Eu din cate am tocit la blestematul drept constitutional anul asta, am retinut ca parlamentele bicamerale sunt proprii statelor federative, iar cele unicamerale statelor unitare, cum, de altfel, ar fi si cazul nostru...in 1991 cand a fost adoptata constitutia actuala s-a pastrat forma bilaterala a parlamentului intrucat s-a tinut seama de traditie, pentru ca inca de la constituirea romaniei moderne, de la cuza pana la cel de-al doilea razboi mondial parlamentul a fost bicameral.in ceea ce priveste consecintele, cred ca le-ati cam enumerat dumneavoastra.cum pentru multi parlamentul este relaxare, adesea sunt parlamentari surprinsi dormind, unii neavand niciun proiect de propunere legilativa tot mandatul, nu vad de ce parlamentul n-ar functiona si in lipsa lor. macar, daca tot ajung la ciolan, de acum in colo sa faca eforturi mai mari
As vrea sa va explic de ce am afirmat ca regret ca l-am votat pe Traian Basescu.
Multa vreme am crezut ca a fost cea mai buna alegere, chiar daca nu alegerea perfecta. Recunosc ca am fost atrasa de ideea unui presedinte jucator si om simplu, din popor. Dar am capatat un presedinte prost jucator si badaran. Accept ca un om poate avea un limbaj mai putin academic si poate sa se comporte intr-un mod mai putin scortos. Dar nu accept un presedinte care se imbata si se urca la volan beat, care sta la masa, se hahaie si se bate pe burta cu persoane cunoscute ca apartinand lumii interlope, cu traficanti de carne vie, arme si droguri.
In plus, presedintele a vrut sa-si asume si conducerea indirecta a guvernului prin desemnarea unui premier obedient precum Emil Boc. Nu prea mi-a placut maniera, dar as fi acceptat acest lucru daca s-ar fi dovedit un om corect si un bun conducator. Din pacate, consider ca presedintele este partas (macar prin nedemascare) la minciuna PDL din campania electorala privind salariile profesorilor. Cand Calin Popescu Tariceanu a spus ca nu se pot mari salariile profesorilor, eu am inteles adevarul tragic al acestei afirmatii. PDL sustinut de Traian Basescu a afirmat ca dupa alegeri vor face aceste mariri, apoi s-au razgandit, spunand si ei ca nu se poate. Corect era ca Traian Basescu sa iasa in cursul campaniei electorale si, trist si grav, sa anunte ca nu se pot mari salariile profesorilor, pentru a nu permite folosirea acestei minciuni pe post de capital electoral. Apoi guvernul Boc condus impreuna cu presedintele Traian Basescu a luat o serie de masuri contradictorii, balbaite care ne-a- afundat si mai rau in criza. Intelept era sa fie continuata linia de guvernare a guvernului condus de liberali (guvern pe care nu l-am sustinut la vremea lui, sperand in unul mai bun si pe care acum il regret, fiind sub conducerea unui guvern mult mai slab). Ii reprosez lui Traian Basescu manevrele de tip electoral: candideaza Stolojan care se retrage in lacrimi de crocodil, populatia impresionata il voteaza pe Basescu; se promite populatiei, in alta campanie electorala, un premier in care oamenii au incredere (nu stiu cat de justificata): Theodor Stolojan (eterna tinta falsa) si apoi se scoate din palarie un premier usor de manevrat: Emil Boc. Ma intreb, cati ar fi votat PDL daca stiua cine va fi noul premier. Eu nu am votat PDL fiindca eram convinsa de retragerea lui Stolojan in favoarea unui acolit al presedintelui.
Ii reprosez presedintelui mizeria la care s-a pretat pentru a o impune pe fiica sa parlamentar european. Nu ma opun candidaturii Elenei Basescu, dar sa orchestrezi o intreaga armata de votanti la comanda, din randurile si impotriva partidului care te-a sustinut in alegeri, mi se pare o josnicie mare, cu care nu vreau sa am de-a face.
Ii reprosez presedintelui implicarea in afaceri necurate a familiei sale, afaceri sustinute de presedinte si negate cu nerusinare ulterior.
Ii reprosez presedintelui ca pentru intaia oara m-a facut sa-mi fie rusine de persoana pe care am votat-o.
Daca ar functiona corect, ar fi mai bine sa fie doua camere:s-ar completa, s-ar corecta in cazul legilor ambigue.As prefera sa reduca numarul parlamentarilor pana la 180, dar sa ramana doua camere.Ar fi mai democratic.Conditia este sa functioneze corect, sa aiba oameni competenti si onesti.
Din raspunsul celui care insusi a pus intrebarea inteleg ca unica ratiune a postarii nu este aceea de a afla parerea noastra despre importanta ideii de parlament unicameral ci doar prilejul de a expune o parere personala despre un om politic pe care autorul intrebarii il detesta. Ce au pacatele prezentate intr-un mod discutabil si pe care nu-mi permit sa-l comentez, cu ideea in sine? Fie si daca aceasta idee benefica indiscutabil pentru tara ar fi unica idee buna a lui Traian Basescu si tot ar fi remarcabil intr-o camarila de politicieni profitori care n-au propus vreodata vreuna...Cat priveste alegerea Elenei Basescu in parlamentul european, nu mi se pare atat de nepotrivita.Tragica si de-a binelea distructiva pentru imaginea tarii este prezenta lui Vadim.Cum, insa, n-am sa folosesc prilejul de a raspunde la o intrebare ca sa arunc toate frustrarile mele de cetatean dezamagit de activitatea politicienilor asupra unuia pe care chiar am motive sa-l detest, ma opresc aici si inchei spunand ca referendumul trebuie facut caci sondajele arata ca 89 la suta dintre romani aproba ideea...
Cred ca Parlamentul unicameral este mai potrivit pentru Romania si ar fi cu mult, mai putin costisitor.
Nu o sa dezbat motivele si nici nu o sa dau cu "bata " in parlamentari, care si pe mine m-am dezamagit, dar voi reveni doar la o veche idee de-a mea, comunicata si anterior pe TPU ca, vina principala o avem noi, care nu ne promovam oamenii potyrivit pentru aceasta munca de pura specialitate si nu o facem, pentru ca, pe listele cu propuneri, nu apar asemenea oameni, pentru ca nu-s bine vazuti de politicieni pentru a fi propusi sau nu doresc ei sa candideze pentru a nu se compromite. Orice ai face in perioade de acestea tulburi si de criza tot nu poti sa faci tot ce este necesar si atunci cand vezi ca din promisiunile electorale, nu prea poti sa realizezi prea multe, din lipsa de fonduri ori de interes al celor ce se afla la conducere, atunci iti dai seama ca, pana nu se stabilizeaza cursul "istoriei" la noi in tara, pana atunci nu vom avea reprezentanti de frunte, care sa reprezinte Romania, atat in interiorul tarii, cat si in afara ei. Sunt si eu dezamagita dar u sunt descurajata, viitorul poate sa ne ofere si solutii mai bune si oaeni competenti si o participare mai mare la vot, precum si rezultate mai bune, la nivelul intregii tari. Sa speram ca intr-adevar viitorul ne va oferi aceste schimbari si noi vom beneficia de ele.
Apreciez intrebarea ca foarte buna si potrivita pentru o perioada ce precede Referendul ce se va tine tot in 22 noiembrie, pana atunci putem sa reflectam si bineinteles sa votam, ce ni se pare ca este corect si drept pentru binele comun al romanilor. Reducerea numarului de parlamentari si a personalului auxiliar ce-i deserveste, va aduce reducerea cheltuielilor si acesti bani vor putea fi folositi in scopuri mai bune.
E greu de estimat ce forma de administrare ar fi mai eficienta. Cred ca de fapt o astfel de schimbare ar aduce mai multe cheltuieli cu punerea in aplicare, insa nu sunt suficient documentat. Altceva mi-a sarit in ochi: ca ai votat si acum regreti. Ce vei face in concluzie? Oricum iesea si fara votul tau, oricum nu ai de ce sa regreti un vot, poti spune doar ca ti s-a parut sub asteptari si vrei sa schimbi votul in noiembrie. Nu aveai de unde sti, nu poti considera ca ai gresit. Si nici alternative nu vad. Eu am ales o forma personala de protest: nu merg la vot. Stiu de ce e gresit, dar am ales sa ne ignoram reciproc
DA. Unicameral si cu membri strict cit este necesar. Dar parca aude cineva?
Sunt foarte blazat. Nimic bun nu se mai intimpla in tara asta.
Daca veti citi cartea" Puterea din Umbra de Ovidiu Eduard Ohanesian" veti intelege de ce am aceasta blazare. Romania este prea cancerificata de mafioti. TOTI FARA NICI O EXCEPTIE. De aceea nu astept alegerile, nu ma mai intereseaza nimic din ce se intimpla in tara. Nu-mi mai ramine decit sa "... astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina!"
Unicameral / 2
unicameral / 4
nu sunt politicieni la noi, doar grupuri de interese, doar gasti de hoti mai mari sau mai mici, doar comisii de "experti" platiti sa aserveasca unor scopuri si as putea continua
ar fi ceva mai eficient, mai bun, mai ieftin, etc
dar cum nu se grabesc ei sa reformeze sistemul bugetar si sa incurajeze sistemult privat si investitiile straine - macar prin construirea unor esentiale si vitale drumuri - tot asa nu se va face nimic in privinta asta multi ani de-acum incolo
Normal ca se vor economisi ceva bani, dar nu multi pentru ca cei ramasi pe afara, 90% tot de la buget sug...prin urmare este binevenita propunerea, si chiar este timp pentru revizuirea constitutiei pentru a se creea cadrul legal.
Tot o apa si-un pamant! In tara asta, cine ajunge la putere isi vede de propriile interese, ar putea cei 37 milioane de euro pentru campanie sa-i aloce pentru cei ce au greutati in urma crizei( cei ramasi fara un loc de munca), batrani, bolnavi, copii... unicameral, bicameral... vor fi aceeasi securisti si comunisti care nu mai crapa -n veci! Unde esti tu, Tepes, Doamne, ca punand mana pe ei/Sa-i imparti in doua cete/In pagani si in misei... ceva de genul asta imi suna acum in minte. Le-ar sta bine tuturor trasi in teapa! Mergi zi de zi pe strazi si te uiti in ochii amaratilor bolnavi, batrani si flamanzi, uneori ii vezi iarna fara pantofi, cu picioaree goale, inghetate...pe mine asta ma doare, asta ma ingrijoreaza. Cat pe ei, i-as trimite in exil pe o insula pustie, le-as lua averile si le-as imparti saracilor, le-ar ajunge de o mancare si-o hainuta la iarna...
Cu una sau doua camere, la noi tot aia. De ce? Pentru ca oricum Parlamentul nostru e de forma, Guvernul Nastase a inlocuit cu succes Parlamentul, a guvernat prin ordonante de urgenta. Si nu numai Nastase. PArlamentul nostru este pentru cei care se afla in el. Pentru avantajele acelor oameni. Nu pentru nevoile tarii. Ma opresc aici, subiectul poate fi dezvoltat si dezbatut, dar tot inutil. Cel mai bun exemplu, greva profesorilor de acum citiva ani, cind li s-a spus ca nu sint bani pentru invatamint, pentru salarii. Scurt si simplu. Iar a doua zi aflam la stiri ca parlamentarii si-au votat marirea salariilor. Penibil. Umilitor.
Brigaela, si eu l-am votat pe Basescu, si nu regret.ba din contra, sunt mandru ca am avut inspiratia sa-l votez pe el.gandeste-te numai la un singur lucru:
la noi in tara, patriotismul trece prin buzunarele lor, asa ca in momentul in care se unesc toate fortele de stanga si de dreapta sa discrediteze pe cineva, in mod logic acel cineva le cam sta in gat.scuza-mi expresia, insa asta am simtit sa spun acum.sa nu crezi ca sunt atat de patrioti incat nu pot dormi noaptea de grija noastra, ba din contra, nu pot dormi noaptea din cauza ca acum le este mai greu sa fure decat inainte. exemplu cel mai recent, perimetrul recent castigat la haga.ai vazut cui ii era destinat si cine profita de pe urma lui?
si acum sa-ti raspund si la intrebare, da, va fi mai eficient, si in plus se vor reduce substantial si cheltuielile cu ''alesii'' nostri.
Eu_o_mare_enigma, tragedia este ca zona din Marea Neagra de care faci vorbire, era vinduta inainte sa se stie cui apartine. Unde mai pui, ca procesul nu trebuia sa aiba loc. De ce s-a intimplat sa avem procesul asta? Pemtru ca un idiot a dat Ucrainei o portiune din Romania. Asa ne-am ales cu procesul asta si cu scandalul canalului Bistroe. Tara noastra mereu a fost pierduta de boieri. In toata istoria ei. Bierii ne-au pierdut tara. Azi se intimpla acelasi lucru. Doar ca boierii nu se mai numesc boieri ci politicieni, baroni locali, oligarhi etc.
Apropo de somnul politicienilor. Cum adica nu pot dormi bine ca n-au de unde fura. Fii serios. Au de unde. Doar s-au imprumutat 20 miliarde euroi. De ce crezi ca s-au imprumutat banii aia? Ca era vistieria goala si nu aveau unde sa mai bage mina lacoma. Acum au. asa ca dorm linistiti. Oricum dupa ce se cara astia, norodul plateste, prostimea... si eu fac parte din prostime.
@bro-daca ai sa citesti cate ceva referitor la acel contract, ai sa vezi ca specifica clar ca in contextul in care romania castiga, perimetrul va reveni firmei sterling.si oricum, se stia ca vom avea castig de cauza, singurul lucru era sa demonstram ca insula serpilor nu este locuita.sa stii ceva:in ziua de azi, cine detine informatia stapaneste lumea.
Crne, un Parlament unicameral, n-ar justifica prezenta atitor parlamentari. Unul bicameral insa da. Desi si asta este supradimensionat. Avem mai multi parlamentari decit strictul necesra si chiar si decit ar fi normal. Deci bicameralismul la noi este necesar pentru multumirea tutuor. Dar din acesti "tuturor" nu face parte si poporul Poporul doar ii tine in circa. Si unde mai pui ca nu e vorba doar de incompetentii si inutilii parlamentari, cintareti, actori, sportivi, care-si au locul in alta parte, Parlamentul trebuind sa fie populat de oameni cu pregatire de specialitate. Dar pe linga ei sint cabinete, secretare, soferi, femei de serviciu, caratori de mape, bagatori de seama, o intreaga liota de trepadusi inutili si plini de orgolii. Si pe aia tot noi ii platim si inca bine, nu ca pe un profesor de liceu.
Eu_o_mare_enigma, asta spuneam si eu. Era deja vindut, inainte de lamurirea lucrurilor. In plus, se stia dar nu era sigur. Insa se miza pe faptul ca noi avem toate sansele sa cistigam. Ca doar nu erau nebuni aia sa dea saci de spagi, fara sa sa aiba oaresce garantii. Traiasca guvernatii care s-au imbuibat din spagile alea.
Se tinde spre autoguvernare (nu mai voteaza nimeni ), legile oricum sunt construite stramb indiferent cine va fi la conducere, eu nu am fost niciodata la votare, nu am incredere in sistemul legislativ al Romaniei, actul legislativ este dual si interesat, sa economisim, ce sa economisim? orice schimbare va fi facuta in avantajul celor care "adapteaza" legislatia.
Ascultati ce va spun peste 10 ani vom avea autoguvernare, nu ve-ti putea nici macar riposta pentru ca pentru asta exista arme nonletale - arme telepatice (este arma cea mai moderna, nu face poc, doar iti spune ce sa faci, toata lumea a cumparat inclusiv romania, asa ca, o sa votati ce o sa vi se sopteasca. Daca vreti documentativa despre armele cu raza telepatica, si Romania a cumparat si cumpara, de ce nu mai sunt si nu vor mai fi revolutii si revolte?, pentru ca suntem monitorizati.
Pai mie miercuri - pe 18sept mi-a venit si a durat pana duminica pe 20 parca. si s`a intamplat pe 28 septembrie. ce inseamna asta? in proportie de cat% am ramas insarcinata?...
si chiar nu pot face un avor aici? sunt din ploiesti. poate gasesc undeva un doctor care sa se ocupe cu cazul meu... eu tot mai sper sa nu fi ramas. astept sa treaca saptamana asta si vineri imi fac un test de sarcina. te rog ajuta`ma spune-mi daca s`a intamplat ceva.
Unicameral, bicameral, triplucameral, etcameral, chiar nu conteaza, ideea e urmatoarea:votati-ma pe mine ca sa fie unicameral, daca nu ma votati o sa fie ca pana acum, ne-am saturat de hotii din parlament, sa-i dam jos, sloganuri ieftine pentru un popor ieftin(din pacate, asta e purul adevar)
ady_5933 întreabă: