Una din cele mai interesante întrebări de pe TPU!
Exista mai multe posibilități.
Viitorul guvern ar putea fi format de independenții care au intrat în Parlament
Primul ministru va fi tot un independent ales printr-o ședința comună a tuturor independenților din legislativ și membrii guvernului tot independenți vor fi.
Dar mai există și posibilitatea ca independenții intrați în Parlament să formeze mai multe facțiuni politice care se vor transforma in partide.Gandeste-te că fiecare independent are o mentalitate și viziune politica diferită fata de orice coleg al său.In cazul acestui scenariu ar avea câștig de cauză facțiunea cea mai mare. Daca independenții nu se vor înțelege între ei ne intoarc em din nou la partidele politice.
Însă eu primul scenariu pe care l-am scris.
Crezi ca un asemenea scenariu ar avea șanse, fie și foarte mici, și ar putea fi începutul schimbării în România? În primul rând, și-ar lua tălpășița toți eternii parlamentari, și toate găștile și alianțele s-ar face țăndări. În al doilea rând, ar motiva românii să voteze iar în număr mare, ideea că "n-am pe cine să votez, și dacă votez tot ăia ies" s-ar dovedi că nu mai e validă. În al treilea rând, președintele ar înțelege că Guvernul și Parlamentul ar fi mai puțin la cheremul lui, iar parlamentarilor necontrolați politic nu le-ar fi greu să îi dea cu flit când e cazul. Da, ar fi posibil să se cristalizeze noi formațiuni politice, dar le-ar fi greu să formeze ce au format ăștia în 30 de ani.
Actuala Consitutie a Romaniei nu prevede o asemenea posibilitate.
Conform Constitutiei, citez:
"ART. 103. Investitura
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor."
In mod normal ar fi trebuit sa se prevada si posibilitatea ca in Parlament sa exista o majoritate a independentilor, care sa formeze grupuri parlamentare in cele doua Camere si sa existe posibilitatea ca si acestia sa fie consultati si sa poata desemna un candidat pentru primul-ministru.
Sigur ca exista si posibilitatea ca independentii sa se alieze cu un partid mic care a intrat in Parlament si atunci ar putea sa desemneze un candidat si sa formeze apoi Guvernul.
Imposibil!
Fiindca marea majoritate adera la anumite partide politice care sunt majoritare.
Păi cam ăsta era șpilu’ întrebării. Dacă imposibilul devine totuși posibil, cum a fost în cazul lui Mircea Diaconu. Să zicem că X-independent candidează, iar lumea sătulă să tot rotească partidele, vede oportunitatea de a scăpa de partide și îl votează masiv. În fiecare circumscripție candidează câte un X. Rezultă un parlament plin de X-și. Cum se alege primul ministru?
Independentii candideaza din snobism si dorinta personala sa castige, dar inca nu am vazut unul ca sa castige in favoarea unui partid politic.
Aia care au ceva creier in cap, ajung la un moment dat sa adere la un partid politic mai mare si mai puternic.
Vio dragă, înțeleg motivația lor. Am cunoscut candidați independenți, unul dintre ei un om foarte respectabil, cu foarte mult creier. Celălalt complet opus. Dar, dacă prin cine știe ce joc al sorților ajungem să votăm numai independenți, cu sau fără creier, se întâmplă o minune și iese un parlament cu 80% independenți, ce spune Constituția? De unde vine primul ministru? Asta vreau eu să înțeleg.
Nu mai cunosc amanunte, ca-s plecata de 30 de ani din tara.
Dar stiu ca este ales sau propus dintre membrii partidului care au castigat alegerile.
Ce s-ar intampla? Ar iesi un haos total.
In primul si in primul rand nu ai avea cum sa ai doar parlamentari independenti pentru ca in general candideaza maxim 10, deci nu ai avea cum sa votezi o majoritate independenta.
In al doilea rand, independentii care au reusit sa castige voturi masive nu au fost in realitate independenti. Toti au fost sustinuti din umbra de un partid caruia trebuia sa ii impartaseasca ideile politice.
In al treilea rand, gandeste-te la un parlament din independenti, cine si cum ar mai face proiecte de lege coerente? Partidele, proaste, bune, corupte, mai putin corupte, de dreapta, de stanga au un aparat intreg sub care functioneaza. Au departamente juridice, financiare, specializate in drept constitutional sand capabile sa faca un proiect coerent care sa poata fi aplicat.
In al patrulea rand am avut experimentul unui guvern independent politic, care a fost un esec din cauza ca parlamentul i-a oferit sustinere zero, efeciv nu se vota nimic din ce dorea guvernul sa faca.
Deci, ce zici tu e un caz extrem de putin probabil si ar provoca doar haos