Probabil ca ai scris de doua ori aceeasi intrebare, nestiind ca la inscriere, intrebarile tale apar mai greu.
Asa cum ti-am raspuns si ieri, termenul legal pentru redactarea hotararii este de 30 de zile de la data pronuntarii acesteia. Din pacate, acest termen nu este respectat si se poate prelungi.
Ca orice hotarare judecatoreasca, vreo doua luni jumatate. Iar daca ai ghinion si nu o primesti pana pe 15 iulie cand incepe vacanta magistratilor, o s-o primesti la sfarsitul lui septembrie, din pacate.
Ptr siguranta ta eu iti recomand sa faci o cerere destinata presedintelui de tribunal, in care sa soliciti eliberarea hotararii de divort definitiva si irevocabila(atentie nu uita ca pe cerere sa specifici nr de dosar), in caz ca nu stii nr de dosar care l-ai avut mergi la arhiva cu cartea de identitate si iti vor da nr de dosar care l-ai avut, alaturi anexezi o taxa platita la caseria Administratiei Financiare de 4 RON, un timbru judiciar de 1, 5 RON, vei depune toate cele scrise mai sus la tribunal, de unde vei primi un biletel cu data cind trebuie sa te prezinti pentru a-ti ridica hotararea de divort, altfel va trebui sa stai mult si bine pentru a astepta hotararea definitiva si irevocabila.Bafta multa.
Se vede ca s-au schimbat legile.Acum cativa ani(multi), am avut procesul la ora 10, la orele 13 am avut hotararea, si imediat am facut-o definitiva.(Eram despartiti deja de 7 ani).
G777 întreabă:
AndrewTate7789 întreabă: