Toți oamenii se încurcă în vorbire. Și doar puțini știu să vorbească în public.
Consider că nu trebuie să fi perfect în oratorie; este un lucru extrem de greu spre imposibil când nu ești obișnuit cu publicul.
Ceea ce este importantă, este moralitatea. Dorința de a lucra nu în grabă și nici din silă, nici după un câștig mârșav, ci de a lucra după voia lui Dumnezeu. Un conducător trebuie să aibă o spiritualitate înaltă, ca a unui preot, pentru că doar așa va conduce poporul la pășuni bune. Un alt fel de conducător va bate oile, le va tăia și le va mânca, sau nu va îngriji de ele și le va lăsa să se rătăcească prin străinătate, le va lăsa pradă lupilor, așa cum au făcut toți ceilalți conducători de stat de până acum.
Moise a avut o vorbire greoaie, și Aaron a fost vocea sa. Și ce isprăvi mari a putut face Dumnezeu prin Moise! A scos pe poporul Său din țara Egiptului cu mână tare și braț întins. A despicat apele mării și a ucis pe urmăritorii lor. Le-a dat manâ în pustie și apă să bea din stâncă. Minuni se pot face și astăzi; important este ca un conducător să fie spiritual, să aibă o relație bună cu Dumnezeu; nu prin forme reci și tradiții. Moise nu avea haine mai bune decât ale altora din popor, și nici nu mânca la mese scumpe; ci era în egală măsură cu orice om din popor. Și poporul era în egalitate, chiar dacă existau fruntași în fiecare seminție.
Egalitatea și simplitatea înseamnă respect pentru poporul ce va fi condus.
Duhul Sfânt trebuie să fie peste conducător, așa cum a fost și peste Moise.
Iar dacă un conducător n-are treabă cu Dumnezeu, atunci să nu vă așteptați că veți fi conduși pe pășuni bune. Ci vor fi terenuri aride, sau poate cu cu spini și mărăcini, sau terenuri stâncoase care vă va face să vă riscați viețile pentru un smoc de iarbă. Vă va face să trăiți fără nădejde, și nu va putea să încurajeze pe cei descurajați.
Și așa cum un păstor își riscă viața chiar și pentru o singură oaie rătăcită, tot așa și conducătorul trebuie să-și riște viața pentru orice om din popor. El trebuie să se pună între popor și Dumnezeu, și să strige la Dumnezeu pentru ajutor. Să-și recunoască dependența de Dumnezeu și să ceară înțelepciune de la El așa cum a cerut Solomon când s-a văzut la conducerea unui "popor așa de mare la număr".
Știu că nu va fi așa. Dar știu că există oameni simpli din popor, plini de Duhul Sfânt care va duce acest mesaj conducătorilor ca să-i avertizeze să nu se abată la rău. Pentru că orice conducător este ales de Dumnezeu, și nu de popor. Poporul nu trebuie decât să se roage la Dumnezeu pentru ca El să binecuvânteze cu înțelepciune pe acela pe care El l-a ales mai dinainte de a se naște ca și conducător.
Mai degrabă în categoria Iohannis:
- peroadă în loc de perioadă,
- comemorare în loc de ceremonie - asta este recentă de la ceremonia de premiere a medaliaților de la jocurile olimpice.
Este mai multe, de fapt am vazut multi candidati care au facut gafe si in emisiuni si la dezbatere, unii spun ca de la emotii, eu nu stiu ce sa zic
La nivelul acela nu se mai pune EVALOAREA SISTEMULUI EDUCATIV. Dupa sistemul educativ ar trebui sa manance doar cel ce are cea mai mare nota. Iar dupa natura ar trebui sa manance doar cei mai tari. Pe cand Politicul vine sa pledeaze pentru toata societatea. Sa faca un echilibru.
Sistemul educativ poate sa evalueze doar aluminii ei. Daca ti-ar face o fraza cu cuvintele acelea, tu sigur l-ai intelege. Insa daca ti-ar vorbi de teme politice sigur nu l-ai intelege. Insa nu din cauza sistemului educativ ci din cauza ca nu intelegi STIINTA POLITICA.
Deci crítica ta este zero barat, vorbeste despre política nu educatie. Sistemul Educatic are PUTEREA si Facultatea sa evalueze doar in scoli. Mai incolo de curte nu mai are PUTERE sa evalueze ci este subordonata altei PUTERI. Aia din sistemul educativ folosesc de 10 mii de ori doar cuvinte. Insa unul din stiinta política este mai practic.
Nu PRESEDINTII au puterea ci SITEMELE. Sistemele (educativ, medical, comercial, etc.) au PRESEDINTII LOR care nu se ocupa de mersul tehnic ci sa isi pastreze presedintia lor. Astia sunt mai periculosi decat un Presedinte Polític.
Sistemul a creat jucaria política. Iar faptul ca tu arunci cuvinte de astea usoare intr-un presedinte cu tente Educative, ma face sa cred ca si tu faci parte dintre unu care lucreaza in SISTEMUL EDUCATIV care se simte Presedinte.
Sa stiti ca sistemele au Presedintii lor (nu cei polítici) care sunt mai experti dintre cei care ajung la vedere. Aia acolo si-au facut scaune de fier si GRUPARI care lucreaza pentru ei pentru a le mentine puterea.
Fiecare Presedinte are la mana lui GRUPARI care le face jocul murdar. Este exact ca la alegerile politice atunci cand unu isi face campanie sa castige iar pe altul incerca sa il pune in lumina negativa.
Exact asa Presedintii din Sistem platesc PENSII pentru anumite GRUPARI pe a le face jocul murdar. Plus ca grevele din SECTOARE apar la vedere la initativa PRESEDINTELUI acelui sector. Rar muncitorii ies de propiul cap. Ei sunt doar unealta pe care alti capi (presedinti) le folosesc pentru a-si manifesta puterea.
Nu, e mult mai rău ca ea. Sper din tot sufletul ca nu o sa devina președinte niciodată.
Ciolacu e clar că e un mediocru, sper că nu-l confundați cu un intelectual.