| AnonimFaraPereche a întrebat:

Cat timp poate sta un minor sub control judiciar si ce reguli sunt cat timp se afla sub acesta?

4 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Codului de procedura penala, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 215.Conţinutul controlului judiciar
  (1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
  a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
  b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
  c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
  (2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
  a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;
  b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
  c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
  d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
  e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;
  f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
  g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
  h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
  i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
  j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
  k) să nu emită cecuri.
  (3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
ART. 215^1. Durata controlului judiciar
  (1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.
  (2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
  (4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.
  (5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.
  (6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.
  (7) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.
  (8) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.
  (9) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii."
Obligatiile sunt cele precazute in actul prin care s-a dispus masura controlului judiciar, respectiv una sau mai multe dintre cele prevazute la art.215.

| mudokins78 a răspuns:

Aplicarea dispoziţiilor art. 1602 alin.1, teza II cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 109 alin. 1 cod penal. Admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de un infractor minor, în cazul în care acesta este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 18 ani.
Liberare provizorie sub control judiciar. Minor.

Cod penal, art. 109, Cod procedură penală, art. 1602 alin.2

În cazul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul minor nu beneficiază de dispozițiile art. 109 Cod penal, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, întrucât în cazul măsurilor preventive prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa pentru infracțiunea consumată, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei potrivit art. 109 Cod penal.

| Ioandelasal a răspuns (pentru mudokins78):

Am impresia ca ai citat din vechiul Cod de procedura penala, acesta nu mai este in vigoare din 1 februarie 2014, data cand a intrat in vigoare Codul de procedura penala actual.
De altfel citatul nici macar nu raspunde intrebarii puse.

| mudokins78 a răspuns (pentru Ioandelasal):

Da! Scuze, dar şi eu ca şi puştiul în cauză, am căutat pe net să vad ce şi cum.