Sunt doua lucruri diferite.
De provenienta profitului se poate lua fiscul de tine (impozite si taxe aferente castigului).
Plangerea penala nu atrage neaparat o pedeapsa penala, aceasta o poate stabili doar o instanta de judecata. Pedeapsa primita este in functie de mai multe criterii, conform Codului penal, citez:
„ART.74.Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea."
Cu amenda penala poti fi sanctionat doar daca se prevede si amenda la infractiunea savarsita.
Pentru inselaciune termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani de la data savarsirii faptei.
Daca intervine prescriptia raspunderii penale atunci nu mai poti fi pedepsit pentru fapta respectiva.
Am comis o inselaciune de 300$ acum 4 ani si doua luni am luat niste monede digitale. Apoi m-am angajat si am bagat o parte din salariu tot in monede digitale! Intrebarea este, daca voi fi condamnat mi se confisca si monedele digitale pe care le-am luat cu banii din salariu? Rog un raspuns rapid!
Noul Cod Penal (2014)
Termenele de prescriptie a raspunderii penale
Art. 154. - (1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:
a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;
c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;
d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;
e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.
(2) Termenele prevazute in prezentul articol incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni, iar in cazul infractiunilor de obicei, de la data savarsirii ultimului act.
(3) In cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs.
(4) In cazul infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale, savarsite fata de un minor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major. Daca minorul a decedat inainte de implinirea majoratului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data decesului.
Inselaciunea
Art. 244. - (1) Inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(3) Impacarea inlatura raspunderea penala.
Ca urmare, mai trebuie sa astepti inca un an.
Dupa prescriere inseamna ca si cum n-ai fi savarsit fapta.
Pentru inselaciune pot autoritatile sa puna sechestru pe contul bancar dupa 5 ani de la prescrierea faptei? daca in termen de un an cat a mai ramas nu primesc citatie acasa de la politie numai pot fi pedepsit?
Daca fapta s-a prescris, atunci poti invoca exceptia de prescriere, chiar daca a fost cu o singura zi.
Dupa prescriere, ai scapat.
Cu o singura zi inaintea prescrierii faptei te referi?
Da.
Deci sa inteleg ca daca am comis o fapta de inselaciune sau mai multe in anul 2013 acele fapte de inselaciune se prescriu conform noului cod penal ( 5 ani)?
Da.
Conditia evidenta este sa nu se faca nici o miscare in dosar in acel termen de 5 ani.
Daca am facut 100 $ din inselaciune pe internet si acei 100$ ii investesc in criptomonede iar criptomonedele se apreciaza in cativa ani foarte mult si obtin niste castiguri fabuloase de pe urma lor se considera spalare de bani?
100$ nu fac obiectul unui dosar penal, fiindca insusi intocmirea dosarului costa mai mult.
Daca ai facut o investitie in urmacaruia ai obtinut castig de bani, doar fiscul poate avea pretentii de impozit, dupa ce le ridici. Nici ei nu se apleaca pentru sume mici, daca le costa mai mult.
Mentionez ca am tras cateva tepe de 20$ fiecare! Ce sanse am sa primesc condamnare?
20$ nu este suma mare, e un salar orar in SUA.
Doar daca au depusi multi plangere si se aduna suma considerabila de paguba totala atunci intervin autoritatile. Poate asta-i si cauza ca nu te-au cautat (inca)...
Cam la ce suma de paguba totala ma cauta autoritatile?
Asta depind pe cine ai pagubit.
Sunt tari unde si pentru un furt marunt se taie o mana a hotului.
Roaga-te sa nu fi pagubit pe cineva xtrem de reticient!
Daca ma impac cu pagubitul adica sa ii dau banii inapoi pot sa scap?
Numai daca a depus plangere impotriva ta.
Dar poate te va santaja pe urma.
E posibil sa fi uitat in 5 ani de aceea suma. Daca stie ca tu l-ai pagubit si te intalnesti cu el, nu adu vorba, doar daca el aduce vorba. In acel caz, spune-i ca faci rost de bani in 2-3 zile si ii dai inapoi, sa nu va dusmaniti. Si ii si dai inapoi a doua zi (nu instant).
Daca nu-l cunosti personal, atunci n-ai ce face.
Daca investesc acei 100$ obtinuti din inselaciune in criptomonede imediat dupa comiterea faptei, dupa prescrierea faptei de inselaciune( 5 ani) nu voi avea probleme cu profiturile pe care le obtin din vanzarea criptomonedelor, adica nu ma vor lua autoritatile la intrebari de unde vin acei bani?
Daca cei 100$ sunt obtinuti din inselaciune si ii transform in criptomonede si apoi vand acele criptomonede pentru profituri substantiale se considera spalare de bani?
Sa zicem ca am comis o fapta de inselaciune acum o ora! Daca in cinci ani nu primesc citatie de la politie mai pot avea probleme dupa cei 5 ani? Dupa 5 ani pot sta linistit? E ca si cum nu as fi comis fapta de inselaciune?
Daca in cei 5 ani nu se misca nimic in sensul sa fii pus sub acuzare (denunt, inceperea urmaririi penale, dosar penal) atunci ulterior poti invoca exceptia de prescriere al faptei.
Deci daca nu am plangere pe numele meu in acesti cinci ani dupa scurgerea celor 5 ani numai pot avea probleme?
Evident.
Cercetarea penala se face ori in urma unei plngeri depuse, ori din oficiu.
Daca nu s-a intamplat in 5 ani, atunci fapta s-a prescris. La fel se prescrie si daca peste 5 ani nu s-a facut nici un pas in dosar (rareori se intampla, dar poate exista si asemenea caz, ca "se uita" un dosar, ne fiind de importanta, mai degraba se caseaza cazul).
Voi sti daca sunt pus sub acuzare atunci cand primesc citatie? Dupa cinci ani numai primesc citatie? Dupa cinci ani numai mi se pot confisca banii? Daca se misca ceva in dosar in acesti cinci ani primesc citatie? Oricum anaful va sti daca am plangere pe numele meu?
Omule, cauta Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Acolo gasesti raspunsuri.
Oricum, este folositor sa fii in tema: si o singura citire te poate ajuta mult in viata.
De cand ne scriem aici, puteai citi, chiar invata ambele.
Am luat imprumut niste bani de la un strain! Cand un imprumut se considera inselaciune? Mentionez ca i-am dat mesaj dupa un an ca ii dau banii datorati!
Daca ai luat imprumut bani si nu le-ai returnat la timp, asta nu inseamna inselaciune.
Daca ai si returnat banii, chiar mai tarziu, atunci ai si stins conflictul cu persoana respectiva.
Imprumutul l-am luat prin paypal am facut disputa pe banii trimisi am luat banii inapoi acest strain mi-a dat bitcoin apoi i-am dat mesaj cu un an dupa! Se considera imprumut aici?
Vezi sa nu-ti ceara bitcoin-ul inapoi
Daca imi cere tot dolari ii dau dolari! Eu mam inteles cu el sa imi dea bitcoin in schimbul a x x$ si eu am luat banii inapoi cu pp si i-am multumit peurma si i-am explicat motivul!
Asta e problema voastra, cum v-ati inteles.
Plateste-l cat trebuie conform intelegerii voastre si ai terminat problema cu el.
Deci chestia cu disputa e imprumut?
Am comis o inselaciune de 300$ acum 4 ani si doua luni am luat niste monede digitale. Apoi m-am angajat si am bagat o parte din salariu tot in monede digitale! Intrebarea este, daca voi fi condamnat mi se confisca si monedele digitale pe care le-am luat cu banii din salariu?
In rezumat, explicat mai "popular":
1. trebuie sa depuna cineva o plangere penala
2. in urma cercetarilor facute, parchetul trebuie sa faca un dosar de cercetare penala
3. daca in urma cercetarii penale ti se dispune urmarirea penala, atunci, la finalizare dosarul se inainteaza la judecatorie, pentru solutionare.
4. daca in urma sentintei esti condamnat, atunci poti face apel /recurs
5. daca si instanta superioara te condamna, atunci hotararea ramane definitiva.
6. daca hotararea ramane definitiva si irevocabila, atunci partea vatamata poate trece la executare silita, DACA la inceput (1-4) s-a constituit parte vatamata si a solicitat despagubiri. In lipsa unei asemenea cereri, nu se poate executa silit nici macar1 leu despagubire.
Deci imi pot fi confiscati si banii din salariu pe care i-am investit in monede digitale daca se incepe urmarirea penala impotriva mea?
Numai dupa sentinta definitiva.
Si cum aflu daca sunt urmarit penal? Sau nu pot sa aflu? Ce se intampla daca intr-un an nu se incepe urmarirea penala impotriva mea pentru acea inselaciune comisa acum 4 ani? Raman cu banii furati acum 4 ani?
N-ai frica, daca ai un dosar de urmarire penala, SIGUR vei fi cautat de organele de cercetare, iar pe urma vei fi citat si la judecatorie /tribunal.
Si daca intr-un an nu se incepe urmarirea penala am scapat de probleme?
Evident.
Ti-am mai scris: pentru 1000 lei (300$) nu se complica nimeni (dosarul costa mai mult).
Iar pentru viitor sa-ti fie o lectie, pe viata. Data viitoare te poate costa si libertatea!
Am scapat de probleme inseamna ca raman cu ceii 300$ furati si cu profitul realizat din vanzarea monedelor digitale cumparate cu cei 300$ furati?
Daca le cheltuiesti, ramai cu 0.
Am scapat de probleme inseamna ca raman cu ceii 300$ furati si cu profitul realizat din vanzarea monedelor digitale cumparate cu cei 300$ furati? Vreu raspuns!
Primesc citatie acasa daca se incepe urmarirea penala?
Da, sau vine potera dupa tine
Si daca nu incepe urmarirea penala intr-un an cat a mai ramas pentru prescrierea faptei scap si de confiscarea banilor?
Evident.
Confiscare nu se face doar "asa", ci doar in cadru legal, cum am mai scris.
Deci cinci ani de la comiterea faptei si fapta se prescrie! Dupa prescrierea faptei de inselaciune scapi si de confiscarea banilor si de toate problemele! Am dreptate?
Citeste inca odata toate raspunsurile mele!
Urmatorul deja poate nu va fi gratis.
I-am dat banii inapoi pagubasului? Daca am returnat prejudiciul am scapat de confiscarea banilor?
Daca i-ai dat banii inapoi, atunci nu mai are paguba pentru ce sa se planga.
Cand se sesizeaza politia din oficiu si cum aflu daca sa sesizat?
Daca ai facut o fapta penala grava si te-au surprins asupra daptului.
In acel caz te ridica mascatii, cu catuse.
Pot sa multiplic acei 300$ obtinuti prin inselaciune acum 4 ani si doua luni fara sa am probleme? Dupa prescrierea faptei pot sa retrag in banca banii obtinuti din vanzarea acelor monede digitale fara sa am probleme?
Da
Ce ocupatie aveti de stiti sa raspundeti la toate intrebarile legate de lege?
Top secret
Sunt doua lucruri diferite.
De provenienta profitului se poate lua fiscul de tine (impozite si taxe aferente castigului).
Sa-ti fie rusine! Orice hot ar trebui sa fie pedepsit indiferent cat a trecut de la ziua cand a mintit lumea.
Classiffied întreabă: