Eu am ajuns să îl văd pe Klaus Iohannis, ca pe un om cu coloana vertebrală, cu verticalitate, nemanipulabil şi neşantajabil. Nu o marionetă, ca Ponta.
http://bit.ly/1sjSH1U
https://www.facebook.com/video.php?v=720426238044630
Cum nu s-a făcut preş acum sub alţii, nu s-a târguit, nu s-a milogit şi nu s-a murdărit pentru voturi, nu şi-a încălcat principiile (ca Ponta, care nici nu cred că le are), aşa am încredere că va ţine spatele drept şi când unii sau alţii vor încerca să tragă de el şi să-l preseze. Nu îl văd făcând concubinaje (pe bune) cu toţi corupţii, hoţii, mitomanii, escrocii şi mizerabilii. Mai degrabă îi paşte un şut în fund, DNA şi puscaria, de aia se şi tem, mai ales cei din tabăra adversă.
Ca să aibă vreo şansă la alegeri era musai să aibă în spate un partid, o alianţă, ceva, un grup relativ puternic, iar în România nici nu prea ai de unde alege.
Un partid cât de cât solid, cu vechime, relevant pe scena politică românească = şanse mai mari de a prelua conducerea ţării şi a nu o lăsa pe mâna lui Ponta&Co.
http://youtu.be/aDfhlYXdadM
(fără un pic de zgomot, nici acum nu am fi auzit de Klaus Werner Iohannis, iar fără susţinere nu ar fi niciun zgomot)
Lasă-l şi pe el să treacă mai întâi puntea şi apoi o să scape şi de draci. O să cureţe parlamentul în timp de toate leprele, inclusiv de cele care se dau acum bine pe lângă el (stricându-i imaginea prin duhoarea lor). Are o viziune şi un plan, în care cei murdari, neproductivi şi nedispuşi să se schimbe nu se încadrează. Fii sigur că dacă în România oferta ar fi mai bună, şi-ar fi ales alţi oameni pentru campanie. Da' aşa, până una-alta, lucrează şi el cu ce are. Asta nu înseamnă că este asemenea lor, că îi aprobă, doar pe unii îi temporar tolerează (din politeţe şi interes, inclusiv al nostru). O să vină şi rândul lor.
Iohannis e din cu totul alt aluat, e un politician atipic pentru România, un politician cu demnitate şi conştiinţă, care vrea să facă treabă (ca lumea), nu politică. Cel puţin asta e părerea mea.
Iohannis
Dar de ce? Un om destul de bun si serios decat Branza, Amaritei, Ponta sau nu mai stiu cine
A facut ceva pentru Sibiu nu ca Mirel Amaritei de unde a mai aparut?, Macovei sau Branza cu ecologia lui de zile lui.
Http://www.tpu.ro/......doneznqpw/
Eşti simpatică în continuare.;))
Nu-i ierţi nici pe ecologişti, nici pe anti-coruptişti... :))
Te-aş lua cu mine în război, căci ceva îmi spune că aş fi protejată şi de civili.;))
"Începând de astăzi, o avem alături de noi și pe doamna Monica Macovei. Sunt bucuros să reafirm că toate principiile pentru care doamna Macovei militează se regăsesc în programul meu prezidenţial: independenţa justiţiei, statul de drept, faptul că nu voi graţia corupţi, faptul că doresc să împiedic prin orice metodă legală adoptarea legii amnistierii şi graţierii. Independența justiției este un deziderat fără de care nu pot concepe România anilor viitori.
De asemenea, îmi asum un angajament ferm: în calitate de Președinte al României, primul lucru la care voi renunța este imunitatea șefului statului!" - Klaus Iohannis.
"Scrisoarea Victoriei, fata Revoluţiei, pentru bunici. "Ne-aţi spus: să nu minţi, mamaie, te ia Poliţia! Dar sunteţi primii care îl aplaudaţi pe mincinosul de Ponta".
Lucia Victoria Cîrstea, o tânără născută în anul Revoluţiei, a postat pe contul ei de Facebook o scrisoare emoţionantă adresată părinţilor şi bunicilor din România. "În fiecare zi ne dovediţi că vă iubiţi pe voi, mai mult decât pe noi! Asta pentru că nouă ne refuzaţi dreptul la un viitor demn, în beneficiul unui prezent umilitor şi mizer al vostru şi în care ne obligaţi şi pe noi să trăim", sunt câteva dintre gândurile tinerei.
Lucia Victoria Cîrstea, unul dintre tinerii care vor o "ţară ca afară", s-a săturat să mai fie generaţie de sacrificiu, s-a săturat ca viitorul ei să stea în ştampila celor din lumea veche! Strigătul ei vine într-o scrisoare postată pe Facebook, în care tânăra îşi exprimă revolta faţă de acei părinţi şi bunici care, în ciuda dragostei pe care şi-o declară pentru copiii şi nepoţii lor, uită de aceste lucruri atunci când merg la vot.
Reproducem mai jos integral scrisoarea Victoriei, care a precizat încă de la începutul textului că şi-a primit acest nume pentru că s-a născut în anul Revoluţiei, când românii sperau că au învins sistemul dictatorial.
"Mă cheamă şi Victoria, pentru că m-am născut în ’89, la Revoluţie… Îmi iubesc părinţii, îmi iubesc şi bunicii şi mă iubesc şi ei pe mine. Dar să fiu oare printre puţinii copii iubiţi de părinţi? Chiar aşa, voi cei care sunteţi părinţi, poate şi bunici, cât de mult vă iubiţi copiii? Staţi aşa, nu vă grăbiţi să spuneţi "mai mult decât orice pe lumea asta", "pentru voi trăim, muncim", bla, bla, bla!
Pentru că în fiecare zi, ne dovediţi că vă iubiţi pe voi, mai mult decât pe noi! Asta pentru că nouă ne refuzaţi dreptul la un viitor demn, în beneficiul unui prezent umilitor şi mizer al vostru şi în care ne obligaţi şi pe noi să trăim. "Să nu furi mamaie, că te ia Poliţia", ne spuneaţi când eram mici, iar voi ieşiti în stradă la "plimbarea libertăţii" şi cereţi eliberarea hoţilor, îl votaţi pe Vadim care, în nesimţirea lui, vrea ca toţi puşcăriaşii de "vază", să fie eliberaţi? Păi ăia mi-au furat mie viitorul, prezentul părinţilor mei şi vouă pensia şi bătrâneţea!
"Să nu minţi tataie, că nu e frumos", iar voi sunteţi primii care-l aplaudaţi pe mincinosul de Ponta şi gaşca lui de mafioţi. De ani de zile aveţi doar promisiuni, nimic concret, mai mult v-au luat decât v-au dat, dacă v-au dat un leu, au avut grijă să va ia 10 lei înainte. Dacă vă promit acum 10 lei, eu şi copiii mei (dacă-oi mai avea chef să fac!) va trebui să plătim 100 de lei! Şi voi spuneţi că ne iubiţi? Cum? Că ne duceţi când luaţi pensia sau salariul, la Mc'D? Că ne luaţi nu ştiu ce gadgeturi?
Tata! Bunica! Lăsaţi berea sau telenovelele! Avem şi noi dreptul la viaţă, nu doar voi! Arătaţi-ne cum să ne cerem drepturile, atunci când ele ne sunt încalcate. Aţi făcut din noi o generaţie de secretare, vânzători, drogaţi, curve cu facultate şi de asistaţi social.
De ce ne mai vorbiţi despre cum se făcea şcoală pe vremea voastră, când voi îi lăsaţi pe nemernicii ăştia să bage toţi proştii la facultate şi copii de clasa I nu au nici abecedare? Ne vreţi lângă voi, sau ne vreţi pribegi prin lume, tineri fără casă, fără un loc de muncă, fără ţară, făra un viitor? Şi pentru ce? Pentru o sticlă de ulei şi un pachet de macaroane? Atât valorăm noi? Asta este măsura iubirii voastre? Pentru ca nişte nenorociţi să se îmbogăţească doar din furat? Ei fură doar pentru ei, pentru beizadelele şi amantele lor, nu pentru voi, ci de la voi!
În ’89 v-aţi luat porţia de libertate, dar nu aţi fost în stare să o păstraţi şi pentru noi! Ne vreţi martiri, eroi post mortem, cu alte cuvinte şi mai pe înţelesul tuturor, aşteptaţi să murim tot noi tinerii, ca să va fie bine tot vouă?
Îmi amintesc ce spunea tataie al meu: "Ehe, noi ne-am cam trăit traiul, ne-am mâncat mălaiul, mai rău e de copiii ăştia…". Aş mai spune multe dar mă îneacă indignarea, şi-mi pare rău de voi, ştiu că n-o să fiţi de acord cu mine în prima fază, dar mai citiţi odata şi imaginaţi-vă cum va fi viaţa noastră peste puţin timp. Iar eu voi şti tot timpul că de va fi rău, va fi din cauza nepăsării şi caliciei voastre, iar de va fi bine, va voi mulţumi şi le voi vorbi şi copiilor mei despre voi.
Vă sărut’mâna tuturor şi să ştiţi că eu vă iubesc mult şi dacă vreţi să va dovedesc asta în stradă, eu o voi face. Dar voi, cât de mult ne iubiţi?
P.S. Nu, părinţii mei, nu se încadrează în categoria voastra şi nici ai mei bunici!"
http://adevarul.ro/......index.html
"Doctor în fizică la Princeton, scrisoare către Victor Ponta: "Mă consider prost prin comparaţie cu dumneavoastră"."
http://adevarul.ro/......index.html
"Victor Ponta: inventar de minciuni. Lista scurtă
de Madalina Schiopu
Neadevărurile rostite de premierul Victor Ponta au intrat în folclorul urban, sunt subiecte de caricaturi, bancuri, editoriale, comentarii în presa autohtonă şi străină. Prezentăm mai jos câteva dintre cele mai cunoscute.
Minciuna nr. 1.
14 iunie
Victor Ponta: "Eu voi merge la Consiliul European de pe 28 iunie, fiindcă am primit invitaţia de a participa".
Câteva ore mai târziu o dă la întors: "Amândoi suntem invitaţi, şi şeful statului, şi primul-ministru, după care cei doi sau, mă rog, fiecare ţară stabileşte cine este reprezentantul".
Presa relatează că aşa-zisa invitaţie era de fapt doar un program de lucru.
Minciuna nr. 2.
27 iunie
Interviu publicat în El Pais.
"Dacă o comisie va decide că este plagiat?", întreabă ziaristul. "Atunci, în mod sigur, mă retrag." "Veţi demisiona atunci?" "Sigur. Dacă comisia abilitată de lege va da o asemenea decizie, atunci, cu siguranţă, da."
16 iulie, Realitatea TV. Întrebare din partea moderatorului: "Până la urmă, ce aţi declarat în El Pais? Că vă daţi demisia sau nu?" "Nu, am declarat că îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele."
În replică, El Pais publică pe site înregistrarea interviului.
Minciuna nr. 3.
11 iulie
Bruxelles, conferinţă de presă alături de liderul socialiştilor europeni, Martin Schulz. Premierul declară: "Guvernul va organiza referendumul conform legii şi deciziei Curţii Constituţionale. Conform procedurilor, referendumul trebuie validat de CCR. Dacă 9 milioane de români se vor prezenta la vot, atunci Curtea Constituţională va valida acest referendum, rezultatul votului va rezolva disputele dintre partidele politice".
13 iulie, la Antena 3: "Nu am angajat la Bruxelles promisiunea că va fi prag la referendum. Nici nu puteam să fac lucrul acesta, asta numai parlamentul poate să facă".
Minciuna nr. 4.
12 iulie
Întors în ţară de la Bruxelles, referitor la modificarea Legii referendumului prin OUG: "Guvernul nu poate schimba legea, doar parlamentul o poate face. Ordonanţe de urgenţă, explic pentru oamenii de bună-credinţă, nu pentru doamna Macovei, nu pot să dau în vacanţa parlamentară".
Constituţia României, la art. 115, aliniatul 5: "Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere".
Minciuna nr. 5.
12 iulie
Ponta primeşte lista cu cele "11 porunci" ale lui Barroso, la care trebuie să răspundă în scris.
13 iulie, Ponta: "Am trimis un răspuns la cele 11 puncte ridicate de Barroso".
16 iulie, purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly: "Nu am primit până acum oficial o scrisoare finală din partea autorităţilor române. Aşteptăm confirmarea angajamentelor scrise ale guvernului. Nu este timp de pierdut şi această scrisoare trebuie să ajungă urgent".
Minciuna nr. 6.
16 iulie
Realitatea TV - despre interviul din El Pais. "Nu l-am spus eu, cuvântul acela. Dar m-am învăţat minte când mai vorbesc cu spanioli să vorbesc în spaniolă, nu în engleză." "Păi, atunci în ce limbă aţi vorbit?" "În engleză."
Interviul din El Pais a avut loc în limba română, fiind publicat pe site din 3 iulie, informaţia fiind, deci, publică de mult timp.
Minciuna nr. 7.
26 iulie
Un acord semnat de cei trei co-preşedinţi ai USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin cu Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în care se prevede, printre obiectivele principale, desfiinţarea Curţii Constituţionale, Agenţiei Naţionale de Integritate, DNA şi CNSAS. Imediat, într-o conferinţă de presă, premierul susţine că a semnat "de principiu" doar prima pagină, iar celelalte, care cuprind obiectivele, "nu au nicio legătură cu USL. Prima pagină nu are legătură cu restul paginilor". Chiar în timp ce premierul susţinea conferinţa, Mircea Dogaru, preluat prin telefon de mai multe televiziuni, nu prididea să declare că liderii USL au cunoştinţă de document.
Minciuna nr. 8.
7 august
Victor Ponta declară că actualizarea listelor electorale pentru referendum nu se mai face, fiindcă oricum susţinătorii PDL îl vor boicota. În aceeaşi zi, de la guvern pleacă un memorandum în teritoriu, în care prefecţilor şi primarilor li se cere să înceapă actualizarea listelor electorale.
Minciuna nr. 9.
14 august
În The Guardian – întrebat dacă va coabita cu preşedintele – "Dacă domnul Băsescu se va limita strict la prerogativele de care dispune prin Constituţie, totul va fi bine şi perfect". Gândul, 17 august: "Nu vom coabita cu un preşedinte ilegitim. Ce poţi să discuţi cu un preşedinte pe care poporul nu-l vrea în funcţie?".
* * *
Fenomenul Ponta: minciuna cu dovezile la vedere.
Psihologii afirmă că începem să minţim pe la 4-5 ani, când devenim conştienţi că putem scăpa, prin rostirea unui neadevăr, de consecinţele faptelor noastre. Aici, începe să intervină educaţia, de acasă sau de la şcoală, care ne cere să spunem adevărul, fiindcă, dacă s-ar clădi numai pe minciuni, viaţa socială ar deveni imposibilă. E adevărat, minciuni nevinovate sau, cum le-ar spune anglo-saxonii, "albe", continuăm să spunem pentru tot restul vieţii: este reacţia instinctuală să ne salvăm pielea când suntem la ananghie sau să ne înfăţişăm cu o imagine mai bună decât cea reală în ochii celorlalţi oameni. În schimb, aceiaşi psihologi ne avertizează că, dacă ne clădim personalitatea numai pe minciună, ajungem din sfera normalităţii în cea patologică, denumită "mitomanie".
Politicienii sunt cunoscuţi, pretutindeni în lume, drept inamici ai adevărului, după cum atestă mulţimea de bancuri, maxime, anecdote şi articole dedicate legăturii dintre politică şi minciună. E de înţeles de ce: ca să câştigi voturi, sinceritatea nu e întotdeauna cea mai bună politică.
De câteva luni însă, România se confruntă cu un fenomen. Victor Ponta a ridicat obişnuita minciună politicianistă la nişte standarde rar întâlnite până şi în această zonă a disimulării. Nu numai frecvenţa minciunilor guvernamentale provoacă nedumerire: e vorba de un obicei de a minţi chiar cu documentele pe masă, cu dovezile la vedere, ba, mai mult, de a trece la ofensivă împotriva celui care îţi arată că nu spui adevărul. Scena de la conferinţa de presă din ziua dezvăluirii acordului cu Mircea Dogaru, în care premierul nu numai că neagă ceea ce poate vedea toată lumea, dar ia peste picior şi pune la punct cei câţiva ziarişti care îi arată documentul, cerându-le să citească cu voce tare din prima pagină, ca nişte şcolari, poate intra în analele nu numai ale minciunii gogonate, ci ale tupeului fără limite în momentul confruntării cu propriile neadevăruri.
Acest tip de comportament nu poate fi încadrat nici măcar în categoria "mitomanie". Este vorba, mai degrabă, de o dorinţă agresivă, dusă până în pânzele albe, de a avea ultimul cuvânt, fie şi pe moment, în pofida a orice. Iar asta trădează un lucru foarte grav: un tip de monomanie care exclude dialogul, opinia celuilalt sau faptele aşa cum le arată realitatea, acea minimă onestitate măcar în faţa dovezilor pe care le presupune o societate normală. Un aspect care explică şi derapajele antidemocratice din România ultimelor luni."
http://www.revista22.ro/......18052.html
"Mobilizare masivă pe Facebook: MANIFESTAȚII anti-Ponta."
http://www.paginadepolitica.ro/......nti-ponta/
BOR, ca de obicei, se amestecă în politică, sabotând alegerile, dictând oamenilor cu cine să voteze (oficial, desigur, negând acest lucru).
https://www.facebook.com/video.php?v=1526941980884750
"Victor Ponta, desfiinţat în Pravda: "Ce scrie pe etichetă nu se potriveşte cu ce e în interior".
Anul trecut, atitudinea lui Ponta sugera puternic că ar putea fi persoana potrivită să-şi ridice ţara la rangul unui tigru în Balcani. Părea dornic să aplice acele reforme critice pentru progresul economic al ţării. [...] Angajamentul său retoric a atras public atât în ţară, cât şi în străinătate. Dar până acum acţiunile lui Ponta nu s-au ridicat la nivelul declaraţiilor." remarcă dezamăgit Patrick Basham, autorul articolului din Pravda.
Într-o caracterizare ce duce cu gândul la zicala "afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul", acelaşi analist scrie că: "De acum, este evident că pentru produsul Ponta ceea ce scrie pe etichetă nu se potriveşte cu ceea ce este în interior."
La fel de dezamăgitoare pentru autorul articolului sunt şi pretenţiile lui Victor Ponta de a se considera urmaşul premierul britanic Tony Blair în Balcani.
"În 2013, situaţia sugera că protejatul lui Blair ar putea să-l depăşească şi în calităţile de lider şi în victoriile politice. Un an mai târziu, pe coridoarele puterii de la Bucureşti se vede că Ponta a ales calea de modă veche, ghidându-se după principiul Guvernul ştie mai bine. Concluzia este că mandatul lui Ponta poate fi descris drept o oportunitate pierdută a României de a se relansa economic şi politic în secolul 21. "
http://www.realitatea.net/......62127.html
Proteste masive prin toată ţara, pe care televiziunile care sunt în concubinaj cu Ponta - deci mai toate - evită să le comenteze sau încearcă să le demonizeze/ridiculizeze (surprinzând în imagini 2-3 tineri violenţi şi speculând că aşa sunt toţi, iar motivele protestului sunt nejustificate):
https://www.facebook.com/video.php?v=10152846662804571
https://www.facebook.com/....../photo.php
https://www.facebook.com/......388191082/
http://youtu.be/fNfORn3o-AU
http://bit.ly/1srJowJ
Jos Ponta şi PSD!
Despre turismul electoral, învierea morţilor şi duşul oamenilor la pusul ştampilei pe Ponta, ca vitele, de către primari:
https://www.facebook.com/....../video.php
Trebuie să scăpăm musai de ciuma asta Ponta-PSD.
"PSD s-a pregatit temeinic pentru acest moment al alegerilor, totul a fost atent planificat si masinaria de cules voturi e bine organizata. Numai o miscare populara de proportii o poate da peste cap. Am zis de proportii, o mobilizare a sute de mii de romani, care isi aduna prietenii si rudele la vot. Daca miscarea nu este de PROPORTII, Ponta va catiga conform scenariului PSD."
Http://www.romanialibera.ro/......ume-356619
https://www.facebook.com/video.php?v=10202978707054171
"În afară de Digi tv, nicio televiziune nu spune nimic! În 89 aflam de la televiziunea maghiară ce se întâmplă în ţară! Jalnic!"
Jos Ponta, cu tot cu PSD şi televiziunile comunist-pontiste, că oricum doar ascund şi denaturează adevărul!
Candidatul PSD la preşedinţie cu ceva timp în urmă: "Guvernul Iohannis este programul anticriză".
http://stirileprotv.ro/......5-ani.html
...şi acum, când Ponta, Geoana şi restul ipocriţilor psd-işti s-au unit împotriva lui Iohannis, îi lipesc cu neruşinare eticheta de "băsist", din laşitate, disperare şi din lipsa de un real motiv de a se lega de om.
Mi-e silă de aceşti hoţi şi mincinoşi, care ar face orice, doar ca să nu-şi piardă sursa de venit şi puterea - bugetul şi guvernarea României. Ar merita închişi toţi!
De ce da Iohannis şi nu Ponta.
http://www.ciocalau.ro/2014/11/de-ce-sa-votezi-cu-iohannis-si-nu-cu-ponta/
...şi ne întrebăm cine-l votează pe Ponta.
https://www.facebook.com/video.php?v=1534639043447464
Dacă prostia ar durea...
Off, Doamne.
Campaniile electorale ma baga in depresie, de fiecare data. Si ce am citit aici m-a depresat si mai tare plus ca a fost tare mult de citit
Iepurijg întreabă: