient de des încât să nu fie un șoc decât pentru cei implicați.
Să fiu donator de organe este nu numai ceva ce îmi doresc, dar și ceva ce consider că e de datoria mea, mai ales dacă nu vine cu riscuri pentru mine (mă voi mai interesa de informații cu privire la donarea de organe, dar în primul rând trebuie să aflu dacă e măcar o posibilitate pentru mine). Dacă nu fac acești pași și nu strâng aceste informații acum, decizia nu va mai fi a mea, ci a oricui va avea drept de decizie. Cum am spus deja, nimeni nu se gândește că mâine o să moară. Nu mă aștept să mor înaintea părinților mei, așa că (dacă acest document este inutil pentru că rudele mele cele mai apropiate tot vor trebui să-și dea acordul) dacă vreodată în timpul vieții mele voi ajunge în poziția de candidat pentru donarea de organe post-mortem (ceea ce, din nou, sunt șanse foarte mari să nu se întâmple niciodată și să mor de bătrânețe ca majoritatea oamenilor :D ) această decizie o vor lua partenerul sau copii. Dar n-am de unde să știu. Dacă fac acești pași acum, mă asigur că eu decid ce vreau să se întâmple în loc să fie decizia altora, și e important, având în vedere că, așa cum am spus, persoana care ar decide în viitorul apropiat pentru mine a spus că nu o să-și dea acordul.
E o chestiune de mentalitate deci. Nu sunt macabră, o consider pur și simplu o realitate a vieții, și nu vreau ca alții să ia decizii pentru mine asupra unui lucru important pentru mine atunci când sunt perfect capabilă să fac acest lucru eu însămi, mai ales dacă decizia lor va fi contrar a ceea ce vreau eu. :)

Răspunde

Raportează

Evaluează