Este vorba despre puterea pe care o au clericii musulmani. Ei dau interpretărilor proprii efect de lege, rescriu Coranul adăugând sau scoţând din text după bunul plac. Sunt şi faze hilare (din păcate pentru Coran ) ziarişti găsind adăugat în Coran îndemnul de ai ataca pe necredincioşi (inclusiv statul Israel ) cu tancuri şi chiar arme nucleare, asta într-o scriere de acum aproximativ o mie cinci sute de ani, în care nu ai voie să scoţi sau să adaugi nimic. Toată această putere de a manipula se datorează şi faptului că mulţi arabi sunt analfabeţi. Când sunt trimişi să se sinucidă practic, în acţiuni teroriste, au binecuvântarea clericilor şi promisiunea că după ce vor muri în cer vor avea un palat cu multe camere şi un grup de fete virgine care îi vor asigura desfătarea pentru eternitate. Din fericire nu toate statele arabe au această politică, şi nu toţi clericii musulmani sunt radicali.
Este vorba despre puterea pe care o au clericii musulmani . Ei dau interpretărilor proprii efect de lege ,rescriu Coranul adăugând sau scoţând din text după bunul plac .Sunt şi faze hilare (din păcate pentru Coran ) ziarişti găsind adăugat în Coran îndemnul de ai ataca pe necredincioşi (inclusiv statul Israel ) cu tancuri şi chiar arme nucleare , asta într-o scriere de acum aproximativ o mie cinci sute de ani ,în care nu ai voie să scoţi sau să adaugi nimic .Toată această putere de a manipula se datorează şi faptului că mulţi arabi sunt analfabeţi .Când sunt trimişi să se sinucidă practic ,în acţiuni teroriste ,au binecuvântarea clericilor şi promisiunea că după ce vor muri în cer vor avea un palat cu multe camere şi un grup de fete virgine care îi vor asigura desfătarea pentru eternitate .Din fericire nu toate statele arabe au această politică ,şi nu toţi clericii musulmani sunt radicali .
Scuze pentru flood, dar aşa funcţionează în ultima vreme site-ul.
Este vorba despre puterea pe care o au clericii musulmani. Ei dau interpretărilor proprii efect de lege, rescriu Coranul adăugând sau scoţând din text după bunul plac. Sunt şi faze hilare (din păcate pentru Coran ) ziarişti găsind adăugat în Coran îndemnul de ai ataca pe necredincioşi (inclusiv statul Israel ) cu tancuri şi chiar arme nucleare, asta într-o scriere de acum aproximativ o mie cinci sute de ani, în care nu ai voie să scoţi sau să adaugi nimic. Toată această putere de a manipula se datorează şi faptului că mulţi arabi sunt analfabeţi. Când sunt trimişi să se sinucidă practic, în acţiuni teroriste, au binecuvântarea clericilor şi promisiunea că după ce vor muri în cer vor avea un palat cu multe camere şi un grup de fete virgine care îi vor asigura desfătarea pentru eternitate. Din fericire nu toate statele arabe au această politică, şi nu toţi clericii musulmani sunt radicali.
CATEGORIC FALS!
In primul rand Fatwa sunt date de comisii speciale si nu de " un intelept musulman ".
Alta idee gresita ca Fatwa nu sunt obligatorii. Din momentul in care aflam ca s-a dat o noua fatwa trebuie sa o respectam. [ex: tocmai s-a dat o noua Fatwa care spune ca este interzisa folosirea Quranului ca ton de apel la telefon deoarece prin citirea Coranuui noi musulmanii il adoram pe Allah iar folosirea Quranului ca ton de apel nu are nici un sens din moment ce nu poate fi citit si sunt trunchiate surele selectandu-se doar anumite versete se pierde si sensul; alt exemplu de fatwa : fumatul este haram]? Seamana oare acestea cu ineptiile din ziar?
As dori sa precizez pentru cei crestini care nu stiu prea multe despre Islam ca acestea NU sunt Fatwa.
Acestea sunt lucruri jignitoare scrise din reavointa.
In primul rand la intrebarile la care avem deja raspuns clar in Coran NU SE DA FATWA!
Scrie clar fata de cine putem sta fara hijab si datoria noastra este sa urmam Coranul nu sa-l comentam.
Intr-adevar o femeie care a fost doica unui baietel, a carui mama nu l-a putut alapta, poate sta fata de el fara hijab.
Dar pornind de la asta si denaturand acest lucru, ajungand pana la a face afirmatii ca o femeie poate sa alapteze un barbat matur ...Subhan"Allah!
Ma intreb ce minte bolnava putea sa inventeze asa ceva!
De la astfel de oameni care inventeaza sa-si vanda ziarul, la ce sa te astepti?
Niciodata nu veti intalni o fatwa care sa incalce principiile Islamului!
O femeie nu are voie nici sa ia de mana un barbat strain darmite sa faca ceea ce scrie in acel articol care este un lucru haram si cand este vorba de sotul tau; asta una la mana!
Si... doi ei nu au voie sa stea singuri inchisi intr-un birou!
"Alaptarea unui adult pune capat problemei intilnirii private si nu interzice casatoria ulterioara dintre cei doi. " Un barbat nu se poate insura cu doica lui! [doica este cea carte l-a alaptat de mic nu colega de birou ]
Trei: Nici o Fatwa noua nu are voie sa le contrazica pe cele vechi!
Chestia cu pokemon arata cine este cel care a scris acest articol:
UN ignorant tembel cu cultura de desene animate!
Sa nu credeti insa ca aceste afirmatii vor fi lasate nepedepsite. Allah este grabnic la socoteala.
Acest om va fi intrebat in ziua judecatii de ce a facut afirmatii mincinoase.