La expirarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce te prezinti la politia rutiera care a emis permisul, avand actul de identitate si o sa-l reprimesti.
Astepti ca pieton expirarea perioadei de suspendare.
In acel timp reflectezi asupra consecintelor nerespectarii regulilor de circulatie.
Hai sa vorbim la nivel practic, unele legi sunt destul de invechite si depasite. Limita aceea de 130 km/h pe autostrada, spre exemplu, exista si in anii "90 cand masinile erau cu mult mai putin dezvoltate tehnologic ( daca mergeai cu 130 "pe ora" pe autostrada cu o masina de acel gen, chiar "tremurai " serios, in timp ce acum nici nu se simte cu unele dintre actualele masini). Dar limitele sunt adaptate la niste vremuri trecute, in opinia mea.
Nimic. Daca te prinde cu peste 70 la ora e suspendat 4 luni si primesti o amenda blana. Singura solutie e sa astepte 4 luni. Sa zica mersi ca nu a provocat un accident, ca putea fi mai rau.
Și dacă ai 120 km/h, tot pe 4 luni e suspendat? Aveam un prieten care mergea cu 115 pe o bucată de drum cu limita de 50 și i s-a luat permisul pe 4 luni.
„ sa zica mersi ca nu a provocat un accident, ca putea fi mai rau" - depinde, eu nu as fi atat de dur. Vorbind practic, viteza s-ar putea sa nu fie chiar atat de mare in anumite conditii. De exemplu, pe o autostrada cu 3 benzi pe sens, nicio masina in zona, drum „ drept inainte" viteza cu 74 km/h peste cea legala e 204 km/h. Pentru o masina puternica, e un "mizilic" viteza aceasta, mai ales in conditiile date. Sunt sanse foarte mici sa faci un accident in conditiile astea.
Unele portiuni de drumuri precizate cu viteza maxima de 70 chiar iti permit sa mergi cu viteza aia pe o perioada nu foarte lunga fara sa risti nimic. Dar na, voi sunteti soferii aia buni, stiti.
Nu neaparat, depinde in ce zona s-a produs incalcarea. Daca s-a produs pe autostrada, spre exemplu, atunci a condus cu 204 km/h. (130km/h - limita pe autostrada).
E interesant cum pe internet majoritatea sunt "legali", "lupi moralisti", si cand ma duc in oras, pe arterele principale, nu vad unul sa conduca cu 50 km/h, asa ca exemplu. Si ala care o face e flash-uit...
Daca ai vrut sa zici ca aia care conduc mereu doar „ in limitele legale " nu sunt soferi, cred ca ai dreptate.
Din moment ce l-a prins politia e clar ca nu a mers unde trebuie. Dar voi sunteți soferii aia de știi legislație mai bine decât politia.
Spune mai multe detalii. Acum cat timp s-a petrecut? Daca s-a petrecut in ultimele 15 zile, poti depune o contestatie in instanta iar pe timpul desfasurarii procesului ai permisul "in mana". Daca s-a petrecut intr-un termen mai mare de 15 zile, atunci va trebui sa astepti decurgerea suspendarii si il vei recupera. De asemenea, poti solicita un examen pentru reducerea termenului de suspendare cu o treime. Acel examen se poate solicita oricand in acea perioada de suspendare, si il vei da in ziua in care il programeaza IPJ-ul din acea zona, este o zi fixata, de regula cel putin 1 data pe saptamana ( pana il treci, in aceasta perioada). Cand l-ai trecut, depui cererea pentru reducerea cu o treime a suspendarii, o depui cu dovada trecerii examenului.
PS: ziua la care am facut referire o gasesti pe site, ziua pentru examene, daca de exemplu e miercuri, tu te vei programa pentru examen si il vei da miercurea care vine, daca nu il treci ai posibilitatea de a te programa pentru miercurea viitoare, dupa la fel pentru miercurea cealalta si tot asa. Ziua trebuie sa fie o zi FIXA, NU e variabila in functie de programari pe calculator sau altceva. E de fapt ziua cand sunt chemati toti la examene pentru redobandire, ziua programata de IPJ. Asta daca vrei sa il dai pentru reducere, dar majoritatea o fac.
Multumesc pentru răspuns! Nu am foarte multe detalii, persoana in cauza nu este cetățean roman. Stiam și eu ca se poate susține un examen pentru reducerea suspendării, însă aparent, conform noului cod rutier, nu se mai aplica, sau cel puțin eu asta am găsit. Speram sa găsesc o portița pentru faptul ca nu este cetățean roman și are permis de conducere eliberat de statul francez.
Atunci cred ca va trebui sa respecte legile franceze, daca permisul statului emitent e Franta ( si nici nu e cetatean roman). Va trebui sa faca acolo demersurile cu privire la permis. Nu cunosc legile franceze, deci nu stiu cum se procedeaza, imi pare rau.