CAPITOLUL III
Atribuţiile Jandarmeriei Române
Art. 19
(1) Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate, are următoarele atribuţii:
a) apără, prin mijloacele şi metodele prevăzute de lege, viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanei, proprietatea publică şi privată, interesele legitime ale cetăţenilor, ale comunităţii şi ale statului;
b) execută misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;
c) execută misiuni de restabilire a ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acţiuni sau fapte care contravin legilor în vigoare;
d) execută, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pe baza planurilor de cooperare, misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat;
e) execută, pe baza planurilor de cooperare aprobate de ministrul administraţiei şi internelor, misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, precum şi pe litoralul Mării Negre, în Delta Dunării ori în staţiuni balneare sau în alte zone de interes operativ;
f) execută, în cooperare cu instituţiile abilitate ale statului, misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi demnitari români sau străini pe teritoriul României, în zona obiectivelor şi a locurilor de desfăşurare a activităţilor;
g) execută, în condiţiile legii, la solicitarea autorităţilor competente, misiuni de urmărire şi prindere a evadaţilor, dezertorilor şi a altor persoane despre care există date şi indicii temeinice că intenţionează să săvârşească sau au săvârşit infracţiuni ori care se sustrag măsurii arestării preventive sau executării pedepselor privative de libertate;
h) execută misiuni de intervenţie antiteroristă la obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmeriei sau pentru capturarea şi neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol siguranţa persoanelor, bunurilor, valorilor şi transporturilor speciale;
i) asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia şi apărarea obiectivelor, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi a obiectivelor aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor;
j) asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia transportului unor valori importante, precum şi a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase, definite astfel prin lege;
k) participă, în cooperare cu celelalte instituţii ale statului abilitate prin lege, la misiuni de prevenire şi neutralizare a actelor teroriste pe teritoriul României;
l) participă, împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale;
m) participă la protecţia corespondenţei secrete pe timpul transportului acesteia pe întreg teritoriul României;
n) participă la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe;
o) participă, în condiţiile legii, la misiuni în afara teritoriului statului român, cu efective şi tehnica din dotare, la activităţi de instruire, la constituirea forţelor internaţionale destinate îndeplinirii unor misiuni în cadrul acţiunilor de prevenire a conflictelor şi gestionării situaţiilor de criză, de întărire - consiliere, asistenţă, formare, control - a forţelor de ordine locale sau de substituţie a acestora în toate domeniile lor de activitate. În timpul îndeplinirii acestor misiuni efectivele de jandarmi participante beneficiază de drepturile stabilite prin lege pentru militarii care execută misiuni în străinătate;
p) asigură măsuri de ordine şi de protecţie a zonelor în care s-a produs sau există pericolul iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situaţii de urgenţă ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică a persoanelor sau bunurile acestora;
q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
r) efectuează, în condiţiile legii, acte necesare începerii urmăririi penale pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice, potrivit prevederilor art. 214 din Codul de procedură penală;
s) desfăşoară activităţi de cercetare şi documentare în vederea constituirii bazei de date de interes operativ, necesară executării misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente în comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestări publice, cu cele cunoscute ca aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic, precum şi cu alte informaţii de interes operativ necesare executării misiunilor;
t) execută orice alte atribuţii prevăzute prin lege.
Pai trebuie sa fie mereu pe faza, este chemat la proteste, trebuie sa fie disponibil 24 din 24 trebuie sa isi apere patria sa fie pe la intrarile la concerte in caz ca se intampla ceva mai grav( am vazut pe 13 mai ca nu ziceam)... mai intreaba oameni care lucreaza in domeniu
FreddieM întreabă: