Nu este obligat sa-si retraga plangerea, politistii sunt obligati sa cerceteze cazul. Doar daca vrea sa si-o retraga atunci o va face.
Sigur ca, daca nu exista dovezi privind autorul vatamarii corporale, ar fi bine sa si-o retraga, pentru a nu se expune unei plangeri penale privind inducerea in eroare a organelor judiciare, conform Codului penal, citez:
"ART.268.Inducerea în eroare a organelor judiciare
(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale."