Daca Presedintele este suspendat nu seb fac alegeri anticipate pentru Presedinte.
Alegeri anticipate pentru presedinte se fac doar daca functia este vacanta, indiferent de motiv, conform Constitutiei Romaniei, citez:
"ART. 95.Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comuna, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se imputa.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi initiata de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
ART. 96. Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţa comuna, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi initiata de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se imputa.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
ART. 97.Vacanta funcţiei
(1) Vacanta funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte."
Sonia822 întreabă: