N-are de ce sa se mai faca, TB are mandat pana in decembrie 2014. Numai bine!
Se fac alegeri parlamentare după lege, dar la noi orice e posibil. Legea mai nou e parlamentul.
Dacă Băsescu rămâne, (cea ce ar fi groaznic), gunoiul Băsescu, va rămâne încă mult și bine, că mandatul este de 5 ani și l-a început la sfârșitul lui decembrie 2009, deci vom mai vedea mizeria de Băsescu până în decembrie 2014.
Dacă USL -ul câștigă parlamentarele din toamnă se va mai încerca încă o demitere, a nemernicului Băsescu (că securistul cu genocidul, acum avem numai 129000 de paturi în spitale și el vrea să mai reducă încă 100.000 de paturi de spital, cea ce înseamnă genocid, adică că vrea să omoare oamenii ), care nu are ce căuta la Palatul Cotroceni.
Stai lejer ca usl inseamna mai mult rau decat basescu. de preferat sa nu fie nici usl
Da de unde stii tu?
Te bag mata de prost acumuleaza informatii
Ai dreptate absoluta:bai bine TB decat USL
Nu am spus nici o dată că USL-ul, este ceva bun.
Mereu trebuie să alegem, din păcate, „răul cel mai mic", între multe variante rele toate.
Însă Băsescu și PDL-ul lui, ai văzut deja, că este însă ceva foarte rău.
Un dement, care vrea să taie din 129.000, de paturi de spital, 100.000 nu are de ce să mai fie președinte,( exceptând restul nenorocirilor făcute de el ca președinte.
Legea învățământului trecută prin „ asumarea răspunderii ", fără a fi discutată și dezbătută în parlament, cu inutila clasă zero, este un singur exemplu. ).
Deci nu îmi place nici USL-ul.
S-a schimbat clima și alternează perioadele cu exces de ploaie, și inundații, cu cele de secetă cruntă.
Ce trebuia făcut deci :
-1) niște lacuri de acumulare artificiale, în care să se colecteze excesul de apă și apa respectivă să fie folosită la irigații, în perioadele de secetă cruntă.
Deci trebuiau făcute niște lucrări serioase de hidro-ameliorații și
-2) trebuiau împăduriți versanții unde s-a tăiat în prostie lemnul.
-3) Sunt foarte mulți oameni săraci care nu au posibilitatea să își cumpere sau să își facă o casă și trebuiau făcute locuințe blocuri, așa numite „ locuințe sociale".
-4) S-a scumpit energia, dar nu s-a făcut nimic, în domeniul valorificării energiilor neconvenționale.
-5) Folosindu-se energia eoliană irigațiile devin mult mai ieftine.
-6) Trebuiau reparate blocurile avariate de seismele anterioare.
Ce a făcut PDL-ul și „Președintele jucător" din cele 6 direcții mari, pe care ți le-am explicat anterior?
Au făcut microhidrocentrale, că se mai puteau face?
Nu!
Au învestit ceva în energetica neconvențională?
Nu!
Au făcut lucrări de hidro-ameliorații?
Nu!
Au făcut „Investiții", strict inutile, dar bune, ca să facă rost de bani, pentru cei apropiați lor.
Au închis școli la țară...ca să eficientizeze, nu am habar ce.
Au închis spitale, ca să eficientizeze, pe „dracu ghem".
Până să închidă cele 64 de spitale erau prea puține paturi în spitale și bolnavii stătea și câte 2 în pat sau 3 în 2 paturi.
Cu ocazia suspendării lui Băsescu, el a afirmat că sunt prea multe paturi în spitale și că numărul de paturi de spital, trebuie redus cu 100.000.
Acum sunt ceva de tipul 120-130.000 de paturi și dacă se vor mai reduce cu 100.000 vor rămâne 20-30.000, la o populație de 19 milioane de locuitori.
Dacă împarți 19.000.000 la 30.000,
ajungi la cifra 633.
Deci un pat de spital la 633 de oameni.
În opinia mea ar trebui cam un pat de spital la 30 de oameni, nu 1 la 633.
Dacă suntem 19 milioane atunci sunt necesare 633.333 de paturi de spital și nu doar 130.000 cât sunt acum.
Poate este mult un pat de spital la 30 de oameni, și ar ajunge și 250.000 de paturi de spital.
Dar în nici un caz, un pat de spital la 633 de oameni, cum ar vrea jigodia Băsescu.
Acum sunt 130.000 la 19 milioane, adică un pat de spital la 146 de oameni, și asta este mult prea puțin, pentru bolnavii din România.
Cei de la USL nu sunt nici frumoși și nici deștepți, dar Băsescu și băsiștii lui am văzut ce au făcut: parcuri în pădure, săli de sport inutile, samd.
Casa lui Adrian Videanu este mare de tot.
Toți bășiștii mai importanți, au case mari și foarte mari, dar trebuie tăiate 100.000 de paturi de spital.
Trebuiau :
- impozitate pensiile,
-tăiate salariile bugetarilor,
- tăiate alocațiile pentru mame, șamd. ca să aibă din ce să fure „ clica portocalie".
Trebuia să se facă reclamă unei firme străine, care să fure, pe nimic, metalele Românie, de tipul „ Roșia Montană Gold Corporation" șamd.
Nu trebuie făcute locuințe sociale, nu trebuie făcute lucrări de hidro-ameliorații șamd.
Eventual trebuie cumpărate pe sume foarte mari, ceva „sicrie zburătoare", date la casat de forțele aeriene, ale SUA.
La baraje de microhidrocentrale nu prea se poate fura, că ai o răspundere, și la blocuri ai o răspundere, iar la lacuri artificiale de acumulare, te prinde repede dacă furi, că măsoară adâncimea și dacă declari că este adânc de un km și te găsește, că are numai 100 de metri, ajungi la închisoare.
Nici USL-iștii nu vor face aceste investiții necesare, dar poate, vor fura mai puțin, decât „portocalii".
Brasileiro întreabă:
Atcose77 întreabă: