Varsta minima, pentru a circula legal cu bicicleta pe drumurile publice, cu unele exceptii, este de 14 ani.
Conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„ART. 70.(2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
(3)Bicicletele şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
ART.74.(1) Pe autostrăzi este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementarilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mana, a bicicletelor şi mopedelor, a tractoarelor şi maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.
ART. 101. (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor;"
Amenda este de la 6 la 8 puncte-amenda.
Conform Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 14. În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:
a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
d) echipată în faţă cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor."
Ce vrei sa spui prin "unele exceptii"?
Nu ai citit atent prevederile citate. M-am referit la faptul ca nu poti circula cu bicicleta pe TOATE drumurile publice, vezi art.74.
Pai in mod normal bicicleta este un vehicul ce se deplaseaza fara motor, ai voie sa mergi pe carosabil.
Problema este ca datorits varstei fragede politia te considera inapt pentru mersul pe drumul public, au fost accidente si alte prosti pe care multi le-au comis din simplul fapt ca nu cunosteau regulile de circulatie.
In final eu stiam de 16, dar asta a fost acum ceva timp so fi schimbat.