Da, se poate, fapta constituie infractiunea de ultraj, conform Codului penal, citez:
"ART.257. Ultrajul
(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate."
"Art.193. Lovirea sau alte violenţe
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."
Daca este numai lovire, fara zile de ingrijire medicala, pedeapsa poate fi cu amenda ori inchisoare de la 4 luni si umatate la 3 ani.
Daca are si zile de ingrijire pedeapsa poate fi cu amenda sau inchisoare de la luni la 7 ani si jumatate.
Concret, cine agreseaza verbal un politist, il impinge sau ii rupe uniforma ar putea primi o pedeapsa cu inchisoarea de 3 ani si 4 luni.
Daca il raneste accidental, pedeapsa urca la 5 ani.
In situatia in care agresorul actioneaza cu intentie si raneste cu o arma sau prin forta un agent poate sta dupa gratii 8 ani si 4 luni, daca nu sunt necesare mai mult de 90 de zile de ingrijiri medicale.
Daca sunt mai multe atunci discutam deja de 11 ani si 8 luni.
Il stii pe Boureanu? ala de a lovit un politist si a stat 30 zile la parnaie?
Ala are bani si influenta, el probabil nu.
Si la ce l au ajutat banii si influenta? Ca tot la puscarie a ajuns vreo 30 zile
Daca tu lovesti un Politist este ultraj. Daca politistul te loveste pe tine cum se mai numeste?
Corectie sau abuz, depinde de situatie
Depinde in ce context. Daca este vreun zmeu care face pe Van Damme atunci il poate imobiliza sau sa aplice autoapararea.Nu cred ca si-ar risca serviciu sa te bata asa...
anonim_4396 întreabă:
sabin89 întreabă: