Poti fi sanctionat contraventional, cu amenda destul de mare, conform L.61/1991, citez:
"ART.2.Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
31)refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
ART.3.(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct...31);"
In afara de amenda, o sa ai si "iubirea" netarmurita a muilitienilor, care te vor tine minte, si cu prima ocazie te vor arde... CAT MAI RAU
Jakoban întreabă: