Un documentar şi o scrisoare deschisă de la un tată, ambele impresionante:
http://www.tpu.ro/......net-peste/
http://www.tpu.ro/......rul-grani/
Http://www.kmkz.ro/......ti-la-vot/
"Votați ca să sperați, sperați ca să schimbați! Pe scurt: mergeți la vot!
Acum cinci ani mă mândream cu faptul că nu mă duc la vot. Mi se părea că-s tare șmecher și anti-establishment, mai ales că aflasem recent ce-i aia anti-establishment. Pare-mi-se că aveam impresia că chiar schimb ceva stând acasă și postând critici acide la adresa clasei politice pe Facebook în zi de votare. Nu știu ce îmi imaginam, în prostia mea, probabil că politicienii vor suferi foarte tare din cauza faptului că nu m-au convins pe mine să votez și, în anii care vor fi urmat până la următorul scrutin, mă vor implora să mă prezint, totuși. Că data viitoare mă vor suna să mă întrebe pe cine mi-aș dori eu să pună pe listele alea de parlamentari sau candidat la președinție. Din 2009, am stat cinci ani lângă telefon și nimic. Nu doar că nu mi-au cerut sfatul, dar să vedeți: și-au propus, scârbele, să-și bată și joc de mine, propunând o nulitate ca Victor Ponta pentru președinție din partea celui mai fioros și mai nemuritor partid. Și, ca să fie treaba treabă, îl mai dădeau și principal favorit.
Nu am ieșit la vot doar pentru că mi se pare scandalos ca un nimeni în drum să fie președintele României. Am ieșit pentru că în ăștia cinci ani am văzut cine votează. Unei bune părți din grupul votanților înrăiți din țără nu i-aș încredința nici măcar mașina să mi-o spele sau bagajul să mi-l urce în taxi, darămite destinele unei națiuni. Domnul Tolontan spunea, într-un editorial care a făcut mare vâlvă, că e un mit cum c-ar fi votat „proștii", pentru că a găsit el o statistică conform căreia au votat 71% dintre oamenii cu studii superioare. Serios, Tolo? Hai, nu fi tu prost, mai bine, că-ți explic eu: au votat proștii cu studii superioare. Sau, mă rog, și ei. Pe undeva, e de înțeles că suntem dezamăgiți cu majoritatea. Ăia scârbiți și care știau măcar o limbă străină au plecat de mult. Eu nu am statistici, dar mă întreb câți au votat dintre românii plecați din țară. 5%, să zic? 10% cel mult. Oamenii ăia și-au băgat picioarele și nu mai vor să audă de România, nici măcar în zi de vot. Îi putem acuza de lipsă de patriotism sau lipsă de empatie, dar nu putem să nu le înțelegem lehamitea, pe de o parte. Alții sunt la sute de kilometri de cea mai apropiată secție de votare sau, chiar aproape de-ar fi, la sute de minute de așteptat la ele, pentru votul propriu zis. Sigur, puteau să stea în țară să lupte; să lupte votând. N-au făcut-o și, la fel de scârbiți de majoritate, și-au luat lumea-n cap, îngroșând astfel fără să vrea majoritatea aia care ne-a distrus sistematic. E greu de găsit un vinovat în acest cerc vicios. Cert este că noi, ăștia care am mai rămas din nu-se-știe ce motive în țară, nu avem nici o scuză dacă nici măcar nu votăm. Am rămas atât de puțini oameni cu toți boii acasă neplecați!… Să locuiești într-o țară și să nu participi la dreptul ăsta pentru care s-au luptat atâția nu e doar lipsă de patriotism. Să fii aici și să nu votezi este ca și când ai face baie într-o cadă mică-mică, cât un lighean de mică, și ți-ai face nevoile în apă. Și treaba mică, și p-aia mare. Cum zicea hipsterița aia celebră de la proteste? "Mă piș pe el de vot"? Greșit, domnișoară. De fapt, te piși pe tine când nu votezi.
Cred că mai votasem o singură dată înainte de duminică. La niște parlamentare, parcă, acum destul de mulți ani. Acum m-am dus cu zece prieteni și am votat opt cu Macovei, unul cu Iohannis și unul cu Udrea. A fost distractiv și ne-am simțit tare bine pe drum… Aproape importanți! Cât despre votul în sine, am fost atât de bulversat de acest exercițiu simplu pentru care nu eram deloc antrenat încât după ce am pus ștampila, m-am dus cu hârtia înapoi la membrii secției de votare, de parcă m-aș fi dus cu teza la profesor. Zău, am crezut pentru o clipă că trebuie să le-o dau lor și ei să se descurce de acolo. O doamnă drăguță a zâmbit văzându-mi dezorientarea și mi-a arătat cu degetul spre urnă. Am roșit tot și m-am dus la urnă, dar acolo alta: nu știam de câte ori trebuie împăturită hârtia. Am copiat de la un domn din dreapta care a îndoit-o doar o dată și i-am dat drumul înăuntru, apoi m-am îndepărtat, nu înainte să le arunc celor din comisie un "mă scuzați, așa e prima oară, bine măcar că nu m-a durut!", peste umăr. Nu doar că nu m-a durut să votez. Mi-a plăcut. M-am dus acasă cu un sentiment de ușurare și datorie împlinită, un pic amețit și cu un zâmbet prostesc de față, ca de la un fum – două de marijuana. Dar cel mai important efect al votului este speranța. Pe tot parcursul zilei de duminică am sperat. M-am gândit că poate au fost mai mulți ca mine, care au venit în sfârșit să voteze, iar asta se va simți în rezultate. M-am gândit că poate de data asta va fi ceva; altceva. M-am gândit că se poate. Că nu s-a putut, e și asta adevărat. Dar cu tot mai mulți oameni acordându-și tot mai multe astfel de motive de speranță, la un moment dat se va putea. Poate chiar începând din acest tur 2.
Andrei Manțog"
"Si eu am speranta in suflet si imi doresc, din toata inima, ca multi oameni sa nu-si abandoneze speranta si sa mearga la vot. E foarte important votul de duminica, cred ca este cel mai imporant vot pentru romani din istoria noastra. Duminica, si nu scriu vorbe mari, ne decidem soarta, decidem daca vom merge cu vestul sau cu estul, cu democratia sau neocomunismul, cu libertatea cuvantului sau cu anularea libertatii cuvantului, cu epoca democratica sau cu epoca de aur, etc. Am foarte mari emotii in legatura cu votarea de duminica, pentru ca, de cum vom vota depinde viitorul nostru, al tuturor. Eu inca n-am uitat ce a insemnat comunismul, desi eram un copil la acea vreme, insa nu pot sa ma revolt pe toti astia, care au uitat ce foamete, saracie, frig, frica, cenzura era atunci, nu ca acum ar fi romani mai bogati si mai sanatosi, dar macar, inca, ne mai putem exprima opiniile, desi cu chiu, cu vai, pentru ca ne pandeste cenzura unde nu te astepti. Daca ne vom mai putea spune opiniile si peste cateva zile, luni sau ani, depinde doar de rezultatul votului de duminica."
"Romania in anul 2030."
https://www.facebook.com/....../video.php
Trezeşte-te, române!
http://vreaupresedinte.gandul.info/vremsavotam/
http://romaniacurata.ro/......-campanie/
https://www.facebook.com/....../photo.php
http://youtu.be/CB9wN_ECWPk
Fiecare vot contează!
Veşti bune:
https://www.facebook.com/......310593156/
Klaus Iohannis: "Dragi români, eu vă propun schimbarea felului în care se face politică în România. Eu sunt un om liber, nu exponentul baronilor. Vă propun o Românie a respectului și a prosperității. Vă propun respect față de lege și față de dreptul fiecărui cetățean de a vota. Cum putem crede că cineva care nu și-a făcut treaba ca prim-ministru o va face ca președinte? Dragi români, vă spun: nu dați toată puterea în mâna unui singur partid, un partid de stânga, neautentic, nereformat! Alegeți SCHIMBAREA!"
https://www.facebook.com/....../video.php
https://www.facebook.com/......0163913904
Am câştigat în Noua Zeelandă cu un procent covărşitor cu 94%.
https://www.facebook.com/......447242309/
http://www.gandul.info/......6-13567060
Am câştigat şi în Australia cu un procent covărşitor de 94%.
https://www.facebook.com/......190570568/
https://www.facebook.com/....../video.php
"Domnul Pinocchio este, intr-adevar, omul care uneste romanii! Nu am vazut niciodata atat de multi romani uniti impotriva unui om! (poate or mai fi vazut parintii nostri in '89)."
Noi suntem forţa!
Jos comuniştii! Jos Ponta!
Iohannis preşedinte!
Klaus Iohannis: "Sunt peste 3.000 de oameni la Paris, peste 2.500 la Munchen, foarte mulți la Bologna și Torino și în multe alte orașe din lume, oameni care vor să voteze! Este o prezență uriașă dar, din nefericire, o organizare defectuoasă. Îi rog din suflet pe cei care stau la coadă la secțiile de vot din diaspora să sune acasă și să le spună tuturor ce li se întâmplă! Îi rog, de asemenea, pe români să voteze în locul celor care nu o pot face din cauza organizării dezastruoase! Sunt 100% alături de voi și fac tot ce îmi stă în putință pentru a-i face să vă respecte drepturile!"
https://www.facebook.com/....../video.php
Sus Iohannis! Jos Ponta!
"Programul de vot în secțiile din străinătate poate și trebuie să fie prelungit prin ordonanță de urgență. Este ultima șansă pentru guvernul Ponta să dovedească că nu-și bate joc de drepturile românilor. Este o rușine ce se întâmplă în acest moment!"
https://www.facebook.com/......527213401/
Ticălosul mitoman Ponta nici alegerile nu poate să le organizeze. Cum ar putea să organizeze o ţară, să o conducă?
Un impostor nesimţit!
Am câştigat şi în Coreea de Sud, China, Japonia, Thailanda, Malaezia, Singapore, Japonia, India...
https://www.facebook.com/......770550010/
https://www.facebook.com/......663875554/
https://www.facebook.com/......570540930/
https://www.facebook.com/......893868231/
https://www.facebook.com/......057191248/
Hai, România!
S-au trezit românii de pretutindeni. Îmi place!
"Acesta este rezultatul promisiunilor lui Victor Ponta! Dragi români, vă rugăm, ieșiți la vot în România! Suntem constrânși să nu votăm! Nu știm ce putem face! Dragi părinți, bunici, prieteni, vă rugăm: ieșiți la vot!" (mesajul lui Daniel, un tânăr român aflat în diaspora)
https://www.facebook.com/....../video.php
https://www.facebook.com/......377196516/
http://www.gandul.info/......a-13567473
Ponta poate, dar nu vrea!
Nu fi un ponta, ieşi la vot (şi pentru cei care nu sunt lăsaţi să voteze)!
Din rezultatele ştiute până acum Klaus Iohannis este câştigătorul alegerilor şi va fi noul preşedinte al României, dar vom şti cu siguranţă în zilele ce urmează.
Klaus Iohannis: "Solicit guvernului ca acum, în ceasul al doisprezecelea, să facă un efort și să prelungească programul de votare. Solicit guvernului să acorde un minim respect față de acești oameni care vor să voteze. Cu toții ne dorim ca rezultatul obținut scriptic să reprezinte fidel voința românilor. În ceea ce privește modul în care s-a votat în diaspora, guvernul va trebui să își asume această organizare dezastruoasă. Dacă un singur român nu a reușit să voteze, înseamnă că i-a fost încălcat un drept fundamental."
https://www.facebook.com/......2337172020
Klaus Iohannis: "Solicit reprezentanților noștri în secții vigilență maximă. Nu vă bateți joc de votul oamenilor la numărătoare. Cu toții dorim ca rezultatul obținut scriptic să reflecte voința românilor."
https://www.facebook.com/......653836755/
Să se facă dreptate tuturor românilor şi rezultatul voturilor să fie şi mai obiectiv şi complet de atât. Dreptul la vot este un drept constituţional!
Ruşine Guvernului Ponta!
Klaus Iohannis: "Dragi români, ați fost niște eroi astăzi!"
https://www.facebook.com/....../video.php
Diverse:
http://www.tpu.ro/......ompetenti/
http://www.tpu.ro/......pocriti_1/
http://www.tpu.ro/......-l-voteze/
http://www.tpu.ro/......ie-despre/
http://www.tpu.ro/legislatie-politic-social/pnta-sau-iohannis/
http://www.tpu.ro/......ere-aveti/
http://www.tpu.ro/......-vom-afla/
http://www.tpu.ro/legislatie-politic-social/cine-a-iesit-presedinte/
http://www.tpu.ro/......annis-iar/
http://www.tpu.ro/......n-sfarsit/
http://www.tpu.ro/......um-vedeti/
Klaus Iohannis: "Această victorie nu este a mea, este a voastră, a românilor! Împreună, am arătat în ultimele luni că nu exista imposibil, că orice se poate îndeplini prin credință și hotărâre. Prin voi, România a prins puteri pentru a se face bine. Am nevoie de voi, pentru că România noastră începe acum!"
https://www.facebook.com/......560409231/
Klaus Iohannis: "Dragi români, cu peste 6, 2 milioane de voturi, m-ați ales Președintele României! Vă mulțumesc din inimă!"
https://www.facebook.com/....../video.php
Klaus Iohannis: "Pe 16 noiembrie, cetățenii României au dat semnalul schimbării profunde. Acest semnal extrem de puternic este atât pentru mine, cât și pentru clasa politică. Eu am înțeles acest semnal dat printr-un vot covârșitor și îi îndemn și pe politicieni să îl ia în considerare și să judece bine ce au de făcut în zilele următoare."
https://www.facebook.com/....../video.php
Klaus Iohannis: "Solicit Parlamentului să se țină de cuvânt și mâine să pună pe ordinea de zi legea amnistiei și grațierii și să o pice. Tot mâine, rog Parlamentul să ia în discuție toate solicitările venite din partea Justiției și să le încuviințeze pe toate."
https://www.facebook.com/....../video.php
Împreună cu omul nostru, în sfârşit, putem să-i facem pe parlamentari/guvernanţi să ne respecte drepturile şi dorinţele şi să-i punem la treabă!
Pretextele lui Ponta pentru a nu-şi asuma vina şi reacţiile oamenilor (cele care au rămas încă necenzurate, că pe mine de vreo 2 zile m-a blocat):
https://www.facebook.com/......524543436/
Mai mult de 90% dintre comentarii sunt pe tema "Demisia!".
Acesta este rezultatul guvernării lui Ponta, care era obligat să asigure posibilitatea de a-şi exercita dreptul la vot în condiţii umane tuturor românilor, indiferent câţi s-ar prezenta:
https://www.facebook.com/video.php?v=538592162943441
Demisia!
Nici ameninţările psd-iştilor nu au dat rezultate dorite de ei.
"Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele. În această săptămână, Liviu Dragnea a discutat cu toţi şefii de organizaţie din ţară despre rezultate de la alegeri, iar în week-end-ul trecut s-a deplasat la Satu Mare pentru a evalua situaţia din judeţ."
http://youtu.be/OpI-pgHvO64
Nici manipulările...
http://youtu.be/Kt9l01r8OBg
Nu au putut ei fura cât am putut noi vota!
Klaus Iohannis: "Rog partidele politice să înceapă urgent discuțiile pe legea votului electronic și a votului prin corespondență."
https://www.facebook.com/......360348951/
Un preşedinte al poporului, nu al baronilor - exact ce ne trebuia!
Klaus Iohannis: "După ce a stat mai bine de un an în sertarele din Parlament, legea amnistiei și grațierii a fost respinsă astăzi în Plenul Camerei Deputaților. Deci, se poate!"
https://www.facebook.com/......803614640/
Ce repede şi bine se mişcă lucrurile...deci se poate!
"Iohannis avertismente pentru baronii PNL: Sa nu credeti ca scapati de mine!"
http://www.stiripesurse.ro/......39521.html
Klaus Iohannis: "Decat sa fiu marlan, mai bine pierd alegerile".
Presa de afară: "Romania ofera astazi o frumoasa ilustrare a democratiei".
http://www.mondonews.ro/......tor-ponta/
"PRESA din GERMANIA jubileaza dupa victoria lui IOHANNIS: Nemtii semnaleaza investitorilor ca pe Romania lui Iohannis se poate conta."
http://www.mondonews.ro/......ate-conta/
"Singur împotriva mafiei."
"Ce scrie presa straina, inclusiv cea din Germania, despre VICTORIA istorica a lui Klaus IOHANNIS."
http://www.mondonews.ro/......-iohannis/
"Monica Macovei: Il felicit pe Klaus Iohannis. Are de partea lui speranta a milioane de romani care nu mai vor sa fie umiliti si furati."
http://www.mondonews.ro/......si-furati/
"Felicitari romanilor care s-au reunit impotriva dictaturii hotilor de bani si de voturi! Felicitari, Klaus Iohannis!", a scris Monica Macovei, care a completat: "Sunt mandra de romanii din tara si din lume care au votat cu mic si mare, cu speranta si cerbicie impotriva lui Ponta si a dictaturii hotilor, care ne-au furat si bani, si voturi. Sunt mandra de romanii din lume care si-au daruit o zi din viata ca sa voteze. Ponta a fost invins si de romanii care au stat 15 ore in picioare, umiliti, fara sa poata vota. Sunt fericita ca romanii de acasa au protestat pentru dreptul la vot, nu al lor, ci al romanilor din lume, si asa ne-am reunit."
"Il felicit pe Klaus Iohannis pentru victoria obtinuta. Are de partea lui speranta a milioane de romani care nu doresc sa mai fie umiliti si furati de politicieni. Milioane de romani care vor respectarea statului de drept si justitie independenta, vor bunastare si libertate", incheie europarlamentarul.
Ce nesimţiţi... Dar bine că nu o să le meargă la nesfârşit.
"Membru CNA: Antena 3 şi România TV, cea mai mare manipulare şi fraudare a votului în ziua alegerilor.
Am asistat duminică la cea mai mare manipulare şi fraudare a votului de către două televiziuni licenţiate - Antena 3 a lui Dan Voiculescu şi România TV a pesedistului Sebastian Ghiţă - care "şi-au arătat capacitatea de dezinformare şi manipulare, îndeplinindu-şi astfel ţinta existenţei lor", a afirmat duminică seară, în cadrul unui comunicat de presă, Valentin Jucan, unul dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
"Au fost difuzate informaţii mincinoase, filmări regizate cu camera ascunsă, reportaje mincinoase de la secţiile de vot din străinătate, declaraţii ale politicienilor cu unic mesaj de susţinere a unui anumit candidat, acuzaţii neprobate privind fraudarea votului din diasporă, atacuri la persoană, intervenţii ale moderatorilor care îndeamnă la vot în favoarea unui candidat, instigări la ură pe criterii etnice. Este fără precedent ceea ce s-a întâmplat astăzi în spaţiul audiovizual, normele legale fiind încălcate sever aproape în fiecare minut de emisie, moralitatea publică fiind şi ea batjocorită", a declarat revoltat Valentin Jucan.
În viziunea acestuia, Parlamentul României, prin actuala majoritate politică, este direct responsabil de aceste atacuri concertate la libera formare a opiniei şi la informarea corectă a publicului.
Din programele difuzate în ziua votului de Antena 3 şi România TV, membrul CNA deduce că publicul lor ţintă este considerat "un public credul şi fără minime posibilităţi cognitive, altfel nu se poate explica violenţa dezinformării şi modalitatea în care au fost realizate emisiunile – sub limita mediocrităţii".
CNA va trebui să analizeze, în prima şedinţă publică, întreaga desfăşurare a zilei de alegeri, din punct de vedere audiovizual, cu precădere la posturile Antena 3 şi România TV, posturi care, în aceste condiţii, ridică mari semne de întrebare în legătură cu posibilitatea păstrării licenţelor audiovizuale, susţine Jucan.
"Dacă CNA nu va tranşa cu corectitudine gravele încălcări ale legislaţiei, va fi complice cu fraudarea alegerilor şi cu distrugerea credibilităţii presei audiovizuale. Aceste posturi nu mai reprezintă de mult timp jurnalismul liber, declaraţiile lor de credinţă formulate la momentul solicitării licenţei audiovizuale fiind transformate în simple lozinci. Servilismul politic nu are ce căuta într-o presă liberă a unui stat democratic", a fost concluzia acestuia.
Românii sancţionează posturile TV în stradă
După vot, oamenii au ieşit în număr mare în stradă pentru a sărbători înfrângerea lui Victor Ponta. La un moment dat aceştia au început să-şi manifeste revolta faţă de modul în care postul lui Dan Voiculescu, care este condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani, a prezentat evenimentele din jurul alegerilor prezidenţiale.
"ANTENA 3, NIŞTE DERBEDEI! - aceste cuvinte sunt scandate de mii de oameni, la Bucureşti în Piaţa Universităţii, la Cluj, la Braşov şi în alte mari oraşe. Gâdea, Badea, Ciuvică, Ursu, Dumitrescu, Stancu, Stoicescu, ce părere aveţi? Este pentru prima dată de la Revoluţie încoace când românii conştientizează şi protestează masiv împotriva unor manipulări mizerabile. Şi este tot prima dată când mii de oameni protestează împotriva unui post de televiziune", a mai precizat Valentin Jucan.
"Din CNA: Popescu, Mititelu, Trepcea, Georgescu, Cristea, Gubernat, Turos, vă place ce aţi creat? Sunteţi mulţumiţi de acest spaţiu audiovizual pe care l-aţi moşit? Nu simţiţi puţină ruşine când vedeţi reacţia românilor? Nu simţiţi jenă când vedeţi că aceste televiziuni pe care le-aţi protejat politic ani de zile, fără să aplicaţi legea, sunt decredibilizate de manipularea şi minciunile pe care le folosesc? Mergeţi, stimaţi colegi, în Piaţa Universităţii şi spuneţi românilor cine sunteţi şi ce faceţi. RUŞINE!", a mai adăugat acesta.
Un exemplu sugestiv
În timp ce zeci de mii de români din Diaspora stăteau din nou la cozi de kilometri pentru a vota, televiziunile RomâniaTV şi Antena 3, susţineau că secţiile de votare sunt goale.
Antena 3 a prezentat imagini din care rezultă că n-ar fi nicio problemă cu votul în străinătate, în timp ce pe burtiera emisiunii de ştiri scria: "Secţii de vot goale în străinătate", potrivit Hotnews.ro
În acelaşi timp, RomâniaTV acuza că "basiştii" fraudează votul din Diaspora şi afişa pe burtieră titluri de genul "Basiştii, înghesuiţi la o secţie, restul sunt goale"."
http://bit.ly/1wUtbC1
Ador când se face dreptate.
"In atentia CNA, ridicarea licentei postului antena3."
http://www.petitieonline.com/......ui_antena3
Semnat!
Abia aştept să li se retragă licenţele. Prea mult şi-au făcut de cap.
De ce sa le retraga? si noi de cine "ne mai radem"?
Nu m-am uitat la Antena 3 de ani de zile asa de mult ca zilele astea! sunt asa de draguti!
Au trecut prin toate starile duminica... de la speranta, isterie, calm fortat, autosugestionare, apoi parastas...
Si de atunci, sunt asa de opariti, atat de dezamagiti si au aerul ala de parca spun "cum naiba voi nu vedeti ce vedem noi?"
Eu vreau sa-i vad in continuare
Desi nu promit ca o sa ma uit la A3...
Hehe, da, când nu sunt mult prea greţoşi pot fi şi distractivi.
Dar ce ne facem cu cei care chiar îi iau de bune?
...şi aşa au îndobitocit populaţia peste măsură.
Am avut norocul cu cei neprostiţi.
Ipocrizie mai multă ca la aceşti "jurnalişti"/"reporteri" am văzut poate doar la Ponta.
De când Ponta şi-a luat-o de la Iohannis şi de la cei pe care îi credea idioţi, s-au cuminţit şi tembelizoarele psd-iste, dar le mai scapă câte o minciună, câte o isterie, câte un atac la persoană, câte o victimizare penibilă... Trebuie desfiinţate, ca să dezintoxicăm naivii, care chiar au crezut că "dacă e la televizor, înseamnă că e adevărat".
România are nevoie de mai multă educaţie, informare, gândire critică..., nu de circ ieftin. I-am suportat destul (eu de doar vreo 10 zile şi deja mi-s sătulă). Trebuie curăţat de lepre şi audiovizualul românesc, căci şi de la el pornesc multe.
Nu-s asa de periculosi, adica au devenit un fel de OTV... au fanii lor, dar calitatea fanilor face ca importanta existentei acelui segment de public sa fie neglijabila. Mie-mi pare si rau, sunt oameni destepti majoritatea din trupa de soc de la A3, nu inteleg ce naiba au...
Dar de dumnealui ce zici? alt simpatic :D
http://www.ziarulromaniamare.ro/zile-de-doliu-national/
: )) Neghiobi cu spume la gură...
Chestia e că cei de la antene 3 şi românii-tv cât pe ce erau să îndobitocească majoritatea poporului român. Aşadar, sunt nu doar inconştienţi şi nesimţiţi, ci şi periculoşi. Ce făceam acum dacă nu exista internetul şi dacă tinerii nu ieşeau în stradă? Eram sub Ponta şi PSD...în mare parte probabil chiar mulţumiţi de rezultat.
Da-i incolo!
Hai sa-ti arat ceva frumos, poate l-ai citit, poate nu... mie mi-a placut mult :)
http://andreeavasile.ro/......-facebook/
Klaus Iohannis: "Viziunea mea este cea a unei Românii puternice și prospere, în care fiecare își face treaba, în care proiectele începute sunt duse la bun sfârșit, în care legea este lege pentru toți, în care politicienii și instituțiile servesc cetățenii și, lucrând împreună, facem ca România să arate așa cum ne dorim.
Am propus în programul prezidențial cu care am candidat 11 teme pe care este necesar să creăm consens la nivelul societății și mediului politic, începând cu viziunea asupra marilor sisteme publice – sănătate, educație, pensii, dar și domeniul economic."
https://www.facebook.com/......3613541559
http://www.iohannispresedinte.ro/ro/program-prezidential
"România lucrului bine făcut este România statului de drept, a separației puterilor și a domniei legii." - Klaus Iohannis.
https://www.facebook.com/......223472898/
"BEC: Klaus Iohannis a câştigat 89, 73% din voturile românilor din străinătate. Victor Ponta a câştigat alegerile din diaspora doar în Palestina.
Spre exemplu, Klaus Iohannis a câştigat alegerile în Australia cu 92, 39%, în Austria cu 94, 12%, în Belgia cu 93, 72%, în Canada cu 93, 48%.
Iohannis a obţinut 95, 13% din voturile românilor din Danemarca.
Totodată, în Elveţia 93, 24% dintre români au votat pentru ca Iohannis să fie preşedinte, în Franţa - 93, 46, în Filipine - 92, 95%, în Irlanda - 95, 75%, în Kenya - 94, 44%, în Luxemburg - 90, 98%, în Malaezia - 93, 47%, în Marea Britanie - 94, 90%, în Norvegia - 92, 54%, în Noua Zeelandă - 93, 63%, în Olanda - 92, 50%, în Germania cu 96, 05%, în Republica Moldova - 78, 58%, în Spania - cu 90, 63%.
În Rusia, Iohannis a obţinut 76, 55%, în China - 79, 61%, iar în Coreea de Nord 66, 66% din voturi.
Victor Ponta a câştigat doar alegerile din Palestina - cu 52, 63%."
http://www.digi24.ro/......n+diaspora
"Biroul Electoral Central
Pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014
Rezultate finale 16 noiembrie."
http://www.bec2014.ro/rezultate-finale-16-noiembrie/
Să se mute Ponta în Palestina!;))
Https://www.facebook.com/......046799549/
https://www.facebook.com/......096793844/
Diverse, legate de alegerile prezidenţiale 2014:
http://www.tpu.ro/......mul-poate/
http://www.tpu.ro/......resedinte/
http://www.tpu.ro/......-din-1989/
http://www.tpu.ro/......m-de-ce-e/
http://www.tpu.ro/......-mult-mai/
http://www.tpu.ro/......aca-ponta/
http://www.tpu.ro/conversatii/ce-parere-aveti-despre-klaus-iohannis/
http://www.tpu.ro/......ut-el-i-a/
http://www.tpu.ro/......a-asta-sa/
http://www.tpu.ro/......zis-ca-nu/
http://www.tpu.ro/......ompatibil/
http://www.tpu.ro/......iei-si-am/
http://www.tpu.ro/......u-inteleg/
http://www.tpu.ro/......-in-sibiu/