Conform L.263/2010, cu md. si compl. ulterioare, poti obtine doar pensie anticipata partiala, citez:
"ART. 65. (1) Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0, 75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
ART. 67.(1) La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 65 alin. (4) şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale.
(2) Transformarea pensiei anticipate parţiale în pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), se face din oficiu."
Cat primesti nu se poate spune, este in functie de salariul avut pe toata perioada cat ai lucrat.
Te poti duce la Casa Judeteana de Pensii Publice din judetul tau, cu actele din care rezulta perioada lucrata si salariul avut si acolo iti poate calcula pensia.