Politistii trebuie sa ia atitudine numai in ocaziile pe care le/au avut predate la scoala de potlitisti; restul e telenovela
Nu. Nu a procedat corect. Avea la indemana alte posibilitati de a-l disciplina pe tanarul care, sa spunem, polua sonor atmosfera. O amenda ar fi fost mai convingatoare.Nu am citit articolul, dar, indiferent de situatie, raman la parerea ca politistul a gresit.Intr-o astfel de functie nu ai voie sa te lase nervii.
Normal că a greşit şi e firesc să răspundă pentru greşelile lui. Exitau alte metode legale de a-l determina să oprească muzica. Eu consider totuşi că aceste situaţii pornesc de la legislaţia lacunară care nu permite poliţiei române o poziţie mai fermă în faţa contravenienţilor sau infractorilor. Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat într-o altă ţară europeană tânărul ar fi fost încătuşat şi condus la secţie pentru amendare nu lăsat să continue în deranjarea liniştii publice.
@criticul: Mi-e greu să cred că nu cunosc pentru că eu nu prea am văzut cazuri în care poliţia să uziteze armele de foc. Mai degrabă evită prea mult folosirea acestora de frica repercursiunilor. Eu am un prieten care lucrează în domeniu şi mi-a povestit despre un poliţist care a fost anchetat 1 an de zile pentru o situaţie în care a folosit arma din dotare pentru autoapărare fiind atacat de un grup de ţigani.
Frate, cand am citit comentariile nu mi-a venit sa cred... Suntem un popor atat de crud... Nici nu ma mir ca suntem atat de nenorociti... Si ce daca era proxenet, hot, sau mai stiu eu ce?! Avem noi dreptul sa il judecam? Eu stiu ca gresesc mereu, dar daca voi va credeti perfecti omorati-i pe toti sa ramaneti singurii sfinti pe planeta...
Da, era un nenorocit omul ala... Dar cine sunt eu sa-l judec?! Numai Dumnezeu are drept de viata si de moarte asupra oamenilor...
Nu conteaza cu ce se ocupa victima. Nu putem sti daca intre cei doi au mai fost "incidente", oricum indiferent cat de "nenorocit" ar fi fost smecherul, pretul platit pare disproportionat fata de fapta.Asa se intampla cand nimeni nu mai respecta legea si pe reprezentantii ei(valabil si invers). Sunt convins ca acel politist, a facut dintr-un impuls de moment datorita "neputintei in fata smecherilor" un gest fatal pentru victima dar si pentru el. Oare nimeni nu-l va putea intelege(in nici un caz ierta)? sunt convins ca da, mai ales ca uneori si noi parca simtim uneori la fel.Asta-i.
Interesante raspunsuri. pana acum cel mai inteligent a fost al lui IqStorm. Nu e corect ca politistii sa fie luati la misto de tot felul de "jmecheri". Pentru cei care urmaresc Realitatea TV ...cred ca au vazut un caz in care un politist era luat peste picior de un baietas de bani gata, daca am sa gasesc videoclipul de pe Youtube.com am sa va arat...
Politistii nu au nicio putere in fata smecherilor astia. In America daca ar fi adus o injuratura la un politist. ar fi ajuns direct la "racoare".
Numai aici, smecherii si infractorii au dreptul sa faca ce vor cu politistii...
Eu sincer ii respect pe politisti, ei muncesc foarte mult, prind infractori, isi pun viata in pericol... iar apoi niste judecatori precum: http://www.google.ro/search?hl=ro&q=judecatoare+betiva&meta=&acum=f&oq= ) pun in pericol viata cetatenilor pe motiv ca infractorii nu reprezinta un "pericol social". Cred ca ati auzit cazuri din acestea. deja devin niste stereotipuri...
Nu stiu daca noi suntem in masura sa judecam pe cineva, eu consider ca prin intrebarea mea nu am judecat pe cineva. acum in legatura cu Dumnezeu... e o chestiune cu doua taisuri... poate sa existe poate sa nu, eu cred in ceea ce vad! Daca exista Dumezeu atunci de ce animalele mor? Ele ce pacat au?! Daca exista Dumnezeu de ce nu ar fi impiedicat catastrofe, crime uriase...(in cazul in care Dumenezeu iubeste oamenii)?! De ce?! Raman o gramada de intrebari fara raspuns... In tacere exista un raspuns...
Acum sa lasam chestiunea legata de religie. si va rog sa continuati sa raspundeti la intrebare!
Va rog folositi un limbaj decent, Pentru cei care raspund in gluma: Nu imi este greu sa dau un simplu click pe butonul "Raporteaza"!
Multumesc!
Indiferent cum a ascultat muzica tinarul, trebuia sa ii deie o amenda, dar sa omori pe cineva ca asculta muzica tare trebuie sa fi nebun, sai dai in mina la un asemenea om o arma domnilorrr!
Ok, lasandu-l de o parte pe Dumnezeu... chiar daca nu crezi in El, asta iti da dreptul sa faci ce te taie capul? Adica si pe mine ma streseaza constant profu' de mate... asta inseamna ca intr-o zi o sa ma duc la scoala cu un pistol, ii trag un glont in cap si ii zic: "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte... tu ma freci la creier, eu la fel, doar ca te frec cu o viteza mai mare si la propriu."
Orice ar fi facut cineva, tot are posibilitatea sa se schimbe, nu poti sa ii refuzi o a doua sansa nimanui.
Poftim? Cum poti intreba daca politistul a procedat corect? Ti se pare normal ca poti fi impuscat doar pentru ca asculti muzica prea tare?!
In primul rand politistul in civil nu avea dreptul sa poate arma, nu era in timpul serviciului. Apoi, in conformitate cu legea, trebuia sa il someze si sa traga 3 focuri in aer inainte de atrage in plin. Ceea ce a facut politistul a fost crima.
Daca as fi fost in locul politistului l-as fi rugat frumos sa dea muzica mai incet, m-as fi legitimat si l-as fi amendat, daca s-ar fi incadrat in vreo contraventie.
Pentru IqStorm: legislatia romana prevede dreptul politistului la o reactie ferma. Avea dreptul sa ii ceara sa se legitimeze si sa il amendeze. Daca refuza sa se legitimeze, putea merge pana la retinerea lui si prezentarea in fata procurorului. Apoi, daca tanarul devenea violent, ii putea deschide dosar penal pentru ultraj. Si, daca se supara, putea sesiza "mascatii" care legal i-ar fi tras cateva pe spate.
Adry întreabă: