@Kronstadt, dar vreo iniţiativă personală, ceva?
De criticat pot critica ce vrei tu zile întregi. De ce stai cu ochii în curtea vecinului şi nu la propria persoană? De ce nu spui : haideţi toţi ateii să organizăm nişte donaţii? Nu ţi-am văzut prezenţa la nici o iniţiativă legată de acest lucru, măcar făcută şi de alte persoane.
Biserica Ortodoxă Română a ajutat de-a lungul timpului foarte multe persoane şi familii implicându-se şi pe teritoriul Basarabiei.
Îţi dau câteva date pentru a te mai linişti :
Cheltuieli legate de ajutorarea oamenilor aflaţi în nevoie
2002 - 11 mil. euro
2005 - 17 mil. euro
2006 - 37. 500. 000 lei
2007 - 46. 500. 360 lei.
Deci în concluzie nu înţeleg de ce vă interesează viaţa unei comunităţi ( cea ortodoxă şi nu numai ) dacă nu aveţi nici în clin nici în mânecă cu aceasta. Sau faceţi ca acei soţi care divorţează pentru că partenerul nu e bun la nimic dar după aceea stau numai cu ochii pe acesta interesându-se de viaţa sa ulterioară despărţirii. Sau e o încercare disperată de a se convinge că a avut dreptate când a luat acea decizie?
Kronstadt, te apreciez ca user, ca fel de a gândi în general şi ca mod de a-ţi formula postările, dar aici ai greşit din păcate. Nu o lua decât ca un simplu răspuns.
Simt nevoia să mai clarific un lucru. Biserica în general ( nu numai cea ortodoxă ) făcând acele acte de caritate este interesată să fie trecute sub tăcere deoarece din punct de vedere religios, cei care se laudă cu actele de caritate săvârşite, sunt consideraţi făţarnici, iar răsplata pentru actele lor se consideră că şi-au luat-o aici pe pământ, prin publicitatea făcută acestor fapte. Din acest motiv se lasă impresia de neimplicare sau dezinteres.
@ardnaxur1961 Ai dreptate în legătură cu fondurile, dar BOR doar a trimis acele fonduri, administrarea lor ţinând de primăriile locale, care s-a văzut cum s-au achitat de obligaţii.
Ai perfectă dreptate cu reconstrucţia pe acelaşi amplasament, ceea ce demonstrează că dacă românului i se înşurubează în cap o idee, greu i-o scoţi de acolo.
În legătură cu rugăciunile, dă-mi voie să nu fiu de acord cu tine. O rugăciune spusă din suflet şi nu neapărat adresată divinităţii, poate rezolva multe lucruri.
@ardnaxur1961 Cred că nu vrei să pricepi. Acele fonduri au fost donate autorităţilor locale, care s-a ocupat mai bine sau mai rău cu distribuirea lor.
Despre preoţi, sunt total de acord, unii sau făcut preoţi atraşi de posibilităţile financiare, la fel ca şi unii doctori, politicieni, judecători etc. dar sunt şi unii dintre aceştia care au chemare spre meserie practicând-o onorabil. Dintre aceştia au fost preoţi care şi-au sacrificat viaţa pentru credinţă şi enoriaşi (să nu-i uităm pe cei ucişi şi batjocoriţi de trupele hortiste în Transilvania sau de comunişti pe tot întinsul ţării ).
În rest sunt trei lucruri distincte : dotările auto sunt făcute din fonduri alocate acestui obiectiv, fondurile pentru donaţii sunt la rândul lor calculate la altă rubrică şi nu au legătură cu primele. Al treilea lucru la care te referi e iarăşi bine stabilit, preoţii având calculate salarii la fel ca orice alt bugetar.
După lege şi în mod normal pentru orice activitate legată de Biserică, trebuie folosite chitanţele, tarifele fiind stabilite printre altele de un consiliu bisericesc ales în mod normal dintre fruntaşii comunităţii. Aceştia în paralel cu instituţiile de control financiar ar trebui să contabilizeze şi să aibă grijă de fondurile acelui lăcaş de cult.
Dacă nu întotdeauna se întâmplă aşa, asta este altă poveste, dar nu putem generaliza cu siguranţă.
Ba se implica. Stau cu ochii pe cer (popii) si fac rugaciuni la greu.
Ah...si, probabil ca tot de la BOR a pornit si ideea deosebit de luminoasa a celei mai noi Sarbatori Nationale: Ziua Rugaciunii.
Tzara arde si baba se piaptana.
@Arthur: In fiecare an cand au fost inundatii, s-au strans fonduri pentru ajutorarea sinistratilor. Care fonduri au disparut ca magaru'n ceata si nu prea au ajuns la sinistrati.
In alta ordine de idei, mi se pare chiar o idiotenie crasa din partea autoritatilor si a celor care sunt periodic luati de ape sa-si reconstruiasca locuintele FIX in acelasi loc inundabil si sa tot astepte ajutor de undeva.
@Arthur: Da-mi voie sa ma indoiesc de faptul ca fondurile stranse de BOR au plecat chiar in totalitate acolo unde era nevoie de ele. Nu stiu de ce, dar am senzatia ca "grajdul" plin de VW Passat din curtea Patriarhiei si "sucursalele" de pe la Mitropolii si Episcopii n-au fost facute chiar numai din "cutia milei".
Vezi tu? Eu sunt mai ingusta la minte si nu pricep in ruptul capului o chestie. Nu-mi pot explica faptul ca, acum 5 ani, intr-o comuna nici prea bogata, nici prea saraca, soseste un preot tanar, abia iesit de pe bancile seminarului, conducand batrana Dacie 1300 a tatalui sau. Dupa 2 ani, mormanul de tabla ruginita devine un Logan nou luat in lising. Iar acum 3 luni, Loganul in lising s-a transformat -miracol!- intr-o minunatie de Audi A6, nou-nout, cu banu' jos. Cutia milei, deh!
Pentru ca au alte proiecte mult mai importante : http://www.secularhumanism.ro/......mului.html
Pentru că Biserica ia, nu dă. Dacă întinde o mână, o întinde ca să o pupe toţi oamenii aflaţi sub imperiul instinctului gregar, nu ca să-i ajute. Şi funcţionează. Oamenii care, acum, sunt în situaţia de a pierde totul şi pe care Biserica îi ignoră cât poate vor pupa, peste trei luni, mâna aceloraşi popi care îşi centrează propaganda pe ajutorul reciproc. De la vorbă la faptă e cale lungă, iar Biserica e mai interesată de organizarea pupăturilor de moaşte. Oare câţi dintre cei sinistraţi au pupat moaşte, sperând că vine Dumnezeu şi-i ajută, după care au luat ţeapă şi, cu toate astea, cred, în continuare, orbeşte în ce li se spune pe la biserică?
Salut,
se implica "BOR va ajuta familiile sărace cu mulţi copii, bolnavii şi vârstnicii cu pensii mici
Actualitate national -
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Patriarhia Română va prezenta Sfântului Sinod, în şedinţa din 6-7 iulie, un program pastoral şi social în vreme de criză economică, pentru ajutorarea familiilor de vârstnici cu pensii mici, a celor sărace cu mulţi copii şi cu venituri mici, cât şi a bolnavilor săraci.
Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a hotărât, în şedinţa de ieri, desfăşurată sub preşedinţia Patriarhului Daniel,
ca Patriarhia Română să prezinte un program pastoral şi social în vreme de criză economică, care va fi analizat şi aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa de lucru din 6-7 iulie.
"Pe lângă cele 335 de programe social-filantropice derulate în prezent de Biserica Ortodoxă Română la nivel naţional, programul pastoral şi social în vreme de criză economică propus de Patriarhia Română va avea trei direcţii principale, pentru ajutorarea familiilor de vârstnici cu pensii mici, ajutorarea familiilor sărace cu mulţi copii şi cu venituri mici, cât şi pentru ajutorarea bolnavilor săraci", se arată într-un comunicat de ieri al Patriarhiei Române.
Acest program pastoral şi social al Patriarhiei Române se va derula la nivel de parohie, mănăstire, protopopiat şi centre eparhiale prin organizarea de noi cantine filantropice, colecte de alimente, îmbrăcăminte, alte produse de strictă necesitate şi bani, cu scopul ajutorării categoriilor sociale cele mai afectate de criza economică din România, a precizat sursa citată." SURSA Monitorul de Suceava http://www.monitorulsv.ro/......ensii-mici
Salut
campanie "În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de revărsarea nemiloasă a apelor, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii de la parohii şi mănăstiri ca la Sfânta Liturghie şi la alte sfinte slujbe să înalţe rugăciuni pentru oprirea ploilor, conform îndrumărilor din Liturghier (Adunare de cereri la diferite trebuinţe din viaţa omului).
În acelaşi timp, în semn de compasiune şi solidaritate cu cei afectaţi de inundaţiile din nord-estul Moldovei, care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi au provocat mari pagube materiale, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi de la parohii şi mănăstiri să organizeze colecte în bani, alimente neperisabile şi alte bunuri materiale (inclusiv materiale de construcţii) pentru ajutorarea familiilor sinistrate.
Rugăm ca sumele colectate să fie depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române:
RO54RNCB0075004895030091(Lei),
RO27RNCB0075004895030092(Euro),
RO97RNCB0075004895030093(USD),
cu menţiunea „PENTRU SINISTRAŢI", deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti.
Ajutorul financiar din partea clerului şi credincioşilor ortodocşi români va fi distribuit de către Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române familiilor sinistrate în urma prezentării situaţiei de către eparhiile din zonele afectate de revărsarea nemiloasă a apelor. Ajutoarele în alimente neperisabile şi alte bunuri materiale vor fi trimise direct în zonele sinistrate prin intermediul Sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din nord-estul ţării sub coordonarea Biroului de asistenţă socială al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Rugăciunea unită cu fapta bună în sprijinul familiilor sinistrate reprezintă un act de responsabilitate şi coeziune socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile şi lipsurile cu care se confruntă majoritatea românilor în această perioadă vor fi depăşite, potrivit cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea" (Marcu XI, 24)."
SURSA http://www.patriarhia.ro/ro/documente/comunicat_74.html
Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot munci pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR :
RO36RNCB0231088855520001 (lei). Vă rog ajutaţi-mă! dacă nu, pot să mor!
E-mail: rudolfleonard13@yahoo.com Telefon: 0757205495 Vă mulţu mesc anticipat. Boală, disperare, durere, neajutorare şi câte sinonime ar putea descrie situaţia acestui om. În jurul nostru în fiecare zi mor oameni. Mor sau trăiesc cu o frică teribilă de moarte din cauza indiferenţei noastre. În fiecare zi semenii noştri duc poveri grele în sufletele lor. Cine dintre noi este gata să întindă o mână de ajutor? Nu pot să ajut acest om financiar, dar vreau prin acest anunţ să sesizez pe cei care nu stau cu mâna întinsă şi pot să pună ceva deoparte ca să contribuie la această nevoie. Dumnezeu spune că: religiunea curată şi neîntinată înaintea Lui constă în cercetarea văduvelor şi orfanilor în necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci în acest sens. Contribuie şi tu la salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situaţia lui de la el, când a lăsat mesajul de mai sus într-un comentariu pe acest blog. 0757205495