Cu datele tale poate sa-si faca conturi pe internet si prin ele sa comita diferite ilegalitati.
Ca să poată să îți facă ceva, are nevoie de mai multe date despre tine decât cele din buletin. Are nevoie de numărul tău de telefon, de semnătura ta, de o confirmare a unui cont sau a unei tranzacții financiare prin SMS, de coduri, parole sau pinuri care însoțesc o anume tranzacție și care sunt valabile doar pentru acea tranzacție, etc.
Destul de mari, printre care
-Sa-ti folosească identitatea când comite ilegalități
-Sa facă credite pe numele tau
-Sa facă conturi de socializare pe numele tau
Și multe altele. Ceea ce persoana in cauza se numește fals privind identitatea, conform art. 327 alin 1. , cod penal "Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani".
sabin89 întreabă: