Esti foarte neclar si prolix, mai mult incurci decat explici.
In orice caz daca esti vinovat de infractiunea de vatamare corporala din culpa poti fi condamnat, in functie de ce va stabili urmarirea penala si apoi instanta de judecata, avand in vedere prevederile Codului penal privind aceasta infractiune si criteriile pentru aplicarea pedepsei, citez:
"„ART.74.Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea."
Pentru vatamare corporala din culpa poti fi pedepsit cu inchisoare sau cu amenda. Daca esti infractor primar (nu ai mai fost condamnat penal) atunci aproape sigur pedeapsa va fi cu amenda.
In caz de condamnare, indiferent de pedeapsa, permisul de conducere iti va fi anulat si va trebui sa sustii iarasi examinarea pentru reobtinerea permisului, la 1 an de la executarea pedepsei.
De asemenea vei putea obtine reabilitarea de drept dupa 2 ani de la executarea pedepsei.
Te poti angaja si daca ai dosar penal, cel putin pana ramane definitiva hotararea instantei de judecata si chiar in continuare, daca esti condamnat la amenda sau cu amanarea executarii ori suspendarea executarii pedepsei cu inchisoarea.
Daca esti invinuit iti recomand sa-ti angajezi un avocat, acesta te va putea sfatui si reprezenta in urmarirea penala si la proces, daca se ajunge la proces.
De asemenea, daca esti vinovat, iti recomand sa inchei un acord de recunoastere a vinovatie cu procurorul, se reduce pedeapsa cu o treime.
Tatica,dar am omorat pe cineva sau cum? Ca era o baba care fucea pe trecere si eu eram la culoarea verde a mea si am plecat dupa loc si atat.Aia care omoara si nu ajung la inchisoare si eu? Vrea doar 60 de milioane
Nu o lua razna, nu te-am acuzat ca ai omorat pe cineva.
Mai reciteste-mi raspunsul si cauta sa-l intelegi.
Nu te lua dupa Ioandelasat, ca el a fost politruc in comunism si stie una si buna.
Toate doasarele sunt intocmite de un procuror. Daca sunt 90 de zile de spitalizare o ai de platit o suma frumoasa Nu stiun ce anume ai facut, presupun doar ca accident si fuga de la locul faptei, asta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani...
Nu s-a inteles prea bine ce ai vrut sa zici. Dac
In primul rand daca este vorba de accident de circulatie se suspenda permisul pana la terminarea cercetarilor.
In al doilea rand: daca are ingrijiri medicale mai mult de 90 de zile si vinovat esti tu, nu-i da nici un ban, deoarece indiferent daca ii dai banii sau nu, tot la judecata ajungi. Citeste art.194 din codul penal. O sa stabileasca judecatorul ce despagubiri se acorda. Daca are cel mult 90 de zile de ingrijiri medicale, atunci va puteti impaca, dar sa faceti un act oficial, deoarece actiunea se deschide la plangerea prealabila a partii vatamate, care are termen de 60 de zile sa o faca.
In al treilea rand: daca te gaseste pe tine vinovat carnetul se anuleaza. Daca nu esti tu vinovat, dupa incheierea cercetarilor ti se restituie. Daca este vorba de impacare, politia poate sa-ti suspende permisul pana la 3 luni - si asta mai mult ca sigur.
Intrebi cum sa o rezolvi. Daca are certificat de ingrijiri medicale de maxim 90 de zile, impacativa, ca sa nu ajungi cu cazier. In acest caz persoana vatamata, daca a facut deja plangerea sa si-o retraga, daca nu a facut-o inca, sa nu o faca. Daca are peste 90 de zile de ingrijiri medicale, singura solutie este sa-ti angajezi un avocat bun.
De angajat te poti angaja, deoarece este o fapta savarsita din culpa, iar dupa o perioada fapta se scoate din cazier (prescrie).
Referitor la un nou permis citeste aici: https://blog.soferonline.ro/......re-anulat/
A avut prima data 60-65 de zile si a impins bani sigur si i-a dat 110-115 si nu exista martori sau dovezi video politia sustine ca nu are camere, dar exista pe bloc sa nu le vezi tu ca si civil.Adica nici eu nici ea nu au dovezi video, martori si cica urmeaza sa faca expertiza producerii accidentului si sa ma impac cu ea si spitalizarea este doar 65 de mil esta asa putin sau poate4 cere mai mult? Si ziceai ca se poate prescrie adica dupa 1 an 2 dispare din cazier? Eu sunt angajat si peste 6 luni reprezentanta mea se muta la alta firma adica sa fac alt contract de angajare si atunci apare cazierul cum pot sa fac sa dispare dosarul penal din cazier, fiindaca inca nu este in cazier nimic.Si acum abia daca nu ne intelegem si nu vrea sa ii dau nimic sa isi retraga plangerea adica sa platesc spitalizarea cu notar sau cum se procedeaza? Si politia pe mine ma ia direct vinovat.Dar daca dau ca eu sunt vinovat in cerer ela politie el ia bani din asigurare si suspendare permis 90 de zile si ma poate da in judecata pe cale civila? Sau daca isi retrage ea plangerea ma mai poate da in judecata sau sa faca alta plangere daca i-am dat banii care ii vrea?
Hai sa lamurim problemele, ca tu le amesteci.
1. Daca femeia are peste 90 de zile spitalizare depuse la dosar, nu poate interveni impacarea, deoarece se aplica art.194 cod penal, nu art.193. Deci actiunea penala se pune in miscare din oficiu.
Aici ar putea aparea un subtrefugiu: daca ea are zilele medicale pe doua certificate medicale, ea sa puna la dosar doar pe primul si sa va impacati.
2. Ea poate cere daune materiale si daune morale. Daunele materiale se refera la toate cheltuielile facute cu sanatatea si daca a fost distruse materiale, daca a avut pierderi datorate imposibilitatii medicale. Daunele maorale se refera in special la suferintele partii vatamate. Deci poate cere mai mult decat au costat cheltuielile cu spitalizarea si tratamentul acasa.
2. In timp de 6 luni nu are cum sa apara cazierul, deoarece acesta apare dupa ramanerea definitiva a sentintei. Ori in 6 luni nu se termina nici la instanta de fond, daramite in recurs. Plus ca cercetarile nu s-au terminat. Eu estimez ca procesul va dura cel putin 2 ani.
3. Procesul are doua laturi: pocesul penal referitor la fapta, sustinut de procuror si partea civila, la cererea si sustinut de partea vatamata.
Si cum sau cand dispare procesul penal din cazier dupa darea lui
Sa continuam.
4. Pe partea penala se aplica pedeapsa prevazuta de Codul penal in functie de incadrarea faptei.
Pe parte civila se acorda despagubiri, asa cum am spus la pct.2 din postarea anterioara.
5. Daca intervine impacarea - doar daca spitalizarea este de pana la 90 de zile - cu act oficial, nu te mai poate da in judecata. Nu te mai poate da in judecata daca au trecut 60 de zile de la savarsirea faptei. Retragerea plangerii este echivalenta cu impacarea, renuntarea la actiune. Nu te mai poate da in judecata.
6. Da, la un notar sau in fata unui avocat.
7. Daca nu vrea nimic pentru impacare - repet: doar in caz ca are cel mult 90 de zile ingrijiri medicale (atentie, nu spitalizare, ci ingrijiri medicale, care pot fi si la domiciliu) - se face cercetarea penala si se trimite dosarul in judecata.
8. Dupa cum vad, la tine reaba este serioasa si ar fi bine sa-ti angajezi un avocat pe penal, ca e greu sa te descurci singur. Sunt multe chichite pe care nu le cunosti.
Nu cred ca am spus ca dupa 1-2 ani dispare pedeapsa din cazier. Reabilitarea, modul si termenul acesteia, depind de pedeapsa primita. Citeste art. 165-169 din codul penal.
Procesul penal nu dispare, deoarece nu se inscrie in cazier. In cazier se inscrie fapta si pedeapsa primita. Citeste art.165-169 din codul penal.
Si dispare dupa 1 an sau 2? Sau ramane acolo si afecteaza la angajare de ex jandarmerie etc si cum pot face sa dispara mai repede
In functie de pedeapsa primita, sunt termene de reabilitare, adica pedeapsa nu mai apare in cazier. Dar termenele sunt diferite. De asemenea in art. pe care ti le-am spus sa le citesti se arata cum se calculeaza termenul de reabilitare. Reabilitarea se face la cerere. Daca esti reabilitat, pedeapsa nu mai apare in cazierul pe care-l scoti.
In orice caz, cel mai mic termen, daca pedeapsa este cu amenda penala (nu contraventionala) sau cu pedeapsa de cel mul 2 ani sau cu pedeapsa cu suspendare, este de 3 ani de la data cand s-a incheiat pedeapsa.
E greu sa descriu toate formele date de codul penal, de aceea ti-am zis sa citesti art. 165-169 din codul penal.
Ti-am raspuns la toate intrebarile din prima postare, se pare ca nu mi-ai citit atent raspunsul.
Si te poti intelege cu partea vatamata, printr-o declaratie data in fata organului de urmarire penala sau la un notar public.
In declaratie va trebui sa specifice ca v-ati impacat in totalitate si nu mai are nici o pretentie fata de tine. Dupa aceasta nu te mai poate da in judecata nici pe cale civila, n-ar mai obtine nimic.
Revin pentru lipsitul de educatie CodrutElian1990, nu-i pot raspunde direct:
De nu stii cate ori tot vorbesti tampenii la adresa mea: pocirea numelui de utilizator, calificarea ca proasta a raspunsurilor, acum si faptul ca am fost politruc.
Te avertizez pentru ultima data: daca mai continui asa o sa te raportez si o sa solicit suspendarea contului tau.
Da raspunsuri mai bune decat mine utilizatorilor, desi nu prea esti in stare. Am vazut de cateva ori ca ai dat raspunsuri foarte proaste si dupa ce ai vazut raspunsurile mele ti le-ai sters.
Ipochimenul si-a sters raspunsurile de aici dar nu stie un lucru: cele in care mi-a pomenit numele au ramas si se gasesc la o cautare cu numele de utilizator pe care l-a folosit.
sabin89 întreabă: