Citeste legea cetateniei din Republica Moldova si vezi ce dispozitii legale exista pentru dobandirea acesteia:
Capitolul I
Dispoziții generale
Articolul 1. Noțiuni
În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică:
copil - persoană pînă la vîrsta de 18 ani;
cetățean străin - persoană care aparține unui stat străin și care nu aparține Republicii Moldova;
apatrid – persoana care nu este considerată cetățean al nici unui stat, conform legislației acestora;
[Art.1 noțiunea în redacția LP284 din 28.12.11, MO30-33/10.02.12 art.93]
naturalizare - acordare a cetățeniei la cerere persoanei care domiciliază legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, în condițiile prevăzute de prezenta lege;
pluralitate de cetățenii - deținere simultană a două sau mai multe cetățenii de către aceeași persoană;
urmaș - rudă de sînge pe linie descendentă, persoană echivalentă ei, conform legislației în vigoare;
domiciliu legal și obișnuit – ședere legală a persoanei pe o perioadă nedeterminată de timp în baza documentelor oficiale eliberate de autoritățile statului de primire.
[Art.1 noțiunea în redacția LP24 din 13.03.14, MO86/05.04.14 art.199; în vigoare 05.07.14]
Articolul 2. Obiectul legii
Prezenta lege stabilește cadrul juridic al raporturilor legate de cetățenia Republicii Moldova.
Articolul 3. Cetățenia Republicii Moldova
(1) Cetățenia Republicii Moldova stabilește între persoana fizică și Republica Moldova o legătura juridico-politică permanentă, care generează drepturi și obligații reciproce între stat și persoană.
(2) Cetățenia Republicii Moldova este păstrată atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și în alte state, precum și în spațiul în care nu se exercită suveranitatea nici unui stat.
Articolul 4. Reglementarea juridică
Problemele privind cetățenia Republicii Moldova se reglementează de Constituția Republicii Moldova, de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, de prezenta lege, precum și de alte acte normative adoptate în corespundere cu acestea.
[Art.4 în redacția LP232 din 05.06.03, MO149/18.07.03 art.600]
Articolul 5. Dovada cetățeniei
Dovada cetățeniei Republicii Moldova se face cu buletinul de identitate, cu pașaportul, cu certificatul de naștere în cazul copilului sau cu un certificat eliberat de organele competente ale Republicii Moldova.
Articolul 6. Statutul juridic al cetățenilor Republicii Moldova, al cetățenilor străini și al apatrizilor
(1) Cetățenii Republicii Moldova sînt egali în fața legii și a autorităților publice, beneficiază în egală măsură de toate drepturile social-economice și politice și de libertățile proclamate și garantate de Constituție și de alte legi, de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
(2) Numai cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a alege și de a fi aleși, de a ocupa funcții ce implică exercitarea autorității publice și de a participa la referendum, în modul stabilit de lege.
(3) Statutul juridic al cetățenilor străini și al apatrizilor este stabilit de lege și de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 7. Principiile generale ale cetățeniei
Regulile asupra cetățeniei Republicii Moldova se întemeiază pe următoarele principii:
a) dreptul fiecărei persoane la o cetățenie;
b) nedescriminarea cetățenilor, indiferent de temeiurile dobîndirii cetățeniei;
c) inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetățenia ei și de dreptul de a-și schimba cetățenia;
d) evitarea apatridiei;
e) neproducerea de efecte, prin schimbarea cetățeniei unuia dintre soți, asupra cetățeniei celuilalt soț sau asupra cetățeniei copilului dacă nu există o cerere scrisă în acest sens a părinților.
Articolul 8. Protecția cetățenilor
(1) Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atît în țară, cît și în străinătate.
(2) Cetățenii Republicii Moldova nu pot fi extrădați sau expulzați din țară.
Articolul 9. Prioritatea normelor tratatelor internaționale
Dacă tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte stabilesc alte norme decît cele din prezenta lege, prioritate au normele tratatelor internaționale.
Capitolul II
Dobîndirea cetățeniei Republicii Moldova
Articolul 10. Temeiurile dobîndirii cetățeniei
(1) Cetățenia Republicii Moldova se dobîndește prin:
a) naștere;
b) recunoaștere;
c) înfiere;
d) redobîndire;
e) naturalizare.
(2) Cetățenia Republicii Moldova poate fi dobîndită și în temeiul acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 11. Dobîndirea cetățeniei prin naștere
(1) Este considerat cetățean al Republicii Moldova copilul:
a) născut din părinți, ambii sau unul dintre care, la momentul nașterii copilului, este cetățean al Republicii Moldova;
b) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinți apatrizi;
c) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinți care au cetățenia unui alt stat sau unul dintre care este apatrid, iar celălalt cetățean străin.
[Art.11 al.(1), lit.c) modificată prin LP232 din 05.06.03, MO149/18.07.03 art.600]
(2) Copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetățean al ei, atît timp cît nu este dovedit contrariul, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani.
Articolul 12. Dobîndirea cetățeniei prin recunoaștere
(1) Sînt recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova persoanele care au dobîndit și au păstrat această cetățenie potrivit legislației anterioare, precum și persoanele care au dobîndit cetățenia conform prezentei legi.
(2) Sînt recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova persoanele care și-au exprimat dorința de a deveni cetățeni ai Republicii Moldova și anume:
a) persoanele născute pe teritoriul Republicii Moldova sau persoanele unul dintre ai căror părinți sau bunei s-a născut pe teritoriul numit;
b) persoanele care pînă la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ținutul Herța și în R.A.S.S.M., urmașii lor;
[Art.12 al.(2), lit.b) modificată prin LP137 din 01.07.10, MO131-134/30.07.10 art.451]
c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începînd cu 28 iunie 1940, precum și urmașii lor;
d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova și care continuă să locuiască în prezent.
[Art.12 al.(2), lit.d) introdusă prin LP222-XV din 01.07.04, MO108-111/09.07.04 art.586]
[Art.12 al.(2) modificat prin LP232 din 05.06.03, MO149/18.07.03 art.600]
Articolul 13. Dobîndirea cetățeniei prin înfiere
(1) Copilul apatrid dobîndește automat cetățenia Republicii Moldova prin înfiere dacă înfietorii (înfietorul) sînt cetățeni ai Republicii Moldova.
(2) Asupra cetățeniei copilului apatrid înfiat de soți unul dintre care este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt cetățean străin hotărăsc, de comun acord, înfietorii. În cazul în care înfietorii nu cad de comun acord, asupra apartenenței copilului la Republica Moldova va decide instanța de judecată, ținînd cont de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani, se cere consimțămîntul lui, autentificat de notar.
(3) Copilul cetățean străin înfiat de soți ambii sau numai unul dintre ei fiind cetățean al Republicii Moldova sau unul fiind cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt cetățean străin sau apatrid poate deveni cetățean al Republicii Moldova dacă renunță la cetățenia statului străin, cu excepția cazurilor prevăzute de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 14. Cetățenia copilului în cazul nulității sau
anulării înfierii
În cazul declarării nulității sau al anulării înfierii copilului apatrid sau cetățean străin, acesta este considerat că nu a fost niciodată cetățean al Republicii Moldova dacă domiciliază legal și obișnuit în străinătate sau dacă părăsește țara pentru a domicilia în străinătate.
Articolul 15. Cetățenia copilului asupra căruia este
stabilită tutela
(1) Copilul apatrid care se află sub tutela cetățenilor Republicii Moldova devine automat cetățean al Republicii Moldova.
(2) Copilul apatrid care se află sub tutela soților unul dintre care este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt apatrid devine automat cetățean al Republicii Moldova.
(3) Asupra cetățeniei copilului apatrid care se află sub tutela soților unul dintre care este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt cetățean străin hotărăsc, de comun acord, tutorii. În cazul în care aceștia nu cad de comun acord, asupra apartenenței copilului la Republica Moldova va decide instanța de judecată, ținînd cont de interesele lui. În cazul copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani, se cere consimțămîntul lui, autentificat de notar.
(4) Copilul cetățean străin care se află sub tutela soților ambii sau numai unul dintre ei fiind cetățean al Republicii Moldova sau unul fiind cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt cetățean străin sau apatrid poate deveni cetățean al Republicii Moldova dacă renunță la cetățenia statului străin.
Articolul 16. Redobîndirea cetățeniei
(1) Persoana care a avut anterior cetățenia Republicii Moldova o poate redobîndi la cerere, păstrîndu-și, la dorință, cetățenia străină, dacă nu cade sub incidența art. 20 lit. a)-d).
[Art.16 al.(1) în redacția LP232 din 05.06.03, MO149/18.07.03 art.600]
(2) Persoana căreia i s-a retras cetățenia Republicii Moldova în conformitate cu art.23 lit. c) nu o mai poate redobîndi, iar în restul cazurilor stipulate la același articol o poate redobîndi numai în condițiile naturalizării și numai după 5 ani de domiciliu legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova din momentul retragerii cetățeniei.
Articolul 17. Condițiile naturalizării
(1) Cetățenia Republicii Moldova se poate acorda la cerere străinului cu domiciliul legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care:
a) are ședere legală și continuă pe teritoriul Republicii Moldova cel puțin în ultimii 10 ani. Pentru apatrizi, refugiați și beneficiari de azil politic, termenul respectiv constituie 8 ani; sau
b) are ședere legală și continuă pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii vîrstei de 18 ani; sau
c) este căsătorit cu un cetățean al Republicii Moldova de cel puțin 3 ani și are ședere legală și continuă pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani; sau
d) are ședere legală și continuă pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani la părinți sau la copii (inclusiv înfietori sau înfiați) cetățeni ai Republicii Moldova; precum și
e) cunoaște și respectă prevederile Constituției; și
f) susține testul pentru evaluarea nivelului de cunoaștere a limbii de stat; și
g) are surse legale de existență.
(2) Procedura de evaluare a nivelului de cunoaștere a prevederilor Constituției și a limbii de stat de către solicitantul cetățeniei Republicii Moldova se stabilește de Guvern.
(3) Termenul de ședere legală și continuă pe teritoriul Republicii Moldova a străinului se calculează de la data autorizării de către autoritățile Republicii Moldova a șederii acestuia pe teritoriul țării. Data autorizării șederii se consideră data eliberării de către autoritățile competente a documentului care confirmă dreptul de ședere al străinului pe teritoriul Republicii Moldova. Dovada șederii legale și continue se face cu documentele oficiale, eliberate de autoritățile competente ale Republicii Moldova, sau în baza informației din Registrul de stat al populației.
(4) Șederea străinului pe teritoriul Republicii Moldova se consideră legală și continuă în cazul în care, ulterior autorizării șederii:
a) străinul nu a emigrat din Republica Moldova;
b) străinului nu i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere, nu i-a încetat sau nu i-a fost anulat statutul de apatrid sau de refugiat;
c) prelungirea dreptului de ședere este consecutivă.
(5) În cazul străinului care, pe perioada șederii legale pe teritoriul Republicii Moldova, și-a schimbat statutul juridic, se ia în calcul termenul de aflare conform statutului anterior, dacă acest termen este continuu.
[Art.17 în redacția LP24 din 13.03.14, MO86/05.04.14 art.199; în vigoare 05.07.14]
[Art.17 modificat prin LP112 din 09.06.11, MO110-112/08.07.11 art.301]
Articolul 18. Nivelul cunoașterii limbii de stat
(1) Se consideră că persoana cunoaște limba de stat, dacă:
a) înțelege suficient limba uzuală, informațiile cu caracter oficial;
b) discută și răspunde la întrebări despre viața cotidiană;
c) poate citi și înțelege suficient orice text cu caracter social, orice lege sau alt act normativ;
d) poate scrie o expunere la o temă despre viața cotidiană.
(2) La examinarea cererilor de naturalizare, condiția cunoașterii prevederilor Constituției Republicii Moldova și a limbii de stat nu se pune:
a) pensionarilor pentru limită de vîrstă;
b) invalizilor a căror invaliditate este stabilită pe o perioadă nedeterminată.
[Art.18 al.(2) modificat prin L222-XV din 01.07.04, MO108-111/09.07.04 art.586]
Articolul 19. Cetățenia copilului ai cărui părinți dobîndesc
cetățenia Republicii Moldova
(1) Copilul născut din părinți cetățeni străini sau apatrizi care dobîndesc cetățenia Republicii Moldova dobîndește cetățenia la aceeași dată cu părinții.
(2) În cazul în care numai unul dintre părinți dobîndește cetățenia Republicii Moldova, părinții vor hotărî, de comun acord, asupra cetățeniei copilului. În cazul în care părinții nu cad de comun acord, asupra apartenenței copilului la Republica Moldova va decide instanța de judecată, ținînd cont de interesele acestuia, în cazul cînd există o declarație expresă în acest sens a părinților.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) și (2), pentru copilul care a împlinit vîrsta de 14 ani se cere consimțămîntul lui, autentificat de notar.
Articolul 20. Temeiurile refuzului de a acorda cetățenie
(1) Cetățenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei care:
[Art.20 alineatul unic devine al.(1) prin LP112 din 09.06.11, MO110-112/08.07.11 art.301]
a) a săvîrșit crime internaționale, militare sau crime împotriva umanității;
b) a fost implicată în activitate teroristă;
c) a fost condamnată la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate și are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală;
d) desfășoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea și moralitatea populației;
e) nu întrunește integral condițiile pentru dobîndirea cetățeniei Republicii Moldova, stabilite de prezenta lege.
[Art.20 al.(1), lit.e) în redacția LP24 din 13.03.14, MO86/05.04.14 art.199; în vigoare 05.07.14]
[Art.20 al.(1), lit.e) modificată prin LP112 din 09.06.11, MO110-112/08.07.11 art.301]
(2) Prevederile alin. (1) lit. c) nu se aplică față de persoanele specificate la art. 12 alin. (2) în cazul cînd acestea nu sînt cetățeni ai unui alt stat.
[Art.20 al.(2) introdus prin LP112 din 09.06.11, MO110-112/08.07.11 art.301]
Https://www.documente.md/......i_moldova/
nu stiu de ce vrei, dar site-ul de mai sus pare foarte oficial, iti da doua nr de tel cu viber si whatsapp ca sa nu trebuiasca sa faci apel international si ai formular de completat
pe scurt
DAU DIN COADA, DOAR, DOAR APLICI PENTRU CETATENIE!