Judecatorul nu a decis sa fie "dosar penal", acesta ti-a fost deschis de procuror, ai fost trimis in judecata si judecatorul ti-a dat o pedeapsa cu inchisoarea dar cu suspendarea executarii pedepsei, precum si unele masuri si obligatii pe care trebuie sa le indeplinesti pe durata pedepsei.
Dosarul penal nu "se sterge" ci poti obtine reabilitarea de drept, conform Codului penal, citez:
"ART. 165.Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
ART. 167.Calculul termenului de reabilitare
(1)Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2)Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3)În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată.
(4)În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere."
Classiffied întreabă: