Conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(6)Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1)."
Daca obtii permisul de conducere pana la condamnarea definitiva acesta iti va fi anulat, conform aceleiasi OUG, citez:
"ART.114.(1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă."
Poti sa obtii permisul, dupa caz, doar dupa trecerea unui termen de 6 luni de la executarea pedepsei sau 1 an de la aplicarea acesteia, in functie de pedeapsa.
Vei stii cu exactitate cand vei fi judecat la tribunal, pana atunci nu iti fa sperante, si eu am un dosar pentru conducerea unui moped neinmatriculat si *** curios ce o fii, pe moment nu suntem constienti dar dupa ne pare rau, nu?
0luca6 întreabă:
Classiffied întreabă: