| Alllinna123 a întrebat:

In vara anului 2018 am absolvit facultatea si mentionez ca in anul univeristar 2017-2018 am luat bursa sociala. Din decembrie sunt angajata si am aflat recent ca sunt insarcinata. Oare ma incadrez sa iau indemnizatie cc, avand in vedere faptul ca voi naste in septembrie iar pana atunci voi avea doar 9 luni cu carte de munca, dar inainte am fost studenta si am luat bursa? Din cate stiu bursa e incadrata ca fiind venit salarial. Multumesc anticipat

4 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Bursa nu este venit salarial.
Poti beneficia de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, in conditiile expuse de tine, avand in vedere ca perioada de 2 ani va fi intre septembrie 2017 - septembrie 2019 si se ia in considerare si anul de facultate, astfel ca vei avea o perioada de cca 18 luni din ultimii 2 ani anteriori nasterii, fata de 12 luni cerute.
De asemenea poti beneficia de concediu si indemnizatie de maternitate, pentru acestea se cer 6 luni lucrate.

| Alllinna123 explică (pentru Ioandelasal):

60 de zile de la finalizarea studiilor? aceasta a fost in iulie insa eu pana in 1 octombrie am fost asigurata la CAS de la facultate. deci care data se pune? daca ar fi octombrie atunci ma incadrez fiindca din decembrie sunt angajata. Daca e din Iulie atunci nu...

| Ioandelasal a răspuns (pentru Alllinna123):

Da, de la finalizarea studiilor.
Iti citez si prevederile OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare:
"ART. 2.(1)Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a)au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
b)s-au aflat în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj;
c)au beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
d)au beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
e) au beneficiat de pensie de invaliditate, în condiţiile legii;  
f)se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
g) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului;  
h) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea sau, după caz, pentru îngrijirea copilului cu handicap;  
i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului;
j)se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată, aşa cum este aceasta definită de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
k) au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;  
l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentraţi, mobilizaţi sau în prizonierat;
m)frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului "A doua şansă", sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;
n)au calitatea de doctorand, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ preuniversitar şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
p)se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, organizat potrivit legii, şi începerea învăţământului universitar, cursuri de zi, în acelaşi an calendaristic;
q)se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licenţă sau de diplomă, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
r)se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
s) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
t)se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master şi postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;
u) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
v)se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă organizat în prima sesiune, şi începerea primului rezidenţiat după absolvire."
Citeste cu atentie prevederile de mai sus si poate te incadrezi si in alta situatie dintre cele prevazute.

| Ioandelasal a răspuns (pentru Alllinna123):

Cred, totusi, ca vei beneficia de concediu si indemnizatie, conform lit.m) din prevederile citate:
"m)frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului "A doua şansă", sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;"
Daca o sa nasti in luna septembrie 2019 atunci perioada de 2 ani este intre septembrie 2017 - septembrie 2019, ori in aceasta perioada se cuprinde si anul de facultate, care se adauga la timpul lucrat, deci vei avea o perioada de vreo 17 - 18 luni ce va fi luata in considerare.
Am gresit in primul raspuns netinand seama de cand incepe perioada de 2 ani, asa ca o sa-l corectez.