Depinde de varsta ta, daca respectivul a facut filmarile cu acordul tau sau fara acord, unde au fost facute filmarile (la domiciliul tau sau altundeva) si ce contin acestea.
In functie de cele aratate cel care te-a filmat si a postat continul poate fi acuzat de savarsirea unor fapte penale sau poate fi actionat in judecata, pe cale civila, in baza raspunderii delictuale, pentru incalcarea dreptului la intimitate.
Conform Codului penal, citez:
"ART. 226.Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţa ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani."
"ART.374.Por..grafia infantilă
(1) Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale por..grafice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fără drept, de materiale por..grafice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă."
Conform Codului civil, citez:
"ART. 71. Dreptul la viaţa privată
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
ART. 72. Dreptul la demnitate
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.
(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
ART. 73. Dreptul la propria imagine
(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.
ART.74.Atingeri aduse vieţii private
Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele."
Daca fapta respectivului se incadreaza intr-o infractiune poti face plangere penala, daca nu se incadreaza atunci n-are rost ci trebuie sa-l actionezi in judecata pe cale civila.
In ambele cazuri trebuie sa ai probe referitor la fapta si persoana vinovata.
E vorba despre un prieten minor, în stare de ebrietate, care spunea anumite lucruri care o să îi strice imaginea, dacă filmările respective au fost postate. Se afla într-o pensiune.
Atunci cred ca nu este infractiune si se poate actiona numai pe cale civila.
Nu cred ca cei de la youtube o sa faca ceva, pentru ca din ce ai spus, nu incalca regulile lor.
mjforeverr întreabă: