Depinde daca lovirea politistului a fost in legatura sau nu cu indeplinirea unor atributii de serviciu ori nu are nici o legatura cu acestea.
Conform Codului penal, citez:
"Art.193. Lovirea sau alte violenţe
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."
De asemenea, conform art.257, alin.4, citez:
"(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate."
Deci se pedepseste mai aspru lovirea unui politist, chiar aflat in timpul liber, daca se face din motive de razbunare.
Buna! Ma numesc Dark*, eu te voi ajuta cu problema/intrebarea ta:
Privind: Art. 193
Lovirea sau alte violenţe
1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Noul Cod Penal a adus cu sine pedepse mai uşoare pentru o întreagă serie de infracţiuni, printre care se numără şi ultrajul asupra unui funcţionar public, inclusiv asupra poliţiştilor sau jandarmilor. Ameninţarea directă sau doar verbală asupra poliţiştilor care îşi îndeplinesc misiunile sunt sancţionate acum cu pedepse reduse la jumătate faţă de vechiul Cod Penal, deşi astfel de cazuri nu sunt chiar rare, aşa cum arată o serie de înregistrări video postate pe internet. De asemenea, şi lovirea unui poliţist este mai lejer pedepsită acum, însă infracţiunile mai grave au pedepse mai mari faţă de vechiul Cod Penal.
Articolul 180 cod penal are urmatorul cuprins:"(alin.1)Lovirea sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. (alin. 2) Faptele prevazute la alin. 1 savarsite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amenda."
In practica, lovirea presupune o multitudine de acte de agresiune ale unei persoane impotriva altei persoane, prin folosirea fie a corpului propriu, fie a unor obiecte contondente sau chiar a unor acte de violenta morala. Constituie infractiunea de lovire si aruncarea in victima cu un obiect, dar si lovirea acesteia cu palma, piciorul ori alta parte a corpului, ca si amenintarea victimei care in fuga cade si se loveste. Ca exemplu de act de violenta poate fi asmutirea unui caine asupra victimei, care are ca urmare muscarea sau trantirea la pamant a acesteia, precum si tragerea de par, de urechi sau chiar punerea unei piedici urmate de caderea victimei. S-a retinut ca act de violenta chiar si suferinta pricinuita de victima ei insesi printr-un accident, daca acesta constituie rezultatul constrangerii infractorului.
Nu intotdeauna violenta sau lovirea sunt rezultatul unei actiuni, ci pot fi si urmarea unei inactiuni, spre exemplu cand infractorul are cunostinta de faptul ca un scaun este stricat insa nu opreste victima sa se aseze pe el.
Forma agravata a infractiunii
Constituie aceeasi infractiune, dar in forma agravata, „lovirea si alte violente care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile". Pedeapsa in acest caz este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar atunci cand sunt savarsite asupra membrilor familiei, inchisoare de la 1 la 2 ani sau amenda.
Dovada lovirii si a altor violente
Lovirea este mai usor de dovedit, prin vanataile, ranile sau echimozele produse de actul in sine. In cazul altor violente insa, trebuie stabilit cu exactitate care este suferinta produsa de actul infractorului. In plus in ambele cazuri este esentiala pentru existenta infractiunii, dovedirea legaturii cauzale intre lovire sau o alta violenta si suferinta produsa victimei. Cu alte cuvinte, se cere ca suferinta sa fie efectul obligatoriu al lovirii sau violentei. Dovada infractiunii in forma simpla sau agravata se poate face prin certificatul medico-legal, care atesta care au fost ingrijirile medicale acordate si durata lor, insa nu este exclus si orice alt mijloc de proba. Nu este obligatoriu ca ingrijirile sa fie acordate de un medic sau de o persoana cu pregatire sanitara, atat timp cat se dovedesc ingrijirile acordate. De retinut ca nu are valoare probanta concediul medical, pentru ca nu este relevanta perioada de concediu in dovedirea ingrijirilor medicale efectiv primite si a zilelor afectate acestora.
De asemenea, vor constitui infractiune numai acele loviri si violente savarsite cu intentie, intrucat codul penal nu sanctioneaza tentativa ori actele pregatitoare la aceasta infractiune.
Sper sa te fi ajutat! Pentru mai multe detalii lasa un mesaj mai jos!
Cand nu este in timpul serviciului nu este mai mult decat un simplu civil prin urmare poate fi acuzat de loviri si alte violente
Pai fie sau nu, in legislatie scrie ca NU AI VOIE SA LOVESTI PE NIMENI FIE EL ADULT SAU COPIIL, BABA SAU MOS
Asa ca sfatul meu, chestile de bataie in general e bine sa le eviti, aplici metoda numai in caz de autoaparare, doar atunci ai dreptul sa lovesti
alexx102428 întreabă:
Tudor01 întreabă:
alexx102428 întreabă:
sabin89 întreabă: