Care este diferența dintre mobilul și scopul unei fapte penale?

Mobilul e cauza.
Exemplu simplu:
Ti-e foame - mobilul
Furi o ceapa.
O mananci - scopul

In general nu e neaparat atat de clar, dar principiul e acelasi.

Salut.
ELEMENTUL MORAL AL INFRACȚIUNII SAU LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACȚIUNII
Cu toată diversitatea formelor și modelelor ei de exprimare, vinovăția penală poate fi definită că reprezentând acea stare sau atitudine mentală cu caracter antisocial a persoanei din momentul săvârșirii infracțiunii care, fie că a avut capacitatea de ase exprimă liber cât și înțelegerea semnificației antisociale a faptei penale comise, fie că, deși nu a avut reprezentarea urmărilor acesteia, putea și trebuia să și le reprezinte în condițiile unei atitudini normal diligențe.
SECŢIUNEA 1
FACTORII CARACTERIZANTI AI VINOVĂȚIEi
Conturarea vinovăției penale în oricare dintre formele sau modalitățile sale este rezultatul interacțiunii unor factori de conștiința, cum sunt factorul intelectiv și factorul volitiv.
1. Factorul intelectiv sau conștientul - presupune nu numai înțelegerea - prin reprezentare și prevedere – a faptei comise sub raport fizic, uman și social, ci și asumarea conștientă a tuturor consecințelor ce decurg din această în planul răspunderii penale.
2. Factorul volitiv (sau voință 949i86j )- presupune capacitatea psihică a persoanei de a se autodetermina, de a-și stăpâni și dirija în mod liber actele de conduită.
SECȚIUNEA 2
FORME ȘI MODALITĂȚi ALE VINOVĂȚIEi
Datorită faptului că vinovăția este rezultatul interacțiunii dintre factorul volitiv și intelectiv, cel de-al doilea putând prezența grade de conștientizare diferite și vinovăția poate prezența forme și modalități diferite.
Noul cod penal (2004) prevede în art. 20 că fapta penală se poate savarsi prin intermediul a trei forme de vinovăție: intenția, culpă și intenția depășită.
SECȚIUNEA 3
INTENȚIA ȘI MODALITĂȚILe SALE
I. Concept
În sens etimologic, intenția (intendere) este voință îndreptată către un anumit scop, adică o voință dirijată. Transpusă în dreptul penal, intenția criminală va fi deci voință îndreptată către o finalitate interzisă de legea penală (dol criminal).
ÎI. Modalitățile intenției și scopul normativ
Potrivit dispoziției înscrisă în art.20, p.1 din noul C.pen., sunt consacrate două modalități normative ale intenției, prevazându-se că fapta este săvârșită cu intenție nu numai atunci când infractorul prevede rezultatul faptei, urmărind producerea lui dar și atunci când prevăzând rezultatul doar îl acceptă.
Cele două modalități normative ale intenției corespund conceptelor de intenție directă și de intenție indirectă sau eventuală.
A. Intenția directă că cea mai gravă formă de conștientizare a conduitei criminale și deci a dolului penal potrivit art. 20, p.1, lit. a, prezintă componente:
- prevederea rezultatului și
- urmărirea producerii sale.
B. Intenția indirectă sau eventuală presupune potrivit art. 20, al. 1, pct. 1, lit. b C.pen. prevederea rezultatului și acceptarea posibilității producerii lui, deși făptuitorul nu l-a urmărit.
C.Alte modalități ale intenției
Literatură juridică distinge astfel:
- intenția simplă de intenția calificată,
-Intenția spontană (de impeto) sau repentina (dolus repentinus) de intenția premeditată (dolus deliberatus),
- Intenția inițială de intenția supravenita (sau survenită),
-Intenția unică de intenția complexă,
-intenția determinată de intenția nedeterminată și de cea eventuală,
-Dolul mai poate fi alternativ.
SECȚIUNEA 4
CULPĂ ȘI MODALITĂȚILe SALE
A.Concept. Sediu normativ. Modalități.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 20, alin. 1, pct. 2, lit. a și b din noul C.pen. există culpă când făptuitorul:
- prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (art. 20, alin. 1, pct. 2, lit. a C.pen.)
-nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă (art. 20, alin. 1, pct. 2, lit. b C.pen.)
B.Culpă cu previziune sau ușurință criminală
Prima ipoteza de reglementare privește criteriile de identificare și diferențiere ale așa-zisei culpe cu prevedere sau temeritate, denumită și ușurință criminală și se caracterizează prin aceea că, deși făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit și nici acceptat, socotind în mod ușuratic, neîntemeiat, că el nu se va produce.
Ceea ce particularizează și deosebește culpă cu previziune de intenție, nu este prevederea – comună în ambele situații – ci atitudinea față de rezultat și modalitatea reprezentării diferite a rezultatului în conștiința făptuitorului.
C.Culpă simplă sau neglijență (greșeală)
Cea de a două ipoteza vizată de art. 20, al. 1, pct. 2, lit. b C.pen. se referă la culpă propriu-zisă, culpă simplă sau greșeală („la făcute"), formă de vinovăție care există atunci când autorul faptei nu prevede rezultatul socialmente periculos, deși putea și trebuia să-l prevadă.
În epoca modernă devine extrem de importantă evaluarea în cadrul concep­tului de culpă a cazurilor de culpă profesională.
D. Varii modalități de exprimare ale culpei în doctrina și practică judiciară: imprudența și nebagarea de seama sau nesocotință, între nepricepere și nedibacie, indiferență sau nepăsarea, culpă în agendo și culpă în omitendo, între culpă directă și culpă indirectă.
În dreptul penal modern nu se acceptă gradarea culpei după modelul dreptului civil, în culpă lată, levis și levissima ce presupun, după caz, rezultate ilicite ușor de prevăzut sau dificil sau chiar greu de prevăzut (diligență deosebită), punctul de vedere dominant fiind acela al unității culpei, admitandu-se răspunderea penală chiar pentru culpă cea mai ușoară.
SECȚIUNEA 5
INTENȚIA DEPĂȘITă SAU PRAETERINTENTIA
Potrivit art. 20, pct. 4 din noul C.pen. „există intenție depășită când rezultatul mai grav produs printr-o acțiune sau inacțiune intenționată este din cauza culpei făptuitorului".
În cazul acestei structuri, primum delictum este comis cu intenție, majus dellictum – care implică un rezultat mai grav, este comis din culpă.
SECȚIUNEA 6
VINOVĂȚIa PENALĂ ÎN CAZUL PERSOANELOR JURIDICE
Noul Cod penal al României (2004) a instituit prin dispozițiile art. 45 și răspunderea penală a persoanelor juridice, răspundere penală care nu poate avea decât unicul temei al răspunderii penale prevăzute de art. 17 din același Cod, și anume săvârșirea unei infracțiuni. Cum infracțiunea nu poate există conform art. 17 al. 1 decât în prezența vinovăției, în cazul persoanei juridice această trebuie regăsită la nivelul persoanelor fizice care la nivelul unor acte de dispoziție sau reprezentare încalcă o dispoziție a legii penale în numele sau interesul ilicit al persoanei juridice.
SECȚIUNEA 7
VINOVĂȚIa – CĂ ELEMENT CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNII
În timp ce, că trăsătură esențială a infracțiunii, vinovăția poate există în oricare din formele ei, că latura subiectivă concretă a conținutului unei infracțiuni determinate ea nu poate există decât în formă anume prevăzută de lege, și anume a intenției, culpei sau intenției depășite.
Noul cod penal a preferat o soluție mai simplă, prevăzând în art. 20, pct. 3 că „fapta care constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, constituie infracțiune numai când este săvârșită cu intenție", iar în art. 20, pct. 4 că „fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când în lege se prevede această."
SECȚIUNEA 8
ELEMENTELE SUPLIMENTARE ALE VINOVĂȚIEi SUB FORMĂ INTENȚIEI (MOBILUL ȘI SCOPUL INFRACȚIUNII)
A. Mobilul că element al laturii subiective
Mobilul sau motivul infracțiunii pune în evidență determinantii psihici, subiectivi care dau impulsul intern al trecerii la fapta, cum sunt resentimentele, pasiunile, dorințele, pornirile, tendințele etc. reprezentând cauzele interne ale conduitei antisociale.
În sistemul noului cod penal (2004) mobilul infracțiunii poate îndeplini mai multe funcții:
- funcția de a crea infracțiuni,
- funcția de a crea circumstanțe generale de agravare a pedepsei,
- funcția de a crea o circumstanță legală generală de atenuare
- funcția de a servi la individualizarea pedepsei.
B.Scopul că element suplimentar al intenției
Scopul că element al vinovăției pune în evidență finalitatea urmărită de infractor prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală (a acțiunii sau inacțiunii pe care o presupune această).
Spre deosebire de mobil, care reflectă elementele de determinare conștientă a conduitei ilicite (cauzele interne ale acesteia), scopul care este și el caracteristic, în general, activității voluntare, reflectă rezultatul spre care acesta tinde.
Că și mobilul, și scopul îndeplinește aceleași funcții, mai puțîn pe cea de a crea circumstanțe agravante cu caracter general.
O zi bună şi sper că te-a ajutat răspunsul meu!