Păi nici electricitatea nu se obține din surse nepoluante în proporție de 100%.
Atomo-centralele și termo-centralele sunt cele mai elocvente exemple. S-au făcut pași mari spre o energie curată prin panouri foto-voltaice, turbine eoliene, dar mai e multă pâine de mâncat până vom obține energie 100% regenerabilă.
Și nici nu e rentabil economic, când tu iei energia de la soare, și o vinzi, o captezi mereu, care e fundamentul pentru care ceri bani, în afară bineînțeles de a amortiza investiția?
Nu, Becul nu polueaza, dar eu am zis de Masina electrica, nu Becul. si am zis ca unii oameni vor crede asta si unii cred deja. dar acei oameni sunt putini, ca o picatura intr-un ocean.
Nu se pierde, este circuitul apei în natură atât timp cât avem păduri bineînțeles.
Apa planetei consumata de motoarele masinilor? Cand pe aceasta planeta va disparea apa, sunt convins ca din multe alte cauze va disparea, ci nu din cauza motoarelor. Si dupa cum am spus mai sus, nu o sa fim martori la asa ceva, nici noi, nici stranepotii nostri. Omenirea va coloniza spatiul si va face lucruri extraordinare in cele din urma, asta daca nu se vor omora intre ei pana atunci, prietene!
Da asa este, si Electricitatea poate fi poluanta, in unele cazuri.
Orice se poate, probabil se vor incerca Baterii mai de calitate ca se vanda mai multe Masini, si probabil o Tesla care costa 70.000 de Euro acum cu o Baterie mai buna va costa 10.000 de Euro in viitor. (dar nu stiu cat de indepartat va fi viitorul ala, cu siguranta nu cred ca in 5 ani) cat despre ciclurile de incarcare, poate se vor face Baterii cu 5000-10.000 de cicluri, dar personal nu cred ca va fi atat.
Nu se stie, nimeni nu stie, aproape toti, daca nu chiar toti, doar speculeaza. dar ce am spus despre Apa si motorul, ala este cel mai rau caz.
Așa se spunea în anii 60-70, că vom coloniza Luna și Marte, apoi vom călători în sistemul solar. Well nu prea s-a întâmplat asta nu?
Avem doar o stație spațială internațională, o droaie de sateliți, și planuri.
Cei de acum 50-60 de ani, erau limitați de tehnologia din timpul lor, și noi cu limitările tehnologice actuale, și așa mai departe.
Știu, a devenit rentabilă producția în masă de panouri solare.
Eu mereu ma intreb de ce nu se pun in toate deserturile panouri solare? sunt atatea deserturi... desertul Sahara, desertul Arabiei, desertul Australiei, desertul Atacama, desertul Gobi... nu inteleg de ce nu se pun in toate deserturile alea panouri solare. poate ca panourile sunt prea scumpe de facut? eu cred ca e o idee buna, pe hartie cel putin.
Și care ar fi interesul, economic vorbind? La ce să ai o mașină care rezistă să zicem 5-10 ani, când poți să ai o mașină de 70.000 de euro, dar după maxim 4 ani, să o arunci că i s-au dus acumulatorii.
Consumerismul dictează de fapt, se face multă cercetare, ținută la sertar, sau folosită doar de către cei largi la buzunar, noi restul, ne mulțumim și cu gunoaie scumpe
Mda... si problema cu Padurile mai ramane. oare se va gasi un material din care se poate face hartie ca sa nu se mai taie copacii? am auzit de Hemp, dar nu sunt sigur...
Asta asa e, multe din marile companii si corporatii asa vor, sa cumparam gunoaie scumpe. si asa vrea si Tesla Motors. sa cumparam o Masina noua odata la 4 ani, in loc de 10 ani, ca asa vin banii la ei mai repede. nici 7000 de Euro nu merita sa dai pe o Masina care dureaza 4 ani, si in nici in vise 70.000. unele produse chiar sunt facute doar sa iti ia Banii. unii oameni au zis de Elon Musk (seful Tesla Motors) ca e ca Lyle Lanley din episodul ala din The Simpsons cu Monorail. eu chiar am dubiile mele fata de Musk.
Musk, are niște oameni care bagă bani masiv în Tesla. Deja ca valoare de piață, Tesla a depășit General Motors, cel mai mare producător de autovehicule mondial timp de 5 decenii.
Epocile se schimbă, important e să se schimbe în bine.
Pana la urma, si Tesla Motors va cadea si alte marci vor ajunge mai importante. mai tine minte cineva cand Motorola si Nokia erau cele mai gasite de pe piata? asta era inainte de Smartphone-uri.
Da asa este. si eolienele ar fi bune, dar doar in zone cu vant extrem.
Asa este, dar toate la timpul lui. cand am postat Intrebarea asta, aveam si Tesla in minte, dar si alte marci existente, car vor intra si ele pe piata Electrica. dar totusi, tu cat crezi ca vor costa Masinile electrice in viitor? ma refer si la alte marci Auto care vor face si ele modelele lor, ca doar nu va fi Tesla la infinit.
Cum care e fundamentu pentru care ceri bani? Dar tu crezi ca elionele alea, sau panourile alea gata leai pus si dormi linistit sau cum? Alea nu trebuiesc intretinute? Tu crezi ca pui o eoliana si te mai duci la ea peste o suta de ani sau ce? Ai om acolo, ai oameni care trec periodic le verifica le greseaza le parfumeaza, apoi cablurile, liniile de transport cine le plateste? Vorbiti si voi asa faceti prezenta cred Du-te si vezi panourule solare toate is roase de sobolani
rod sobolanii la greu cablajele, mereu trimit astia personal sa le schimbe.Deci toti acesti oameni, toate piesele, ce alea nu se uzeaza? Panourile trebuiesc curatate si etc pfff cu nu ai pe ce cere bani? Stii vorba aia multi vad putini cunosc, cam asa si cu astea. Energie fara bani nu exista, n-a existat si nici nu va exista vreodata in tot universu asta.Asta asa ca idee.
Iauzi alta perla becu nu polueaza hai ca sunteti tari bine Dona alba da tonu, ii arde capu ca un bec
orice polueaza pe lumea asta.Un bec nu polueaza spune ea? Dar curentu ala electric de unde vine ca becu ala sa functioneze? Aud? Nu cumva vinde curentu ala de la o centrala termoelectrica care polueaza la greu? Frate ce destepti mai sunt unia.Dona mai se lauda ca are si nu stiu ce scoli sau poate o confund.Deci si curentu care vine de la o hidrocentrala tot polueaza, nimic nu este zero poluare.Hidrocentrala aia din cei facuta? Motoarele alea firele alea nu au poluat cad au fost produse? Pff auzi becu nu polueaza ca functioneaza cu electricitate, electricitate care este produsa de hidrocentrale si centrale atomice mare parte
hai mai aveti perle de astea ca eu ma amuz
Canepa din aia se poate face hartie la greu. Daca sar cultiva canepa sar duce toti astia cu lemnu de rapa.De ex in America canepa este interzisa aia de textile, a fost interzisa tocmai din cauza asta ca uni industriasice foloseau lemnu a vazut o amenintare la adresa lor au tras sfori si asa guvernu a interziso.Au bagat chestia cu drogu si gata.Dar din canepa se face hartie la greuNo sa aiba incotro, or sa o foloseasca, daca nu cumva in unele parti poate se si foloseste.
Eu cred ca o sa sarim etapa asta cu masinile electrice deoarece nu este rentabil.Trebuiesc create puncte de alimentare,masinile sunt foarte scumpe si cel mai important,infrastructura, adica sosele, autostrazi care sunt "papate" de Daddy Dragnea si lipsesc cu desavarsire.Din ce am inteles, Romania are un plan:o sa fim prima tara din lume care v-a folosi masinile ce vor zbura, astfel nu o sa mai avem nici un fel de problema cu asa ceva.PS: "Acest comentariu este un pamflet si trebuie tratat ca atare".
Vor ajunge sa avem masini care descompun apa in hidrogen si oxigen, care sunt foarte eficiente, si nu prea vor romanii masini electrice( renumita frica a romanului) si cele diesel (se poate produce biodiesel care nu e un combustibil fosil)
Becul, si Electricitatea in general chiar polueaza in unele cazuri. dar Petrolul polueaza la fel da ca nu si mai mult. (cei mai multi cred ca si mai mult)
tu care crezi ca polueaza mai mult? la fel?
Da... Canepa este o amenintare pentru industria taiatului de lemn. dar pana la urma o vor folosi pentru a face bani.
Cred ca Masinile de care zici tu vor face concurenta celor Electrice. la fel ca si curentul alternativ (Tesla) vs curentul direct (Edison). (ca analogie, ca tot Tesla e numita si marca auto a lui Musk, chiar daca nu merita numele ala dupa parerea mea)
Imi pot imagina cum Masinile electrice si statiile de incarcare vor fi folosite pentru furarea banilor ca si Autostrazile acum.
Am vorbit cu unul din profesorii mei de chimie din liceu acum câțiva ani, care a lucrat în nenumărate industrii, de la genetică până la parfumuri.
Se prezice că se va produce combustibil cu ajutorul micro-organismelor, practic, dacă nu trecem pe energie nucleară, această sursă va înlocui piața combustibililor fosili. Va fi foarte ușor de produs.
De asemenea, este și piața etanolului care poate înlocui combustibilii fosili.
Dacă se întâmplă acestea de mai sus, mașinile electrice vor rămâne prea puțin rentabile din punct de vedere al costului.
Totuși, se pot cumpăra mașini electrice cu ajutorul subsidiilor. UE probabil va continua să ofere subsidii mașinilor electrice, dat fiind că Germania a investit masiv în eoliene, încât sunt dăți în care Germania produce prea mult curent, pe care e obligată să îl exporte în țările vecine, altfel s-ar pierde.
Eigei întreabă: