Ai fost condamnat penal sau ai primit o amenda administrativa? Doar condamnarea penala definitiva se inscrie in cazierul judiciar.
Conform L.290/2004, privind cazierul judiciar, rep. in 2009, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.15.(1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni;
b) a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la o pedeapsă privativă de libertate de cel mult 3 ani şi au trecut 20 de ani de la data rămânerii definitive a condamnării;
e) au decedat;
f) s-a dispus renunţarea la urmărire penală sau clasarea faţă de ele ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;
g) a trecut un an de la data executării măsurii educative;
h) au trecut 2 ani de la data când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de amânare a aplicării pedepsei şi nu s-a dispus revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei conform art. 88 sau 89 din Codul penal;
i) au trecut 5 ani de la data aplicării uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul când în cazierul judiciar al persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) şi f) există şi alte menţiuni, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţă."
Fiind minor pedeapsa nu a fost inscrisa in cazierul judiciar, conform legii aratate, citez:
" ART.18.În certificatul de cazier judiciar nu se înscriu:
a) sancţiunile penale pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii;
b) măsurile de siguranţă luate fără aplicarea unei pedepse, cu excepţia internării medicale şi a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;"
Am primit acasa o foaie in care scriia ca mi s-a intocmit dosar penal si ca am o amenda de platit pe care am platit-o
Fiind minor pedeapsa nu se inscrie in cazierul judiciar, chiar daca este penala, conform art.1 pe care ti l-am citat.
aanaaaaxqq întreabă:
sabin89 întreabă: