| DeeaCarmen a întrebat:

Ce se poate intampla daca nu platesti o amenda?

18 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Dacă nu plateşti amenda aceasta va fi trimisă la serviciul de impozite şi taxe de la domiciliul tău şi va fi luată când te vei duce să plateşti un impozit. Dacă nu eşti plătitor de impozite se va încerca executarea silită, în primul rând prin poprire pe salariu sau conturi din bănci.
Dacă nu ai bunuri executabile silit atunci se poate sesiza judecătoria, pentru transformarea amenzii în ore de muncă în folosul comunităţii, conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.39^1.(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.  
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării."

Salontanul
| Salontanul a răspuns:

Simplu: ti se va pune poprire pe conturile, pe veniturile sau bunurile prezete sau viitoare. Dupa 5 ani se prescriu. In perioada asta vei avea probleme cu platitul impozitelor. Se vor lua intai banii pe amenzi. Amenzile se pot transforma in zile de lucru la primaria locala daca este vorba de amenzi ce trebuiau incasate la bugetul local. Citestye si aici: https://bit.ly/2z8prdV
https://bit.ly/2Vni3UR
Pentru o mai buna documentare poti sa te uiti pe raspunsurile lui Ioandelasal. Este jurist de meserie, pensionar. https://bit.ly/3bmSysc

| darrio2007 a răspuns:

Se va trece la popriri.
„Poprirea reprezintă colectarea forțată a sumelor datorate de către cei amendați, direct din contul acestora. Concret, direcțiile locale de taxe și impozite au acces la informațiile personale ale datornicilor, precum conturile bancare, locul de muncă și adresa personală. Autoritățile au dreptul de a aplica o poprire pe salariu de maxim 30%, iar sechestrul nu poate fi aplicat la nivelul bunurilor necesare muncii și vieții. Dacă persoana amendată nu deține un cont bancar, poprirea va fi aplicată direct la angajator. În funcție de valoarea amenzii, autoritățile pot aplica sechestre și la nivelul proprietăților neplatnicilor. În cazul în care nu ești angajat, nu deții un cont bancar și nici proprietăți, ceea ce riști este întocmirea unui dosar de insolvabilitate și supunerea la muncă în folosul comunității."

suntserios
| suntserios a răspuns:

Nu e nici caz penal, nu se dubleaza nici amenda. Unii scriu ca sa nu se plictisesca.

Daca nu plătești amenda, aceasta va ramane la finante pe numele tau oana cand se vor recupera banii prin executare silita sau poprire pe conturi

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

În final, caz penal. Un judecător va decide că va transfera recuperrarea amenzii la un executor judecătoresc, care îți va pune poprire pe venituri, pe conturile bancare și va recupera amenda de la tine.
Până atunci, dacă ai nevoie de un act de la autorități, primărie, etc, acestea vor refuza să îl elibereze până plătești amenda.

| anonim_4396 a răspuns (pentru sadrian46):

De unde ai scoa aberatia asta?

| AlexCristi97 a răspuns (pentru anonim_4396):

Ce e aberatie in ce a spus domnul? si eu stiu la fel ca se poate pune poprire si ca autoritatile nu mai elibereaza acte.

| sadrian46 a răspuns (pentru anonim_4396):

Din experiența celor apropiați mie.

| anonim_4396 a răspuns (pentru AlexCristi97):

''caz penal"" wtf?

| anonim_4396 a răspuns (pentru sadrian46):

Deci ei au suportat pedepse penale pentru ca n-au platit o amenda? ce?laughing)

| AlexCristi97 a răspuns (pentru anonim_4396):

Aia da, nu este caz penal, este caz civil. In rest are dreptate.

| anonim_4396 a răspuns (pentru AlexCristi97):

Nu e nici civil si nu e adevarat nici ca nu ti se elibereaza acte

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Vin penalizari si amenda se dubleaza, tripleaza si tot asa pana cand se ajunge la o suma uriasa.

| aditimus a răspuns:

Devine caz penal si o sa te dea in judecata statul.
In plus cand o sa platesti impozitul pe casa o sa te gaseasca pe calculator cu amenda.

| JicaContra a răspuns:

Iti ajunge la impozite
si prima oara cand ai nevoie sa faci o tranzactie care are nevoie de fiscal (vandut/cumparat masina, apartament, etc.) nu o sa il primesti pana nu platesti amenda

| interval a răspuns (pentru JicaContra):

Daca este o amenda legata de coronavirus/ordonante, este bine sa o contesti in instanta. Va fi usor de anulat

| nukeyly a răspuns:

1. Undeva am citit ca se poate si anula legal dupa un nr de ani.
Cineva care stie_ sa dea exact nr lege articol. sa vedem si noi.
2. Crezi ca prostiuatele bildate de amenzi platesc ceva? nu cred, sau poate daca vor si castiga pe zi 3000 ron+.

| stancuprint a răspuns:

Sau va trebui sa platesti dublu amenda, pentru ca ai intarziat.