A. cerere tip, model anexa nr. 1 (H. G. 130/2005);
b. actul de identitate al solicitantului, original şi copie;
c. un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una din afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, purta şi folosi arme şi muniţii letale, şi este apt să deţină astfel de arme şi muniţii;
d. certificat de cazier judiciar;
e. aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
f. certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original şi copie;
g. două fotografii color cu dimensiunea 4x5 cm;
h. dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare;
Atata timp cat iti solicita si act de identitate si certificat medical limita de varsta este de cand ti se elibereaza buletinul si atata timp cat esti apt medical.
Taxa de autorizare conform O. G. 128/2000 :
Regim normal – de la 20 la 45 zile = 1.050.000 lei, care se achita la trezoreria locului de domiciliu;
Regim de urgenta - de la 1 la 20 zile = 3.100.000 lei care se achita la casieria unitatii de politie unde se depune dosarul
anonim_4396 întreabă:
sabin89 întreabă: