Indiferent cine va câștiga războiul (sper ca Ucraina să reziste Rusiei), oamenii au de pierdut de pe urma lui. Probabil va urma o situație de criză la nivel mondial. Criză economică, politică și cam pe toate planurile. Parcă lucrurile încet încet scapă de sub control în toate domeniile. My two cents
Nu stiu daca Ucraina ar rezista la nesfarsit ca Rusia are armata mare
Din păcate așa este. Însă istoria ne arată că este posibil. Războiul de 6 zile mai exact, mi-a venit acum în minte ca exemplu.
Rusia castiga. Urmeaza Transnistria si apoi R Moldova.
Va incerca si la noi ceva.
Daca istoria se repeta am pus-o!
Rusia,clar categoric. Superioritate militara+ Arme nucleare+ambitia lui Putin. Inca daca vroiau, cucereau tara pana acum, dar am impresia ca au vrut sa lase cumva pedala ca civili sa poate se poata refugia in alte tari.
Suntem într-un secol in care nu mai poti sa iti pui fundul undeva, si sa pretinzi ca e al tau fara act sau recunoaștere.Asa ca, poat sa treaca rusi prin toată ucraina, ca oameni rămași nu vor accepta ca putin sa le fie conducător.Plus ca,va fi curând acuzat de genocid din cauza faptului că a tras în civili,ceia ce poate insemna ca in curând posibil sa nu mai fie nici macar conducătorul rusiei, ci in cel mai bun caz o sa fie sef pe celula lui, sau pe sicriu.
Ca sa nu mai vorbim de faptul că isi minte poporul, ce din cate se observa sa cam prins si revoltat.Iar el in loc sa calculeze bine lucrurile, baga curtea marțială în propria țară si arestează oameni ce i se opun.Plus ca si-a afectat economia grav si a golit buzunarele mafiotilor rusi, crezi ca poporul va sta cu mâinile în sân in situatia asta?
Rusia poate cel mult sa afecteze ucraina, dar la atat se va rezuma totul, mai departe nu va putea merge ca nu isi permite din nici un punct de vedere și cel mai probabil va fi asasinat, sau va fugi.
Nu cred ca Il intereseaza pe Putin de ce ai spus tu acolo. In primul rand are o alianta puternica cu China. In al doilea rand, in Ucraina va avea de castigat resurse si bine Inteles, pamant. Terenuri vaste pe care le va cultiva cu cereala si le va e exporta.
Ce va urma nu se stie, de castigat o sa castige, rezistenta kievului nu e nelimitata. Zelenski trebuia sa dea bir cu fuga de mult dar a ales sa isi dea viata pentru tara lui
Zi-le asta celor cateva mii de civili deja morti, destui dintre ei din prima zi a invaziei...
Ca sa raspund la subiect, in principiu cistiga Rusia, dar cu macel dat naibii si pe plan lung nu vor reusi sa mentina ocupatia si se vor adinci intr-o criza economica ceva de speriat. Cu putin noroc, Putin va ordona un atac atomic si cei din jurul lui care mai au o urma de ratiune il vor da jos de pe tron. Oricum am lua-o, e cam nasol viitor, chiar si in cazul cel mai probabil care implica lipsa atacurilor nucleare si neimplicarea activa a fortelor NATO, plus Moldova si Georgia lasate in pace, iar Ucraina anexata doar partial, eventual schimbat regimul si-atit.
Salut
Ma sa stii ca nici eu nu am inteles strategia lui Putin. Ma asteptam sa le taie la aia internetul in a doua zi, ca sa nu se poata transmite imagini de acolo. Intr-o saptaman ma asteptam sa puna mana pe toata tara cu ceva rachete si aviatie bine executate, dar uite ca se tot intinde si oarecum lasa loc de reactii.
Ma uitam ce jos s-a dus rubla.E chiar nasol pentru rusi de rand acum. Nu ar fi trebiit aplicate sanctiuni asa aiurea.
Pai cum aiurea? Ideea e sa il lovesti economic cit sa nu poata sustine razboiul. Nu e de vina rusul de rind, dar e... la fel cum nici noi nu sintem de vina ca a picat MiG-ul si elicopterul dupa, dar sintem. Atit si ei, cit si noi, indirect, prin faptul ca giram nepotismele, coruptia, nemernicia. Prin vot sau prin inactiune.
China nu a specificat niciodata nicăieri ca se va bate cu cineva pentru putin, la fel si alte tari.Nu le mai scorniti, ca daca aia țineau cu putin deja ii dadeau tara lor pe mana, plus ca oameni din china nu sunt prostii din rusia sa provoace genocid pentru un mai mare prost cu probleme psihice.Se abtin din al blama, pentru ca iau gaz de la el, da ei nu omoara pe nimeni pentru putin. Dupa cum am spus, suntem in secolul 21/22 nu in 1400.
Aaa, va vrea ucraina sa cultive pe câmpurile ei porumb.Pe bune? Sau pentru resurse (tigarile de contrabanda cred, sau produsele "rusesti" cum le spunem, ce sunt cele mai ieftine pe piata)Atat e de bogata ucraina incat are salariul minim pe economie 100 de euro. Poate sa il faca stat marionetă, de care sa se foloseasca, da si asta cam greu, având în vedere repet, ca nu toate popoarele sunt atat de tampe incat sa accepte asa ceva.
Nu vreau sa castige rusia simplu! ucraina nu a pornit acest razboi nenorocit! asa ca rusia simplu nu vreau sa castige! ca daca castiga rusia! s-a dus ucraina gata out de pe harta!
Ucraina cand se afla sub Uniunea Sovietica era cunoscuta ca granarul europei, avaea de 19 ori mai mare cantitatea de cereale decat Polonia si Romania la un loc cu 60.370.000 hectare de teren arabil.
Ucraina s-a rupt din URSS in 1991 prin urmare e ceva normal sa o ea inapoi rusii cu orice pret pentru ca ei au mostenit de la URSS 600 de rachete nucleare, fabrici, uzine, centrale nucleare, depozite de armament. Rusii sunt razbunatori mereu au fost asa de sute de ani asa ca nu se vor lasa.
Rusii vor Ucraina si pe urma vor lua R. Moldova, Georgia si posibil sa atace Polonia sau Romania, nu se stie exact.
Rusia a atacat si ocupat aproape jumate din Ucraina deci prin urmare vor castiga pentru ca o data ce au inceput nu mai e cale de intoarcere.
Putin: "Россия есть Россия и останется таковой до конца." traducere: "Rusia e Rusia si asa va ramane mereu pana la sfarsit."
Putin: "Россия не отступит." traducere: "Rusia nu va da inapoi."
Putin: "Мы будем атаковать их изо всех сил." traducere: "Ii vom ataca cu tot focul cu toata puterea."
A declarat Putin: https://www.youtube.com/watch?v=LreG9d9217o&ab_channel=RandomStuff
Multi spun ca Putin incearca sa repare ce a gresit Gorbaciov la Malta acum 30 de ani si sa faca inapoi URSS.
Prin Ucraina si Belarus trec doua din cele mai mari conducte de gaz din toata Europa care alimenteaza direct Europa centrala adica Germania, Polonia, Elvetia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria si Italia.
Daca putin opreste gazul jumate din Europa ramane blocata si au loc negocieri si tratative.
Putin e cel mai puternic din toata Europa acum.
NATO va interveni in cazul in care Putin ataca Polonia si Romania tari membre. Pana atunci Ucraina, R. Moldova, Gergia, o sa cada.
Ucraina a mostenit de la URSS peste 600 de rachete nucleare, depozite de armament, fabrici, uzine, centrale nucleare. Si a fost granarul Europei cu 19 ori mai mare cantitatea de cereale decat Polonia si Romania la un loc ceea ce inseamna enorm de mult.
In Ucraina traiesc peste 45 de milioane de oameni din care 10 milioane sunt rusi pur sange considerati pro-rusi.
Crimea a voatat unirea cu Federatia Rusa.
La stiri Iohannis a declarat ca in cazul in care Putin da ordin sa atace Romania va avea loc mobilizare generala, adica toti cei cu varsta cuprinsa intre 20 si 35 de ani vor fi bagati in armata, apoi a schimbat ii va chema pe cei cu varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani. Adica o mare prostie pentru ca noi suntem deja varza.
Ruși se vor lupta până la capăt.
De negocieri nici nu se pune problema pentru că sau saturat.
Armata pe care o are Ucraina va mai rezista 3 săptămâni după care mai rămâne armata din Kiev și gata rușii au luat Ucraina.
Ști ce Adrian, dacă Ucraina intra în NATO serviciul militar nu mai era obligatoriu și numărul de soldați scădea drastic exact cum s-a întâmplat.cu România în 2004 când am intrat în NATO.
După 2004 România a avut schimbări mari în armată.
Ucraina are armata pe care o are din 2010 adică 160.000 de soldați și 1.000.000 în rezervă.
Rusia are de 4 ori mai mulți soldați urmat de: tancuri, lansatoare de rachete, elicoptere, hambare etc.
Sunt 3 tipuri de rachete: mici, medii și mari.
Un elicopter are în dotare cam 12 rachete adică 6 pe partea dreapta și 6 pe partea stângă.
Mai sunt vehiculele militare care sunt prevăzute în spate cu un distrugător care are 16 guri de foc care trag rachete.
Tancurile obișnuite urmate de tunuri balistice și avioane de luptă.
Lansatoare de rachete Bazuka care sunt în număr de 3000.
Acolo în Ucraina e mai rău decât în Afganistan.
Ucraina va mai rezista maxim 3 săptămâni după care s-a terminat.
Pe Marea Neagră se află un transportor o naval cu 80 de avioane de luptă, 60 de elicoptere care vor zbura pe spațiul aerian al Ucrainei.
Rusia are la sol 18.000 de tancuri, 7000 de hamare, 5000 de vehicule de teren care au în spate lansatoare de rachete prevăzute cu 16 guri de foc.
Rușii mai au cam 2000 de elicoptere în Crimeea.
Invazia asupra Ucrainei e foarte puternică. O armata așa de mare nu e pentru a ocupa doar 3 județe din est, ci pentru a lua toată țara.
Dacă rușii își concentrează toate forțele pe Kiev atunci toată țara cade imediat.
Fără capitala, fără guvern, fără sediu de comunicații s-a terminat cu ei.
Rușii au distrus orașele din jurul Kievului așa că nu mai e mult.
Rușii au 120.000 de soldați care se luptă acum, dar omul de rând nu știe că ei mai au încă 800.000 la Moscova.
Dacă Putin dă un singur telefon s-a terminat, toate forțele vor ataca direct fără discuții.
Rușii în 8 zile au făcut praf jumate din Ucraina. E clară treaba.
Au luat 5 centrale nucleare și depozitele cu cereale.
Daca ar fi sa faci o comparatie intre fortele pe care le au:
Ucraina are 160.000 de trupe
67 de avioane de lupta
35 de elicoptere de lupta
2.400 de tancuri
10.000 de vehicule militare: hamare, camioane, distrugatoare
2.000 de tunuri de artilerie
20 de nave de razboi
Rusia are 120.000 de trupe
1.530 de avioane de lupta
540 de elicoptere de lupta
18.000 de tancuri
27.000 de vehicule militare
4.400 de tunuri de artilerie
215 nave de razboi
'' Ideea e sa il lovesti economic'' Cum ii lovesti? Prin boicotul multinationalelor?
Prin asta mai mult noi avem de pierdut pentru ca Rusia va ajunge o tara independenta si izolata precum Coreea de Nord sau Cuba.
SimplyBlue întreabă: