Daca fiul decedat al defunctului are copii atunci acestia sunt mostenitori prin reprezentare succesorala si mostenesc aceeasi cota din masa succesorala cat mosteneste si copilul in viata.
Conform Codului civil, citez:
"ART. 965.Noţiune
Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii.
ART. 966.Domeniul de aplicare
(1) Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului.
(2) În limitele prevăzute la alin. (1) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul."
Mi s-a spus (dar asa neoficial) ca legea ar spune ca daca : tata a murit inaintea bunicului, toate mosteniriile bunicului merg la fratele lui tata. Deci nu e asa
Oricum exista posibilitatea unui testament
O sa vezi tu cîte neamuri apar la mostenire, cand e de luat românul ia cu 7 mîini, cand este de dat inapoi bani niciunul nu vine.
Ti-am citat prevederile Codului civil, asa ca poti vedea ca nu este adevarat ce ti s-a spus.
Da, in Romania se stie bine ca copii de-a bia asteapta sa mori ca sa le ramana lor casa masina si ce mai aia tu. Asta o sa fie valabil si in cazul tau cand o sa fi batran.
NU SA SCHIMBAT NIMIC.
FreddieM întreabă: