In primul rand presedintele nu are putere de legiferare, aceasta o au doar Parlamentul, Guvernul si consiliile locale.
In al doilea rand ce inseamna UBER?
Iohannis a promulgat legea care impune autorizaţie taxi la transport de persoane, după apariţia Uber
Uber sunt taxiurile "la negru".
Este cu totul altceva si nu este o noutate necesitatea autorizatiei, aceasta era necesara si pana acum pentru taximetria legala si este normala.
Nu Iohannis, ci Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, in sensul sanctionarii contraventionale a persoanelor fizice si juridice care efectueaza transport public de persoane cu un autoturism, fara respectarea prevederilor art.7 din lege.
Legea nu poate fii pentru unii "muma" si pentru altii "ciuma"! Cu alte cuvinte, legea trebuie sa fie una pentru toti, inclusiv pentru taximetristul ad-hoc de la UBER. Deci semnand, Iohannis a avut dreptate!
Pai, legea se pare ca este "muma" pentru taxiurile galbene si "ciuma" pentru taxiurile la negru.
Tocmai pentru acest motiv a aparut acel amendament despre care intrebi!
Democratic este, dar nu consider ca este corect. Eu sunt de parere ca statul nu ar trebui sa se bage in afaceri.
Nu. Dar in acest moment ma lasa rece UBER. Iohannis a facut tampenii mult mai mari.
SaveTheNature întreabă:
Roby69 întreabă: