Pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj trebuie să vă înscrieţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. De asemenea, trebuie să aveţi o vechime de 12 luni în ultimii 2 ani, să nu realizaţi venituri mai mari decât vi s-ar cuveni prin indemnizaţia de şomaj şi să nu îndepliniţi condiţii de pensionare.
Indemnizaţia de şomaj reprezintă 75% din salariul de bază minim brut pe ţară (540 lei), adică: 405 lei. Pentru persoanele care au o vechime mai mare de 3 ani, la cei 405 lei se mai adaugă cote procentuale în funcţie de vechime şi de salariul avut.
Tot în funcţie de vechime diferă şi perioada pentru care veţi beneficia de acest ajutor. Persoanele care au cotizat la stat minimum un an, la fel ca absolvenţii şi militarii, vor primi şomaj doar 6 luni. Persoanele care au cotizat cel puţin 5 ani la stat vor primi şomaj 9 luni, iar cele care au cotizat peste 10 ani vor primi şomaj timp de un an.
( din Libertatea )
numai după un an de cotizare poţi avea şomaj, sau dacă ai absolvit recent o şcoală (nu mai mult de 2 - 3 luni), poţi să primeşti ajutorul de şomaj!
Marina_3429 întreabă:
sabin89 întreabă: