Conform L.143/2000, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.4.(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."
Daca esti la prima infractiune atunci cred ca o sa-ti dea doar amenda penala sau cateva luni de inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei. De asemenea s-ar putea sa si claseze dosarul, mai ales daca se va aplica prevederile art.16 din lege, citez:
"ART.16. Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunta şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
Aveti idee c-am incat timp o sa fiu sunat? Substanta care am consumat-o nu era cannabis, era in schimb cannabinoid sintetic comandat dupa un site de research chemicals.
N-am de unde sti exact, poate in 10-15 zile.