Conform Codului penal, citez:
"ART. 345.Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive
(1)Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, producţia, procesarea, manipularea, depozitarea intermediară, importul, exportul ori depozitarea finală, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vătămarea corporală a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate."
4-5 ani la Jilava, cam atat a luat si maestrul pentru ca a scris poezii in perioada tovarasilor
https://www.youtube.com/watch?v=NRDaaRSSD9s
Doar intrebari idioate, altceva util nu i ti trece prin tărtăcuța aia de rahat?
De ce ar fi o întrebare idioată? Mă pasionează fizica nucleară și automat tot ce ține de ea. Pe tine când te pasionează un lucru, nu vrei să ști cât mai multe despre el?
Una este sa te pasioneze si alta e sa faci trafic, de aceea am zis ca este o intrebare idioata ca tu nu ai zis ma pasioneaza, tu vrei direct sa faci lucruri ilegale rele.
Nu vreau, eram doar curios despre cum tratează România astfel de treburi.
Una e sa te pasioneze fizica nucleara, sa lucrezi in domeniu, si cu totul altceva este traficul cu materiale radioactive! Poate pacalesti niste useri pe aici, dar nu pacalesti anchetatorii si legea.
Daca esti in aceasta situatie, sfatul meu este sa iti iei un avocat, dar nu stiu cat de mult te poate ajuta, poate doar pentru reducerea mandatului
Din fericire nu sunt Și nici nu voi fi vreodată.
Un deceniu și un pic. Pentru contrabanda cu explozibili și materiale nucleare se fac între 3-12 ani, "dacă nu se specifică altfel". Din această cauză am și întrebat aici, în lege se scrie despre mai multe tipuri de substanțe, eu vreau să aflu strict de cele radioactive. Poate în acest caz "legea specifică altfel", (poate se fac mai mulți ani).