Fapta constituie infractiunea de violare a vietii private, conform Codului penal, citez:
"ART. 226.Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţa ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani."
Pentru a face plangere penala nu este destul sa ai banuieli, este necesar si sa ai probe cat de cat, privind faptul ca ai instalate mijloace de ascultare si cine le-a instalat. Ti-ai putea verifica locuinta, cautand mijloace de ascultare.
Trebuie sa stii ca daca acuzi pe cineva de comiterea unei infractiuni si nu se poate dovedi respectivul te poate acuza de infractiunea de inducere in eroare a organelor judiciare.
Ce "da"?
Ai castigat 50 de puncte?
Sunt multi ca tine pe aici, si TPU ii accepta, pentru ca genereaza bani.
Din pacate, trebuie sa dovedesti tu ca are aparatura si... etc. Greu de dovedit cand ei sunt axati pe "nu exista".