| Ae1 a întrebat:

Buna ziua, as dori sa trec copilul pe numele meu de familie, este pe al tatalui, care imi refuza orice drept al copilului de la gradinita la sanatate si oriunde este nevoie de semnatura lui, este de acord sa-i schimb numele copilului insa vrea sa fac eu totul, intrebarea mea este; de unde sa incep? Exista si alta varianta in afara de un proces lung?

5 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Daca tatal este de acord se poate schimba numele copilului, respectiv sa poarte numele tau de familie, conform L.119/1996, rep. in 2012, cu md. si compl. adusa prin L.105/2022 (aceasta lege a abrogat OG 41/2003, privind schimbarea numelui pe cale administrativa, cu unele md. si compl.), citez:
"ART. 41^3
  (1) Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă depune o cerere la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau a avut ultimul domiciliu, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate. Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură specială.
  (2) Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 41^1 alin. (2) şi (3) şi să fie însoţită de următoarele acte:
  a) actul de identitate şi certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, original şi fotocopie; originalul documentelor se restituie solicitantului;
  b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 41^7, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
  c) dacă este cazul, consimţământul persoanei al cărei nume se solicită a fi purtat, dat în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă;
  d) dacă este cazul, încuviinţarea instanţei de tutelă, în cazurile prevăzute de art. 41^4;
  e) pentru solicitanţii care au împlinit vârsta de 14 ani, certificat de cazier judiciar;
  f) orice alte documente pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale;
  g) procură specială şi copia actului de identitate al împuternicitului, în cazul în care schimbarea numelui este solicitată prin împuternicit cu procură specială.
ART. 41^4
  (1) Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea instanţei de tutelă, de către tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî instanţa de tutelă.
  (2) Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat mort sau decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti.
  (3) În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.
  ART. 41^5
  (1) Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere odată cu schimbarea numelui de familie al unuia dintre părinţi sau ulterior, pentru motive temeinice, cu respectarea dispoziţiilor art. 41^4.
  (2) În situaţia în care ambii părinţi solicită schimbarea numelui de familie, schimbarea numelui de familie al minorului este obligatorie şi se realizează din oficiu.
  (3) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (2), schimbarea numelui de familie a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani se realizează numai cu consimţământul acestuia.
  (4) Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.
  ART. 41^7
  (1) Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija solicitantului.
  (2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1), extrasul cererii de schimbare a numelui cuprinde:
  a) numele de familie şi prenumele;
  b) data naşterii;
  c) localitatea de domiciliu;
  d) numele de familie şi/sau prenumele pe care urmează să îl/le poarte.
  (3) Cererea de schimbare a numelui întemeiată în baza dispoziţiilor art. 41^1 alin. (2) lit. c) este exceptată de la publicare. Cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare, cu aprobarea şefului serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor/directorului D.G.E.P.M.B."
Daca nu te descurci este bine sa te adresezi unui avocat, care te va ajuta cu procedura si unele acte.

| mi25 a răspuns:

Nu ai specificat daca sunteti divortati sau nu. Daca nu sunteti divortatti, aprobarea schimbarii numelui se face doar in cazurile speciale prevazute de lege. Daca sunteti divortati se poate schimba numele, dar numai prin hotarare jdecatoreasca si daca sunt de acord ambii parinti.
Dar nu vad de ce sa schimbi numele, chiar si daca sunteti divortati.
Parintele caruia i s-a incredintat copilul are dreptul sa decida asupra situatiei copilului, fara sa ceara acordul celuilalt parinte. Doar in cazuri majore, prevazute de lege este necesar acest lucru.
Dar cand este vorba de sanatate nu este necesara aceasta cerere, decat daca prin interventia medicala s-ar pune in pericol viata copilulu. Cu principalele probleme medicale parintele necustode trebuie doar instiintat.

| Mopmop a răspuns:

Poti incepe prin a vorbi cu un avocat si in prealabil sa ai o procura speciala de la tatal copilului.

| Ae1 explică:

Tatal nu este de acord sa inscriu copilul pa gradinita ca i se pare mic la 4 ani, de 6 luni trebuia sa i fac evaluarile periodice, tatal nu crede ca e necesar desi copilul nu vb

| mi25 a răspuns (pentru Ae1):

Ce are numele cu inscrierea la gradinita. Chiar daca ii schimbi numele, tatal are aceleasi drepturi asupra copilului ca si inainte de schimbarea numelui, deoarece ca tata tot el va ramane si va fi trecut in acte.
Problemele medicale nu se rezolva cu semnatura tatalui. Ele se rezolva de medic.