anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Dacă ma vede un polițist vorbind la telefon la volan, in timp ce eram la semafor pe culoarea roșie, pot primi amenda? Deci astăzi ma plimbam prin oraș cu mașina și când eram la semafor, pe a doua banda, apare o mașina de poliție, eu nu am văzut-o și am continuat sa vorbesc la telefon, după vreo 15-20 de sec de stat la semafor polițistul îmi da o goarna din sirena masinii, doar atunci am văzut ca era mașina de poliție lângă mine. Am zis, ce naiba, se face verde, dau puțin mai tare și la următorul semafor vorbesc iarăși, următorul era cam la 3 min. Bun, deci am văzut ca tot se tine după mine, deși nu mergeam tare, dar am făcut puțin slalom printre masini, nimic exagerat iar când am ajuns la al doilea semafor, (Nu mai vorbeam la telefon) dar polițiștii din spate mi-au dat iarăși 2 goarne, cumva in tandem. Este posibil sa îmi acorde vreo amenda prin posta sau a fost doar o metoda de avertizare? (Poate nici nu era pentru mine). In fine, nu încurajez vorbitul la telefon in mașina, dar știți cu toții cum e traficul in București, iar la semafor se sta o vesnicie.

8 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Daca vroiau sa te amendeze o faceau atunci. Din pacate le-a fost lene si au zis ca macar de fac sa renunti la telefon

| sierra1 a răspuns:

A fost doar o metoda de avertizare

| CVane a răspuns:

Nu meriti doar amenda, meriti permisul suspendat, astia cu telefonul la volan nu aveti ce cauta pe sosele. Exista casti bluetooth daca nu stiai.

| anonim_4396 explică (pentru CVane):

Știam, nu e nevoie sa vina un amărât de "justițiar" aici pe TPU sa îmi spună asta, cearta-te cu mata nu aici laughing))))))))

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Si da, nu poti scrie la categoria asta ma.ta cu cratima

| CVane a răspuns (pentru anonim_4396):

Vai de tine de distrus, pui astfel de intrebari jalnice pe TPU si dupa vii cu ''stiam'', pai ba handicapatule pui siguranta pietonilor in pericol ca sa vorbesti tu cu mata la telefon ca i-ai luat rosii din piata, din pacate nu o sa primesti amenda, dar sper ca pe viitor sa dea un handicapat care vorbeste la telefon peste tine laughing))))))))

| elena97890 a răspuns:

A fost avertizare dar ar fi bine sa nu mai faci, totusi exista optiunea de speaker daca nu vrei casca, oameni ca tine fac numai rau pietonilor, era sa dea una peste mine pe trecerea de pietoni care statea pe Instagram, sper sa te gandesti mai mult inainte sa mai folosesti telefonul in trafic, ca totusi sunt puse in joc vieti a unor oameni nevinovati. Dupa parerea mea trebuia sa.ti dea macar amenda, dar ce conteaza parerea unui biet pieton.

| TheLittlePinkPrincess a răspuns:

Nu iei amenda. Zici ca era ceva important