| AvalohAlyn a întrebat:

De cate semnături ai nevoie pentru a candida la alegerile pentru președintele României? Dar pentru pentru a candida la alegerile pentru Primaria unui oraș/sat?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform L.370/2004, rep. in 2011, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 27
  (1) Propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor.
(2) Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă:
  a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;
  b) cuprind prenumele şi numele, locul şi data naşterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupaţia şi profesia candidatului şi precizarea că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida;
  c) sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat, de declaraţia de avere, declaraţia de interese, de o declaraţie pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, precum şi de lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.
  (3) Lista susţinătorilor este un act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal. Lista sau listele susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi numele candidatului, precum şi prenumele şi numele, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numărul actului de identitate şi semnătura alegătorilor care susţin candidatura. În finalul listei persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declaraţie pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor. Modelul listei susţinătorilor şi al declaraţiei pe propria răspundere sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
  (3^1) Lista susţinătorilor prevăzută la alin. (3) se depune într-un singur exemplar original la Biroul Electoral Central."
Conform art.49 si 50 din L.215/2015, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(2) Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I.
(2) Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, 500 în cazul oraşelor, 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti. Candidaţii independenţi pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean trebuie să prezinte o listă de susţinători, care să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 2.000."

1 răspuns:
| Roberrt21 a răspuns:

La alegerile pentru Președintele României se pot prezenta candidați propuși de partide politice sau alianțe politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, precum și candidați independenți. Partidele și alianțele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianțe politice care propune un candidat nu pot propune și candidați în mod separat.

Candidaturile propuse de partidele și de alianțele politice, precum și candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susținute de cel puțin 200.000 de alegători. Un alegător poate susține un singur candidat.