Depinde de gradul de handicap.
In primul rand minorul va primi alocatie de stat mai mare si pe mai mult timp, conform L.61/1993, rep. in 2012, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 3
(1) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap."
In al doilea rand copilul cu handicap grav si apoi ca major cu acelasi handicap va primi o indemnizatie si un parinte poate primi un salariu ca asistent personal, conform art.42, alin.(4) din L.448/2006, rep. in 2008, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(4)Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.
(5) Opţiunea se exprimă prin cerere adresată în scris direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi devine valabilă numai pe baza acordului exprimat în scris al acestora."
Pentru handicap se da un ajutor in functie de gradul de handicap pe care il are. Pentru hermafrodit nu primeste nimic.
Tu stii ce inseamna hermafrodit? Sau intrebi asa aiurea, hermafrodit este o persoana care se naste cu ambele sexe masculin penis feminin vagin, cîti hermafroditi ai vazut tu in viata ta? Handicapul mintal nu are nicio legatura cu faptul ca este hermafrodit, handicapul mintal are altte cauze, citeste pe google si vezi si tu diferența dintre una si cealalta. Tu esti fată sau baiat? Si ce varsta ai?
Am o prietena de familie hermafrodita. Are clitorisul dezvoltat ca un penis. Mama ei zice de 3 ani ca strange bani sa o opereze. Vreau sa stiu daca primeste vreun ajutor ca mi-e rusine sa o intreb personal
De ce esti asa artagos? Esti hermafrodit?
Vezi daca nu detaliezi toata povestea? Deunde era sa stiu, arțagos Nu sunt hermafrodit ce intrebare este asta?
Pai de ce trebuie sa detaliez, intrebarea era clara.
Ai si tu dreptate. Seara faina sa ai.
Chirurgia estetica e decontata de stat numai daca e necesara dpdv medical, sau psihiatric (adica nu poate trai ca un om normal in societate daca are, de ex. jumatate de nas lipsa)
ori, daca e si hadicapat mintal, un psihiatru nu poate da o recomandare
deci, nu prea cred (dar nici nu stiu legea)
Eu ma intreb de ce nu ii eutanasiază la naștere?
Parca mai demult asa era
Am auzit ca oferă in Nordvegia Elveția acest beneficiu tuturor.
Propun ca si in Romania toate persoanele cu handicap sa beneficieze in mod gratuit si obligatoriu de rutanasie si loc de veci din partea statului.
Agartha raspunde aiurea la mai toate intrebarile. Nu stiu cum de este suportat de altii de pe site.
Pentru handicap mintal posibil da in urma unei evaluari a unei comisii medicale.
Legat de faptul ca e hermafrodit nu.
Daca ca femeie ai clitorisul gigantic asta nu te face hermafrodit. (asta ca idee)
Dacă ești hermafrodit, nu cred să ai beneficii în bani de exemplu. Fiindcă după logica ești capabil de a munci și gândi, tot ce e schimbat la tine e sexul și atat, ceea ce nu e atât de primordial
Daca e hermafrodit si e capabil de a gandi si munci, nu, nu primesti ajutor de la stat.
anonim_4396 întreabă: