Conform Codului civil, citez:
"ART.1.042.Deschiderea testamentului olograf
(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal.
(3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.
(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească."
Mai ai nevoie de certificatul de deces, actul tau de identitate, extras CF al apartamentului si certificat de atestare fiscala pe numele batranei.
In orice caz trebuie sa mergi la un notar public, din sectorul unde batrana a avut ultimul domiciliu si afli tot de ce ai nevoie.
fundata32332 întreabă:
fundata32332 întreabă: