După ce toți emigrează până la unu, acel unu rămas se va trezi (dar n-aș băga mâna în foc nici pentru ăla)
Când cel de moarte somn din român îl va trezi pe când...
Adică niciodată.
Românul are o mentalitate foarte instabilă, bine ar fi să fii precaut.
O întrebare foarte grea! Românul este ca un vulcan? E cuminte o perioadă, apoi dă mici cutremure, scoate fum, cenușă. Dar, în momentul în care apare un lider pe care cu mic cu mare îl vor urma, va fi prăpăd! Va erupe cu toată forțele! Din păcate, după 1990 a apărut un astfel de lider. Dar, era prea devreme, oamenii erau mulțumiți cu situația lor. Este vorba de Vadim Tudor. Acum așteptăm un nou lider care să ne unească și să ne conducă spre un nou început. Unii dintre liderii de azi, nu au promovat acum, decât ură, dezbinare, violență de orice fel.
Deci, vom dormi în continuare, până la un nou lider pacificator, vizionar, unificator, naționalist.
Iar, din păcate această migrație e acceptată și întreținută de cei care ne-au vrut răul și distrus industria și agricultura.
Iar, acum ne-au învrăjbit unii cu alții!
Nu uitați ce a spus Ceaușescu, în ultimele discursuri : "agenturile străine", iar acum se dovedește că a avut dreptate.
Intrebare ambigua, deoarece nivelul de trai din Romania avanseaza incontinuu (acum cu stilul nostru tipic 2 pasi inainte 1 pas inapoi) Dar una peste alta parintii nostii au dus viata mai grea ca noi, care la randul lor au dus viata mai usoara decat parintii lor si tot asa daca intelegeti punctul de vedere...
Viata de azi ii favorizeaza pe cei cu ambitie si deschisi la minte ..cine nu tine pas cu evolutia dispare in noapte
Sunt perfect de acord că nivelul de trai evoluează de la o generație la alta. Problema este că evoluează și individualismul, singurătatea și discrepanța între clasele sociale. Fii sigur, cel care nu are un spate, se adaptează, evoluează, căci intervine instinctul de conservare. Cel, care are spatele asigurat, nu are de ce să evolueze. Oare, câți din tinerii din cluburile de fițe au bacalaureatul luat? Dar, atâta timp cât nu duce grija zilei de mâine, nici nu îi pasă. Ori, cum să mergem înainte cu astfel de personaje? Căci, datorită relațiilor, îi veți vedea, la un moment dat, pe anumite funcții. Ce vor face atunci? Nimic! Eșec, eventual atrag, oameni mai inteligenți care să îi ajute. În rest, nimic! Asta este viața, iar cum am mai scris, atât timp cât nu avem un lider locomotivă, o situație de criză deosebită, ne vom complace în această situație!
Asta e viata peste tot, tineretul se distreaza deoarece bani sunt, traim vremuri bune... Dar asta nu afecteaza studiile, eu sunt mai in domeniu si iti spun ca multi pe langa ca se distreaza in cluburi, invata bine la universitati recunoscute...
U ca model l-ai amintit pe Vadim Tudor, care era un personaj din desene animate, Sa fim seriosi un pic omul ala era un actor (pamflet)... nu avea ce cauta in politica. era pe acelasi nivel cu Becali
Nu vă cunosc vârsta, dar dacă credeți că domnul Corneliu Vadim Tudor, era doar un actor pamfletar, ar trebui să studiați mult mai bine arhivele din acei ani, nu ce se scrie aici pe net, unde cred că v-ați documentat. Nu uitați, că el a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale din anul 2000, când doar o coaliție a tuturor partidelor l-au oprit să câștige. De asemenea, era extrem de inteligent, abil politic, dar mai mult decât oricine din ziua de azi, patriot. Așa că mai studiați! Iar, să îmi spui că tinerii în România, pot merge la cluburi, dar și să învețe, vreau să îți spun, minte pe altcineva! Cunosc cu ce se mănâncă facultatea. În vacanțe, mai au voluntariat, proiecte de realizat, restanțe. Nu poți sta o vară în cluburi și baruri, iar în toamnă să știi totul! Mai se cumpără cursuri, examene, sunt multe modalități de a "studia". Care sunt în occident, studiază pe drept. Aici, te descurci.
Facultatea nu consta in a toci incontinuu, ci mai degraba iti deschide perspectiva, viziunea despre lume. Eu ca fost student iti spun ca pe langa cursuri si invatat ai o gramada de timp liber, unii aleg sa lucre part-time altii se distreaza incontinuu...
Cat despre Vadim si alegeriile din 2000, stiu perioada aia eram mai copil pe atunci, da imi aduc aminte faza, din cauza ca multi nu am mers la vot, s-a ajuns la situatia ca un personaj de genul lui Vadim sa ajunga in turul 2 la alegeri. Abia atunci s-a trezit lumea ce era sa se intample. tara treca printr-o perioada mai grea erau putine locuri de munca, iar gandul ca Vadim ar putea deveni presedinte insemna faliment total, (ruperea relatiilor cu europa) sau si mai rau inca o revolutie...
Te las cu ce ai fost învățat despre acea perioadă. Eu am trăit-o! Și dacă am intrat în UE, în NATO, a trecut epoca Iliescu, a venit Băsescu, suntem cumva mai bine decât atunci? Oricum, succes în continuare! E ultimul meu comentariu.
Da, traim mai bine, desigur a urmat criza economica mondiala, dar una peste alta Romania a trecut printr-o dezvoltare continua, acum cu PONTA-DRAGNEA astia au tras tara putin inapoi, dar nu vor tine mult, ca oamenii nu lasa dupa ei
Cand voi avea 1 mil de subscriberi!
https://www.youtube.com/channel/UCMHRO3uMl5GRW6FEPQygihQ
AiEnmaa întreabă: