Pedeapsa cu inchisoare depinde si de alte criterii decat strict infractiunile comise, avand in vedere prevederile Codului penal, citez:
„ART.74.Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea."
Asa fiind pentru infractiunile comise poti fi pedepsit si cu amenda penala iar daca va fi cu inchisoare aceasta poate fi si cu amanarea executarii sau cu suspendarea conditionata a pedepsei.
Daca esti vinovat este bine sa recunosti si sa inchei un acord de recunoasterea vinovatiei cu procurorul, pedeapsa se va reduce cu o treime.
Conform Codului Penal, respectiv art.193 și 206, ai cele mai mari șanse.
'Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.'
'Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.'
Cât despre tombola fara autorizație, nu știu ce să zic...
Da,totuși mai bine îți schimbi comportamentul, o persoana violenta și bătăușă nu este dorita într-o societate.
guestboy16 întreabă:
Adi1987 întreabă: