| rotrezestete a întrebat:

Care credeti ca este rolul religiei si institutiilor religioase in societate?

8 răspunsuri:
| Arthur a răspuns:

Pentru cei care nu ştiu acest lucru, legile laice sunt construite pe baza Decalogului. Deci, şi cei care se consideră înafara religiei respectă în sine tot legile lui Dumnezeu.
Altă alternativă a regulilor convieţuirii sociale, familiale, nu s-au descoperit până acum.

| JeSa a răspuns:

Religia este o forţă pozitivă în societate. Ea promovează coeziunea socială şi dă scop şi sens vieţii. Desigur, există păreri diferite/critice, precum a lui Karl Marx, ce a considerat-o "opiul poporului", prin aceea că ea abate atenţia oamenilor de la problemele pământeşti. Sau, alţii au considerat-o justificarea şi susţinerea inechităţilor sociale şi baza conflictului social. Adică, aceşti oameni au văzut în religie, o forţă conservatoare în societate. Un alt exemplu, Weber, susţinea că - gândirea calvinistă a fost esenţială pentru dezvoltarea capitalismului modern. Într-o altă perspectivă, revoluţia islamică fundamentalistă era considerată, ca fiind împotriva schimbării sociale şi pentru reafirmarea tradiţiei, etc., etc... Deci, organizaţiile religioase iau diverse forme. De exemplu, avem "Biserica", ce (ne) este forma cea mai organizată şi integrată social; tinde să fie conservatoare întrucâtva, cunosând adevărul religios fundamental. Aici, avem ca exemplu, pe cea mai mare religie, "Creştinismul", având cred, practic un miliard de oameni. De asemenea, "religia", se leagă de etnicitate şi rasă, iar aceasta creează deosebiri în cadrul comunităţilor religioase.

| ileanaadrianastan a răspuns:

Nul. Religia nu ajuta, doar franeaza progresul. Rostul ei este sa fie reformata, asa cum s-au petrecut lucrurile cu religia judaica, care este updatata periodic. Un stat cu adevarat democratic trebuie sa fie laic.

| BeT a răspuns:

Religia"chipurile"te indruma pe un drum bun, dar daca acea Religie este falsa inseamna ca 99%din ceea ce te invata este un mare Fals.Institutiile religioase in afara de bani si putere poti observa ce isi mai doresc "CAPII"bisericilor. Popii ca sa iasa cu fata curata au inventat un slogan:"Nu face ce face popa ci fa ce spune el". Daca eii fac ceea ce fac inseamna ca nu au incredere in ceea ce spun. Un singur Dumnezeu exista UNUL, iar ceilalti sint idoli si zei prin care omul biserici subjuga pe cei in nestiinta de cauza. Punct

| GeorjackX a răspuns:

Speranta de a crede in ceva, de a te refugia undeva. Speranta la viata dupa moarte. Eu cred doar in ceea ce vad. Pentru a explica mai in detaliu, voi da un exemplu real, adica exempl-ul meu. Eu nu cred in U. S. A. sau in alte tari si in multe chestii, deoarece nu le-am vazut in realitate si nu le-am atins. Cred doar ca informatie, dar in realitate nu cred total. Eu adun doar anumite dovezi: Produse din U. S. A., oameni care pretind ca au fost acolo si internet-ul. Dar, degeaba, nu pot sa cred 100%, deoarece asa este creierul nostru. Acesta are un mecanism care se bazeaza pe confirmarea evenimentelor, vizual sau tactil. Acuma sa revenim la Dumnezeu. In aceasta privinta nu am nici-un element, decat biblia, care este doar o carte.

| flavius1921 a răspuns:

Rol de manipulare in masa, toti trebuie sa avem frica de ceva(de "dumnezeu")

| GodBlessYou a răspuns:

Religia este cea mai mare problema a societati, uita islamul!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Atita timp cit nu te obliga nimeni sa crezi in ceva pentru ce vorbesti de un scop? Ai auzit de cultul liber? Mai du-te pe Ateism.ro si vezi cu ce mai vii si mai ia-ti si citiva cu tine ca sa te sustina ca oricum ar fi esti paralel.