| king5151 a întrebat:

Ce este mai exact bursa sociala si ce documente trebuie sa duc la scoala? Si-a facut aproape toata scoala, am inteles ca se face daca nu ai unitate de invatamant in localitate, dar nu cred.

3 răspunsuri:
| Frank51 a răspuns:

Dacă ai o situație materială precară, aka părinții tăi nu fac bani destui încât să duci o viață peste medie.

Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform cu CRITERIILE GENERALE, de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, aprobate prin O. ME nr.5.870 din 22 decembrie 2021, citez:
"ART.12. Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.
  ART.13. (1) Bursele de ajutor social se stabilesc la începutul anului şcolar, fiind revizuite semestrial, în funcţie de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei.
(2) Elevii care acumulează 10 absenţe nemotivate într-o lună nu primesc bursa de ajutor social pentru luna respectivă.
  ART.14. (1) Bursele de ajutor social se acordă următoarelor categorii de elevi înscrişi la cursurile cu frecvenţă, inclusiv cei şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în şcoala de spital, din învăţământul preuniversitar de stat:
a) elevi proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu net lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocaţia complementară pentru copii;
b) elevi orfani sau crescuţi de un singur părinte sau elevi abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie socială;
c) elevi care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
I. boli şi tulburări ale sistemului nervos şi ale funcţiilor mentale globale;  
II. boli ale structurilor şi funcţiilor senzoriale;  
III. boli ale structurii laringelui şi funcţiilor sale;  
IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular şi ale funcţiilor sale;  
V. boli ale structurii aparatului respirator şi ale funcţiilor sale;  
VI. boli ale structurii sistemului imunitar şi ale funcţiilor sale;  
VII. boli ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin;  
VIII. boli ale structurii funcţiilor aparatului urinar cu sau fără insuficienţă renală cronică (IRC), indiferent de cauză;  
IX. boli ale structurii şi funcţiilor aparatului locomotor şi corespunzătoare mişcării;  
X. boli ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului;  
XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele şi metastazele);  
XII. boli genetice;  
XIII. transplantul de organe, ţesuturi şi celule, stările posttransplant;  
XIV. orice altă boală, tulburare sau afecţiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puţin 6 luni sau servicii de abilitare şi reabilitare pentru cel puţin 6 luni sau îngrijiri paliative şi care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
d) elevi din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu.
(2) Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) şi avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul şcolar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiţionată de venitul net lunar al familiei.
  ART.15. Pentru obţinerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social, în primele 10 zile lucrătoare ale fiecărui semestru.
  ART.16.(1). Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, şi elevilor de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 75% din salariul minim net pe economie.
(2) Acordarea bursei de ajutor social ocazional se face pe baza documentelor doveditoare ale veniturilor, prevăzute la art. 14 şi 15.
(3) Cuantumul bursei de ajutor social ocazional trebuie să fie cel puţin egal cu cuantumul lunar al bursei de ajutor social."
  

| sierra1 a răspuns:

"se face daca nu ai unitate de invatamant" - corect

diră-ta trebuie să-ți dea TOATE detaliile, cere-le